despre singurul manual pe care copilul tău o să-l adore

"Să te fut în gură. A luat cartea și într-o juma de ora ne-a închis televizorul și ne-a invitat la joacă. Patru ore! Pe urmă ne-a făcut orar de joacă cu el până în decembrie. Să nu uit: nevasta-mea îți mulțumește din suflet".

"Băăăăăăi, m-am uitat pe carte, până să ajung acasă la aia mica. Este foarte tare, câteva o să le iau, modific și folosesc la următorul teambuilding de la firmă. Nu te superi, nu?"

"Felicitări. Sor'mea e educatoare și deși are niște probleme cu tonul, mi-a zis că selecția de jocuri e senzațională. Ai comis-o mișto".

Am mulțumit la fiecare mesaj, dar nu m-am bucurat atât de tare. Cumva, eu știam deja că Ghenă a nimerit-o. De la începutul anului lucrează pisica la lista asta de jocuri pentru copii, care a ajuns la câteva sute. În "Manual de Jocuri Vechi-Vechi-Vechi" sunt vreo 40, fără ca printre ele să fie mai mult de trei-patru pe care le-am jucat și eu în copilărie. Din toata lista, a ales jocurile cele mai necunoscute, care merg jucate în aproape orice fel de mediu și care nu necesită vreo logistică specială. Pentru că aici este problema, de fapt.

Copiii de azi se joacă aproape exclusiv singuri cu jucării, sau stau cu orele privind câte un device din cauza noastră. Nu numai că i-am lăsat să facă asta, dar nici nu am jucat cu ei jocurile copilăriei, nici nu le-am "tradus" acele jocuri pe limba lor. I-am încurajat să nu se cunoască prin joc, să nu lege prietenii, să nu simtă la comun bucuria unei victorii sau ciuda unei înfrângeri, să nu aibă nici un cucui pe cap și nici o julitură pe corp până la 15 ani când se îmbată și și-o fură în vreun club. Si-o sa ajunga, daca lasam lucrurile asa, ca locuitorii din Tokyo care m-au speriat vara asta: niste adulti complet autizati de tehnologie.

Ideea e ca putem să ne salvăm copiii de digitalul care da dependență dacă le dăm pe mână niște jocuri nici prea grele dar nici ușoare, nici foarte complicate dar nici simple-simple. Jocuri care să le stimuleze nu doar două degete, ci și inteligența, creativitatea, viteza de reacție, motricitatea, ambiția, spiritul de echipa, modestia, rabdarea, rezistenta la efort, la durere, la foame si la sete. Sau ai uitat ce bine era când nu mancai toată ziua pentru că te jucaseși toată ziua?  

Ce vreau să spun este că sunt megasigur că "Manual de Jocuri Vechi-Vechi-Vechi" nu contine 40 de jocuri, ci 40 de prilejuri de a petrece timp de calitate, dacă ai sufletul cu varsta între 5 și 35 de ani.

* Cartea "Manual de Jocuri Vechi-Vechi-Vechi"  e de găsit doar aici.

** La un preț mai bun si insotită de alte carti destinate copiiilor ce nu prea vor sa citeasca o găsești aici.

*** Pentru cei generosi, care se gandesc de Craciun si la copii altora, cartea este la un superpret aici.

Reține și că miercuri, 30 octombrie, te aștept la o dublă lansare de carte.

Ai toate detaliile pe facebook.

© 2023 Bogdan Stoica