zeita pierduta
Azi m-am întâlnit cu o tipă care, acum zece ani, arăta ca o zeiță. Azi, însă, arăta foarte nasol. Cu niște jeanși cu talia prea joasă pentru burta proeminentă și cu o bustieră care-i aplatiza sânii, m-a silit să o privesc doar în ochi. N-am putut să-i zic: "unde-ai umblat, bunăciune, și pe cine ai făcut fericit tot timpul ăsta?", ăsta fiind spiritul obișnuit al discuțiilor noastre. Chiar m-am ferit să întreb ceva, să nu cumva să și aud un dezastru, nu doar să văd unul.
Ajuns acasă, m-am uitat pe facebook-ul ei. Poze vechi, cadru general, de când arăta impecabil, și poze recente, doar cu capul. Capul i-a rămas frumos. Deci știe că arată nasol, nu?
Și-atunci, de ce nu face ceva în sensul ăsta? De ce se alintă cu haine care o fac să arate jenant? De ce se poartă ca o megapisi dacă nu mai este una? Pentru că - am uitat să vă spun - azi avea aceleași purtări ca atunci când arăta perfect. Același alint, același ton, aceleași cuvinte cu dublu/triplu înțeles, aceeași cinetică de tip: "miroase-mă, atinge-mă, dă-te la mine să vezi ce sexy te refuz". Si suna ca dracu'...
Pot să vă spun de ce se degradează fizic un tip. Dar la tipi nu aspectul fizic este cel mai importat. Nici un tip nu-și poate păstra femeia iubită doar arătând foarte bine, trebuie să fie de bază, loial, atent, etc. Dar nu pricep nici mort cum se întâmplă asta unei tipe. Mai ales unei tipe care a arătat ca imaginea explicativă care ar trebui pusă în DEX lângă cuvântul "sexy".
Acum sunt curios cum aș fi reacționat dacă era îmbrăcată decent și dacă se purta normal. Dacă m-ar fi durut retina și daca m-aș fi gândit la ea, după. Cel mai probabil, aș fi trecut peste întâlnire cu starea de bine că încă cineva din trecutul meu îmi răspunde la salut. Și da, știu că nici eu nu mai arăt ca acum zece ani. Nimeni nu mai arată (deși, ca să fiu cinstit, știu și femei care arată de parca s-au imbolnavit de nemurire exact la apogeul frumusetii lor). Dar mie mi se pare mișto să te porți cum arăți, de parcă nu ai nega cine ești.
Atât. Sunt curios dacă puteți să o recunoașteți pe fosta bunăciune în cărțile de pe https://shop.bogdanstoica.ro E acolo, la loc de cinste.
Un weekend fără proști să aveți.