Diana Farca - La Limita Diana Farca - La Limita www.dianafarca.com

La Limita, de Diana Farca. To read

Am citit 25 de pagini si am pus-o deoparte. E prima oara cand ma opresc din cititul unei carti care-mi place. Da, stiu ca eu am cerut cartea, dar am cerut-o asa cum fac de nenumarate ori, in baza unui impuls, fara sa cer detalii si fara sa ma informez. Si desi n-o sa termin de citit cartea, nu-mi pare rau ca am cerut-o. Nu va fi irosita, maine i-o dau fiicei mele si pun pariu ca o sa-i placa. 

N-am sa citesc toata cartea Dianei pentru ca eu nu mai pot sa citesc fictiune. De niste ani, citesc doar filozofie, istoriografie, biografii, carti de marketing, PR, sau diverse articole si studii pe net. Habar n-am de ce. Caut cate o informatie banala, de trei randuri, si stau sa citesc cate o ora. Cel mai probabil, mi-am distrus complet simtul artistic, dupa aproape douazeci de ani petrecuti intr-o meserie bazata pe cautarea si exploatarea adevarului. 

Asa tarat cum sunt, consider ca am, totusi, o viata senzationala. Am invatat sa fiu atent la cele mai mici detalii, si sa descopar detalii acolo unde altii nu vad decat contururi. Zilnic vad sau aflu povesti adevarate. Pe unele le scriu, pe altele le povestesc prietenilor. Cred ca tot obsesia asta a realismului m-a facut fotograf: cand fotografiez o poveste, fac dovada ca e o poveste adevarata

Pe de alta parte, de pe pozitia unuia care a citit cat trei si a scris cat doi, pot sa va spun, fara sa par doar un laudator, ca romanul Dianei Farca este chiar cool. E foarte bine "incarcat" vizual; de vreo doua ori, citind, mi-au venit idei de compozitii foto, lucru care mi se intampla rar. Imi place si cat de realiste sunt emotiile personajelor. Imi place scrisul saltaret, fara fraze lungi si fara subtilitati inutile de limbaj. Pun pariu ca Diana a scris romanul asta asa cum face tipa aia piruete pe sub apa: firesc, fara efort. 

Habar n-am in ce librarii puteti gasi "La limită", de Diana Farca, si nici cat costa. Gasiti toate informatiile pe www.dianafarca.com. Dar mi se pare o idee buna sa cumparati cartea asta, si o idee si mai buna s-o faceti cadou unui dependent de fictiune. 

.................

Apropo: tu ce citesti?

© 2023 Bogdan Stoica