dragă Cosmin Prelipceanu, Digi minte

Îți zic "dragă", așa, fără să ne știm, pentru că-mi place decizia luată în cazul lui Moise. Nu ne știm, nu ne-am întâlnit nici măcar întâmplător, sunt doar un telespectator Digi. Unul avizat, care crede că trebuie să faci curat în redacția Digi dacă nu știi ce se întâmplă acolo, sau să-ți asumi reproșuri ca cel din titlu în cazul în care ești la curent cu numeroasele greșeli de documentare vizibile în buletinele de știri. 

Exemplul de azi: știrea cu vânzările de carte.

Pe site-ul digi24ro, știrea sună așa: "[titlu] Românii în librării: cumpără Coelho, fură manuale / [intro] Cărţile autorilor români Lucian Boia şi Ioana Pârvulescu sunt printre cele mai bine vândute în 2016, estimează librarii bucureşteni. În ceea ce priveşte autorii străini, cititorii români îi rămân fideli lui Paulo Coehlo. Se şi fură din librării: manuale şi cărţi de medicină. / [text] Cărţile autorilor români au intrat în acest an în topul vânzărilor marilor lanţuri de librării. Un volum în care scriitorul vorbeşte despre imprevizibilitatea istoriei s-a vândut în primele 6 săptămâni după lansare în peste 4.000 de exemplare. Irina Ornea, librar, Humanitas de la Cişmigiu: „Anul acesta s-au vândut foarte bine o serie de autori români. Lucian Boia - Un joc fără reguli. S-a vândut foarte bine cartea Ioanei Pârvulescu – Inocenţii.” Ioana Stănescu, librar, Cărtureşti: „Din autorii străini, mai degrabă cei deja cunoscuţi. Mulţi Paulo Coelho, Jonathan Franzen... Dar şi un nume mai nou, de vreun an şi ceva încoace, Elena Ferrante, o autoare italiană care a mers foarte, foarte bine.” Paulo Coelho este cel mai vândut autor străin din România: 1,3 milioane de exemplare. Cel mai recent roman al scriitorului brazilian, Spioana, a fost cumpărat în peste 25.000 de exemplare în nici două luni de la publicare. Românii nu au renunţat nici la obiceiul de a nu plăti cărţile cu care ies din librării. Irina Ornea, librar, Humanitas de la Cişmigiu: „S-au furat manuale, s-au furat iarăşi autori români: Lucian Boia sau Mircea Cărtărescu. Se mai fură cărţi de specialitate, cărţi de practică, de medicină, economie, se mai fură şi jocuri.” Piaţa de carte din România a fost anul acesta de aproximativ 60 de milioane de euro. Ultimele date de la Asociaţia Editorilor din România arată că numărul librăriilor a scăzut de la 500, câte erau în 2012, la 150 în 2016".

Știrea nu pare atât de proastă pe cât este. Topul ăla al vânzărilor e făcut din ce v-au spus două fete din două librării, deși România are cinci lanțuri cu vreo 150 de magazine de carte, plus câteva magazine online cu vânzări foarte mari.  Altă hibă: ați reușit să vorbiti doar despre două titluri Humanitas, deși H nu e deloc cea mai mare editură din România. Și chestia cu furatul  cărților la modă este o tâmpenie, de fapt se fură doar cărțile expuse în unghiul mort al camerelor de supraveghere, iar librarii introduc la "furturi" și cărțile pierdute sau deteriorate pe lanțul de livrare/distribuție.

Dacă chiar voiai o știre mișto pe Digi cu topul cărților vândute în 2016, trebuia doar să ceri editurilor cele mai vândute titluri și vânzările aferente fiecăruia. Dar nu acum, că le cereai degeaba. În februarie, că librăriile raportează vânzările pe 2016 în ianuarie 2017. 

Mai trist este că la tv, pe Digi24, știrea a fost și mai proastă. Asta datorită capului video, care suna cam așa: "Lucian Boia este cel mai vândut autor român în 2016". Iar pe burtiera știrii a scris tot asta, că Boia e miezul din Fanta. 

Prost. Foarte prost. 

Aș fi dat vina pe reporterul care semnează știrea, crezând că i-a fost lene să se documenteze ca la carte, dacă Lucian Boia, eroul știrii, n-ar fi invitat atât de des la Digi24. Am numărat una, doua, trei, patru, cinci știri cu el în trei luni. Aș fi trecut și peste asta, dacă n-aș fi observat că și Boia, și Coehllo, autorii citați în știre, sunt tipăriți de Humanitas, editura lui Liiceanu, o altă prezență obișnuită la Digi24. Din perspectiva asta, pare mai plauzibil că Digi a dat dracului documentarea jurnalistă serioasă și a făcut știrea în așa fel încât invitații cvasi-permanenți al postului tv să pară campionii pieței de carte. De fapt, nu sunt.

De fapt, nimeni nu știe ce carte se vinde cel mai bine în România și în câte exemplare, și asta chiar e o știre demnă de Digi24. Editurile nu comunică tirajele sau comunică doar vânzările b2b. E o metodă de calmat orgoliile unor oameni disperați să-și vadă numele pe o copertă, dar și o metodă de justificat deciziile strategice proaste ale unor editori. Așa s-a ajuns la tipărirea a 500 de bucăți dintr-o carte, urmată de vânzarea tirajului, integral, unui lanț de librării, tranzacție urmată de anunțul triumfător "tiraj epuizat". Asta deși cărțile alea se vor vinde, la raft, într-un an, de autorul ăla nu-i pasă nimănui, iar lanțul de librării le-ar pune pe foc dacă nu s-ar teme că editura care i le-a dat l-ar putea carota când o să scoată un titlu care chiar o să se vândă. Mai există și problema piratării cărților, sunt tipografii care tipăresc fără jenă titluri pe care n-au drepturi de copyright și le vând la negru, pe circuite paralele, de la tarabe prin zone aglomerate la gări, trenuri etc. Fără să greșesc foarte mult, pot să spun că piața de carte a României este la fel de transparentă ca Serviciul Român de Informații, și te asigur că poți să faci zeci de știri cu piața cărții, bune de tot, interesante, cu miez, în loc de osanale atât de prost disimulate. 

Lucian Boia, 4.000 de cărți în șase săptămâni? Nu e puțin. Dar nu e nici mult. Eu am vandut 10.000 in trei luni, Marian Godină a vândut minim 20.000 iar Irina Binder a vândut anul ăsta Fluturi cât a vândut Lucian Boia de când era mic. Pot să-ți mai dau exemple până îți curge sânge din nas. Si ar trebui sa-ti curga macar din principiu. Mintind atat de penibil, Digi o ia pe urmele Antenei 3, Realității și României TV. De un an de zile, mă uit conștiincios la programele voastre, dar tot mai dezamăgit și mai neputincios. Da, de pe Digi lipsesc derapajele politice evidente, dar greșelile de documentare se văd în fiecare zi. Și așa cum nu mă uit la Realitatea de scârba lui Rareș Bogdan mințind pe tema audiențelor, așa cum nu mă uit la Antena 3 când se vorbește despre nevinovăția lui Dan Voiculescu, și așa cum nu mă uit la România TV când văd copiii nelegitimi ai lui Soroș, n-aș vrea să încep să nu mă mai uit nici la Digi fix când se difuzează știri, de frica minciunilor penibile difuzate pe post de mostre de jurnalism corect. 

Cam atât pentru azi. Vrei, nu vrei, că o să recunoști sau nu, ești condamnat să ții cont de părerea mea. Fie că vrei să faci audiență pentru venituri mai mari din publicitate, fie că vrei să faci din acest post tv un ciocan mediatic cu care să dai în cap unor politicieni, înainte să-ți atingi oricare din obiective va trebui să faci din acest post tv o sursă credibilă de știri, pentru că talkshow-ul, acolo unde voi excelați, nu aduce credibilitate, ci audiență. Ori, dacă nu ești credibil, ciuciu audiență, adică ciuciu bani din reclame + ciuciu influență politică + ciuciu existență. Iar Boia n-o să vândă mai multe cărți dacă e lăudat în mod exagerat, te asigur. Ba chiar cred că o să vândă mai puține...

UPDATE / UN AN MAI TARZIU:

  • In 2017, Lucian Boia a disparut din topul librariilor.
  • Cosmin Prelipceanu e inca la butoanele Digi, gestionand stiri tot mai proaste.
  • Audienta Digi24 e mai mica decat era, iar postul e la un pas de a fi inchis si reorganizat.

 

scrie de un autor cenzurat/banat/haterit, cartile astea se vand foarte bine: 

w1 w2 w3 w4 w6  

 

 

© 2023 Bogdan Stoica