șapte motive să-ți duci copilul la Creativ Academy

In primul rând, pentru că ar trebui să-ți duci copilul la aproape orice mini-școală sau semi-școală de genul ăsta. Școala oficială, aia de stat, nu mai e relevantă pentru viitorul copilului tău. Manualele sunt prea proaste, profesorii prea decrepiți iar atmosferă e prea idioată ca să mai poată modela un destin, așa cum ar trebui.

(paranteză - ați observat că școala românească a ajuns ca RCA-ul? adică e obligatorie, dar nu-ți mai folosește la mare lucru)

În al doilea rând, pentru că la Creativ-Avademy se aplică o rețetă de succes, deja verificată: cea de la Art Academy, despre care am scris AICI (LINK), acum 5 ani. Afacerea lui Robert Marcaș a ajuns în cinci ani la 500 de cursanți și foarte mulți absolvenți care au intrat la Conservator, Arte Plastice, pe scenele Românii au Talent, Vocea României, etc. 

(paranteză - Robert este unul dintre cei lăudați pe acest blog care n-a dezamăgit. Cele 22 de mii de afilări ale textului indicat mai sus nu au fost însoțite de nici un feedback negativ)

În al treilea rând, pentru că nu doar modelul este similar cu Art Academy, ci și structura. Creativ Academy este o afacere în care același Robert Marcaș de la Art Academy este implicat alături de Irina Damaschin și Andreea Matei, două prietene bune care de aproape opt ani și-au legat numele de Rineea Clean, o altă afacere locală despre care puteți citi lucruri bune pe acest blog (link). Cei trei au decis nu să extindă Art Academy în alte zone de educație, ci să creeze o școală nouă, care să se ocupe de acele domenii de interes care nu sunt legate de balet, canto sau pian.

(Rineea Clean este prima spălătorie de haine care nu m-a făcut să mă răzgândesc după un timp. Calitatea curățării este de nota 10, la fel și vteza de lucru. Andreea și Irina sunt niște tipe absolut mișto, paroliste cât cuprinde, prietenoase și decente în același timp, mame de copii reușiți, etc)

În al patrulea rând, pentru că la Creativ Academy sunt cursuri absolut senzaționale pentru puștani sau adolescenți (lista cursurilor este aici (link), mai ales dacă nu vrei ca fiul sau fiica ta să aibă o carieră similară cu a ta. Toți vrem ceva mai bun pentru copiii noștri. Ceva cu mai puțină muncă, cu mai puțin stres, ceva care să-i facă să-și atingă obiectivele de liniște materială și fericire cât mai devreme. Or, școala standard nu livrează așa ceva.

(paranteză - sunt studii serioare care arată că 8 din 10 joburi vor fi făcute în 15 ani de către roboți, iar restul nu s-au inventat încă. Cel mai probabil, în viitorii 25 de ani, oamenilor le vor rămâne acele domenii care țin de sensibilitate, intuiție, creativitate).

În al cincilea rând, pentru că sediul Creativ Academy e la îndemâna tuturor, la doi pași de Colegiul Național IL Caragiale (adresa este aici (link), iar orarul este făcut în funcție de programul școlilor, astfel încât cursurile să fie cât mai accesibile tuturor.

(paranteză - N-o să uit niciodată cum am dus-o pe #magirl, când era mică, la un workshop de origami, undeva la mama dracului, în zona industrială. M-a costat 600 de lei să învețe să facă o lebadă origami, cu 74 de piese: 1 cioc, 1 gât și 72 de pene identice (ai fost mai escrocat de atât?). La Creativ Academy NU este vorba despre așa ceva, că altfel nu vă făceam recomandarea).

În al șaselea rând, pentru că oferta financiară e bună foc. Sigur, vei găsi întotdeauna un profesor care să-ți mediteze copilul mai ieftin, acasă la el, pe jumătate din masa din sufragerie, în timp ce un vecin dă găuri cu bormașina iar soția profesorului toacă morcovi, fără să știi vreodată dacă progenitura ta freacă menta sau e lăsat să lucreze singur. Dacă vrei însă un mediu mai adecvat inițierii, creației, aprofundării, în care atenția este la maxim pentru copii, ar trebui să alegi o școală cum sunt Art Academy sau Creativ Academy.

În al șaptelea rând - și aici trecem la nivelul subiectiv - pentru că la Creativ Academy sunt prezent în triplă ipostază:

A. predau fotografia cu telefonul în patru lecții amuzante la finalul cărora puștiul tău poate un ban cinstit din asta

B. predau scriere creativă, pentru acei copii care vor să publice articole de presă sau cărți.

C. sunt elev la cursul de artă plastică al Adrianei Brăileanu, o tipă senzațională, despre care puteți afla mai multe din podcastul pe care l-am pus pe youtube (mai dă un pic în jos, o să-l vezi).

Linkuri utile
 
Alte linkuri utile

 


 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica