Azi e Ziua Boului, iar eu o sărbătoresc! © bogdan stoica

Azi e Ziua Boului, iar eu o sărbătoresc!

Azi dimineață s-a întâmplat. Ies din bloc grăbit ca de fiecare dată. Și ghici ce? Mașina mea, parcată corect, este blocată de un Seat gri. 

Știu cum se procedează în situațiile astea: te urci la volan, pornești motorul și te rezemi pe claxon. În două minute ai scos oamenii din trei blocuri la geamuri, iar dobitocul care nu știe să parcheze vine grăbit, spunând ceva de genul "scuze, eram într-o operație, doi gemeni în același timp, unuia îi schimbam inima iar celuilalt creierul". Tu îl înjuri, el pleacă, și gata. Durează 5-15 minute, cum ai noroc. Nu mai fac așa, de vreo câțiva ani. Pe strada mea sunt două magazine, o agenție loto și o cofetărie. Prefer să intru în toate și să întreb clienții dacă ei sunt cu mașina aia parcată greșit. În nouă cazuri din zece găsesc șoferul, care își mută mășina, iar eu plec la treaba mea. Dacă nu găsesc omul pe acolo, sun la o firma de ridicări mașini. Da, durează mai mult, dar nu mă mai enervez. Azi, însă, am combinat cele două tehnici. Am mers pe metoda mea, dar am împrumutat vocalizele de la metoda standard. Adică am intrat nervos în magazinul de vinuri. Un nene chelios, cu bidonul în mână, se uita la mine. L-am luat tare din prima:

- Meștere, ești cu Seatul ăla gri?

- Da, de ce?

- De ce? Pentru că e adorabilă și vreau să mă căsătoresc cu ea!

- ....

- Pe bune, mă întrebi de ce? Mi-ai blocat mașina, in pula mea! N-ai văzut locurile de parcare de mai încolo?!

- Aaaa, scuze, termin în cinci minute și ies....

- Da, ai exact moaca unuia care termină în cinci minute! Nu vrei să ieși acum și să termini în mașină? Că mă grăbesc!

- .....

Era, săracu', complet fuckt'up. Nu se aștepta nici la aplombul meu, nici la dialogul ăsta. Așa că a lăsat bidonul și a ieșit. Iar eu m-am dus victorios la mașină mea care....

nu era a mea!!! nu era a mea!!! nu era a mea!!!

Omul blocase o mașină albastră, ca a mea. Dar nu pe a mea! "Am parcat după bloc, aseară, că aici nu era loc. Doamne, ce bou sunt...."

Ce era să fac? Să recunosc? Ar fi zis că fac glume proaste....

Așa că m-am prefăcut că vorbesc la telefon, cât s-a urcat el în mașină și a parcat mai încolo. Cum s-a pus în mișcare, am fugit, ca un hoț, înapoi în bloc, pentru dacă mă duceam la mașina mea trebuia să merg fix în direcția în care se deplasa el. Și-am zis să scriu asta, să n-o uit. Și să anunț că azi e Ziua Internațională a Boului, și că eu, anul ăsta, am sărbătorit-o în parcare.

cartile mele sunt pe bogdanstoica.ro/shop

© 2023 Bogdan Stoica