Astia de la NASA cauta avionul disparut in Malaezia cu satelitii, cu radarele, cu detectoare de orice...

Niste fraieri.

Ar putea foarte frumos sa-i sune pe

Habar n-am cine a fost Sfanta Parascheva. Si, daca e sa ma analizez serios, nici nu simt ceva, in mod special pentru ea. Stiu ca unii batranei isi gasesc linistea cand ii saruta moastele. Mai stiu ca Ponta, Antonescu si Basescu ne cred atat de prosti, incat sa-i consideram crestini pentru ca se duc, anual, la festivalul ala, sau ce-o fi el, organizat in cinstea Paraschevei. Paranteza: sa muriti voi, bai astia, din duetul Trio, ca v-ati duce acolo daca n-ar fi cameramanii dupa voi?

Acum, ca m-am enervat nitel, nici nu mai cred in moastele bietei femei. Cate oase a avut, frate, de se tin, in acelasi timp, zeci de manifestari religioase?! Sau i-au sfaramat cadavrul cu ciocanul, niste preoti practici, ca sa iasa cat mai multe aschii?

Cum spuneam, Sfanta Parascheva ma lasa rece. Asa mi-a zis un amic, preot, ca voi fi, daca mai hulesc la cele sfinte. "Dar astea nu-s sfinte pentru mine!", ii explic eu, mereu.

Eu ma inchin la copilul meu. Este divinitatea mea unica si absoluta, si ma doare in cot de toate divinitatile oficiale. Am cateva pasiuni, cu siguranta de natura diavoleasca. Ma descarc nervos scriind, uneori cu cuvinte urate. Contemplu frumusetea unor oameni/animale/locuri facand fotografii. Fumez cu  pasiune, mie imi place fiecare tigara, de la inceput pana la sfarsit. Conduc masina cantand, daca la radio se aude o melodie care-mi place. Si am  o curiozitate de neoprit in ceea ce priveste oamenii, pot sa discut 6 ore cu oricine, daca imi trezeste interesul...

Divaghez, sa ma intorc la titlu. Pentru mine, din motive inca neclare, fata aia care a murit cu lacrimile inghetate pe obraz, se transforma intr-o sfanta. Intai m-am suspectat ca o consider buna de pula, si ca regret disparitia ei asa cum regreta betivul vinul din sticla care s-a spart la masa vecina. Nu era asa. Apoi am incercat sa ma conving singur ca o plac din cauza mortii ei stupide. Nici asta nu e, daca e sa fac topul celor mai cretine decese de care stiu, Aura ar fi pe locul 10. Azi, insa, m-am lamurit ce-i cu mine.

Aura merita sa traiasca, pentru ca noi toti meritam ca Aura sa traiasca. Sunt convins, nici eu nu stiu cum, ca ne-ar fi facut numai bine. De trei zile se tot spun povesti despre tipa asta, si nu e nimic care sa nu-mi placa. Chiar era o tipa ok. Nu o petarda proasta. Nu o superficiala care-si platea examenele. Nu o incuiata. Nu o instrainata de parinti. Nu un bitch. Nu o cosmopolita snoaba care-si reneaga originile. Aura era in armata, in pula mea! Nu ca sa ucida oameni, ci ca sa-i faca bine! 

Si inca ceva. Cunosc zilnic, datorita profesiei, minim 5-10 persoane. Intr-un an, adun mii. Fac meseria asta de vreo 18 anisori, ceea ce face ca numarul persoanelor pe care le-am cunoscut personal sa sara de 40.000. Dintre ele, cel mai probabil ca jumatate sunt femei. Ei bine, din atatea femei, nu cred ca am cunoscut mai mult de o suta de tipe care sa faca voluntariat. 

Bref: mi-ar fi placut s-o cunosc pe Aura. Sa fiu de acord sau in dezacord cu parerile ei. Sa incerc sa storc din ea, intr-o discutie sau in mai multe, asa cum fac cu toata lumea, ceva folositor mie. 

Si acum, ca Aura a murit, nu mi s-ar parea deplasat sa vad ca se cultiva o imagine exagerata, asa cum numai in PR-ul de calitate se intampla, cu Aura, in sprijinul unei cauze bune. Si sunt sigur ca m-as duce, si-as plati bilet, si-as cumpara suveniruri cu Aura, ca sfanta ocrotitoare a ceva, nu stiu ce. O cauza simpla, credibila, dintr-un domeniu care ne afecteaza pe toti, nu o tampenie corporatista. Ceva care sa arate mic si modest, asa cum arata fata asta, intinsa langa avion. 

Citeam, intr-o carte a unui tip foarte destept, ca noua religie a omenirii este tehnologia. Asa e. Dovada e ca, uite, datorita tehnologiei, aproape ca am cunoscut o persoana, pe care mai am foarte putin s-o consider o divinitate. Singura diferenta este ca Sfanta Aura se scrie acum altfel: www.facebook.com/respectauraion 

Radu F Constantinescu nu poate iesi din sabloanele "boxerii lui / tanga ei / sufletul care / privirea lor stralucea". Dar daca ar fi iesit, in zilele de dupa accidentul de avion din Apuseni, ar fi scris cam asa ceva:

.......................

"Tu te-ai intrebat? Eu da. Si va spun cu curaj: nu stiu cum as fi rezistat.

Nu stiu cum as fi rezistat in munti, fara spray-ul meu cu apa termala de față de la Vichy. 

Nu stiu cum m-as fi privit in ochi, in aplicatia Mirror de pe telefonul meu alb, stiind ca port o geaca rosu cu portocaliu, in padurea aceea atat de verde.

Nu stiu daca as fi avut curaj sa respir, dupa impact. Nu stiu daca-mi statea bine parul, in pozitia aia, cu avionul dezordonat in jurul meu. Cu siguranta, mi-as fi privit pleoapele pe dinauntru, dorindu-mi sa opresc zborul cu cateva secunde inainte de impact. Sa apuc sa ma bucur ca nu s-a intamplat inca.

Nu stiu daca as fi ales sa mor fara sa scriu ceva pe blog. Da, de acolo din padure, inconjurat de miliarde de cadavre dezgustatoare de furnici inghetate sub zapada.... as fi avut curaj sa scriu. Niciodata nu mi-a placut padurea, desi imi place la nebunie ceaiul cu iasomie si fructe de padure, servit in pahare elegante, de sticla Olin.

Mi-as fi imbratisat tableta cu pasiunea cu care saruti prima oara o femeie pe care o doresti de la inceputul facultatii. As fi recunoscut-o dupa forma, in intunericul ala din padurea aia pestilentiala, asa cum recunosti iubita, pe intuneric, dupa parfum, in cinematograf...

Apropo, iti mai aduci aminte primul film, vazut la cinema cu cineva de care erai indragostit? Simteai ca zbori, nu?

Dar de primul tau zbor? Iti mai aduci aminte cine ti-a fost pasager?

Acum privesc avionul asta atat de urat rupt in bucati - de ce nu le fac sa se plieze ordonat, la prabusire?! - ca pe cea mai toxica relatie din viata mea. Si ma gandesc daca nu cumva am fost si eu un avion, prabusindu-se, pentru cineva. 

Tu? Daca te-ai prabusit, deja, si habar n-ai de numarul victimelor pe care le-ai provocat?

De unde stii ca inca mai zbori?

Nu stiu daca as fi rezistat in padurea aia, atat de departe de Centrul Vechi. Dar stiu ca exista barbati care zboara inconstient, fara probleme, ani in sir, facandu-si pasagerele fericite, si barbati care s-au prabusit de nenumarate ori, distrugand femei superbe, care meritau sa zboare numai in sus.

Cred ca "zbor" ar trebui sa se numeasca doar ascensiunea unui avion, asa cum "dragoste" se numeste nemeritat toata relatia, nu doar partea de "ascensiune" sincronizata a sufletelor-pereche.

Caderea, prabusirea - nu merita un nume. Cand cazi, nu mai esti avion. Esti resturi."

......................

Simplu. Orice copil cu ceva lecturi poate scrie asa ceva. Apropo: mai tii minte textul ala, Indragosteste-te de-o proasta?