M-am apucat de o prezentare a blogului, pentru cineva, și am ajuns la cifre. Constat că anul ăsta am scris pe blog de 248 de ori, mai puțin decât anul trecut, dar am avut un public mai mare. În total, în 2015 au intrat pe blog peste un milion de oameni, care au făcut vreo trei milioane de afișări. Am 20.000 de fani si falăueri pe net, apar în toate topurile de audiență, mă citează media și diverși influensări, nu mai pot să beau o cafea în Ploiești și București că mă abordează cineva, iar numărul și nivelul de pasiune din mesajele de pe care le primesc (și de rău, și de bine), au depășit zona normalului, inbox-ul ăla mă șochează în fiecare zi. 

Am un text cu peste 300.000 de cititori, două texte cu 200.000-300.000 de cititori, opt texte cu 100.000-200.000 de cititori, 14 texte cu 50.000-100.000 de cititori, 40 de texte cu 20.000-50.000 de cititori, 44 de texte cu 10.000-20.000 de cititori. Pana mea, cred că anul ăsta am fost cel mai mare furnizor independent de virale de pe netul românesc.

Dar în banii oferiți de marii jucători de vanzare a publicității de pe net, toată scriitura mea de pe blog valorează, pe tot anul, între 1.500 și 5.000 de euro. Practic, dacă aș fi angajatul meu, aș putea să mă plătesc, pentru că scriu pe blog, cu sume lunare între 120 și 300 de euro. Cu tot cu taxe! Adică, mi-aș putea oferi un salariu net de 2-5 euro pe zi. Nici măcar eu nu-s o javră atât de mare încât să-mi ofer un salariu atât de prost, iar advertoriale pe o sută de euro, cum sună ofertele de la agenții, nu scriu nici mort.

Deci aici sunt, cu blogul. Buuuun! Și-acum ce fac?

1. Să continui terapia scrisului pe blog, care mă relaxează maxim, sau să mă duc la un psihiatru, ca toată lumea?
2. Să fac un sistem de acces plătit pe site? Cât dracu' să le cer oamenilor, ca să-mi citească prostiile? 1 euro pe lună? 5 euro pe an? Și care ar fi șmecheria? Că dacă oamenii plătesc, pot să ridice pretenții. "Bagă și tu una cu femeile care îți aruncă hainele pe geam și te aleargă cu cuțitul, că m-am certat iar cu gagica" n-ar mai fi doar un mesaj tâmpit, cum primesc cu sutele, ci o cerere îndreptățită a unui  cititor devenit client. 
3. Să scriu o carte, folosind blogul ca bază? Blogul are avantajul că e mereu fresh, e în context, e din filmul acelei zile, pe când o carte e ascunsă de copertă, într-o librărie, și nu se potrivește, în ziua aia, cu aproape nimic. 
4. Să fac un magazin online pe site, cu upciclismele pe care le fac, și să folosesc blogul ca mijloc de tracțiune?
5. Să mă apuc de altceva? De alt tip de conținut? Ce alt tip? Că eu cam atâta știu: să scriu și să fac fotografii. Ce se scrie trebuie citit, ce e fotografiat trebuie văzut, și netul e singurul loc în care îți poți expune munca fără să pari nebun. N-o să mă apuc să printez și să lipesc foi de hârtie prin oraș, nu?

Pe bune. Mă uit la blogul ăsta cum se uită un nene la mașina grozavă pe care a construit-o în padure, fără să aibă un drum pe care s-o testeze.

UPDATE un an mai târziu:

1. punctul 1: am tot scris, e clar că nu mă pot lăsa...
2. punctul 2: neah. 
3. punctul 3: am scris două cărți, nu una. Asta și asta.
4. punctul 4: am pus pe net magazia, e ok, nu mă mai simt vinovat că dau banii pe prostii. Uite-o.
5. punctul 5: gata, știu. revin.

Daca ai un site si vrei sa razi de nebun, uita-te pe cautarile care aduc cititori pe site-ul tau. O sa citesti lucruri despre care credeai ca nu exista:

Top cautari august 2014:

1. bogdan stoica blog - da, ai nimerit corect
2. bogdanstoica.ro - da, asta e
3. esti roman ice bucket - si asta e pe site
4. lista cu vedete plecate de la pro tv - frate, n-o am, dar ma intereseaza
5. ai un iphone esti prost - da, esti prost
6. cum te porti la piscina cu un scorpion - m-am tavalit de ras; ce urmeaza: cum ii pui mana pe sani unei native in Pesti?
7. statusuri pentru check-in - nici nu stiu ce sunt
8. cine a vizitat profilul meu de facebook - am scris deja esti un bou daca ai senzatia ca poti afla asa ceva
9. nuti udrea si o pu*a regala - n-ai sa vezi
10. esti roman daca - daca, aia e
11. bogdan stoica ploiesti - da, aici stau
12. viorel dosaru - e seful politiei, ce-aveti cu el?
13. becuri cumparate de la emag - nu mi-am luat. urasc eMag.
14. ciupire de pe telefon facebook - am scris o chestie cu ciupitul asta pe net, dar demult....
15. fetele de la kent - sunt si niste cretine printre ele, poate va povestesc o data ce-a iesit dupa ce am scris despre ele...
16. cum vrea un baiat sa fu*a - stii cum? fix cum vrea! :))
17. de ce poarta romancele pantaloni scurti asortati cu celulita - nici eu nu pricep, sa stii
18. haine fratiwear - penibile
19. basescu - il stiu, e tipul ala urat, cu mania persecutiei, nu?
20. pe ponta il cheama si viorel? - da, dar numai in functie de zodie (vezi nr. 6)

El: "Dvs. aveti un blog si daca doriti sa vindeti un serviciu trebuie sa ne dati un pret pentru un advertorial in care sa prezentati 2-3 categorii sau subcategorii ale magazinului nostru online de cadouri si cadouri personalizate".

Eu: "Frate, eu nu doresc nimic, nu eu ti-am scris. :)) Uite pret pentru un advertorial: o mie de euro. E bine?"

El: "Daca nu doriti o colaborare nu este nici o problema"

Si uite asa am mai scapat de un baiat antrenat sa plateasca 20 de euro pe un text care sa-i aduca vanzari de - naiba stie cat. Sunt tot mai multi d-astia, in ultimul timp. Pentru ca bloggingul s-a dus de suflet, dupa jurnalism, intr-o zona absolut cretina, iar PR-ul platit pe astfel de platforme s-a transformat intr-o chestie care nu mai ajuta pe nimeni, nici macar pe client. 

N-am nici 0 problema cu publicatul unor texte comerciale pe blog, dar nu asa. Nu as publica niciodata un text trimis de cineva pe email, pentru ca ideea de blog contine o cantitate mare de "personal" si de "al meu". N-as promova niciodata un produs care nu-mi place sau pe care nu-l folosesc. Si n-as accepta un deal pe doi lei, pentru ca n-am o audienta de doi lei.

Am vrut sa fac, in 2014, o regie de publicitate pentru bloggeri. Ceva in care promotorii mesajelor publicitare venite de la clienti sa fie platiti dupa audienta inregistrata, ca in televiziune, nu "la kil". Cu o retea de scriitori suficient de mare incat sa nu se cunoasca absenta unuia ca mine dintr-o schema de promovare a Vodafone, de exemplu. Ceva care sa ofere doar brief-ul, lasand libertate de expresie bloggerilor, care scriu fiecare pentru un public pe care deja il cunosc. Cu plata la o luna dupa publicare, sa fie timp sa se masoare audienta si vanzarile, nu dinainte. Un mecanism cam cum au agentiile de afiliere, dar selectionand blogurile si dupa alte criterii decat audienta. Pentru ca eu nu mi-as promova brandul nici mort pe blogul unui analfabet.... 

Si sunt sigur ca ar avea impact. Eu personal caut review-uri pe net, cand vreau sa-mi cumpar un accesoriu foto, si daca as gasi argumente pe zece bloguri ca acel obiect e bun, l-as cumpara pe loc. As aprecia si ca primesc mai multe detalii decat primesc din campania de publicitate oficiala a acelui produs.

Sigur, si acum se scrie pe multe bloguri, simultan, cand se lanseaza ceva. Dar procedura de achizitie a acelor spatii pe bloguri e invechita si penibila. Se cauta bloguri cu trafic mare si se spune "Asta e bugetul, daca vrei bine, daca nu ma duc la altul", fara ca cineva sa studieze demograficele, compatibilitatea, scriitura, pozitiile publice ale bloggerului pe subiecte sensibile...

Blogul asta, de exemplu, sta de vreun an pe locurile 1-5 in categoria Bloguri Personale de pe Trafic.ro si pe locurile 1-20 in categoria-mama Bloguri, fara sa fi fost sustinut vreodata de campanii de marketing. Publicul s-a format singur, n-a fost chemat si momit. Scriu asa cum vorbesc si nu dau doi bani pe delicateturi, pentru ca nu vreau sa castig vreun concurs de popularitate, ci sa ma eliberez de ce ma preocupa. Cum sa vii, frate, la mine, sa-ti promovez un site de pungi de cadou si funde festive? Uita-te un pic la moaca mea, uita-te pe texte.... Ti se pare ca-s genul care zambeste cand vede o cutiuta roz? Sau, mai pe sleau: clientul tau e cumva tampit, daca te lasa sa-i cheltuiesti banii publicandu-i advertorialele pe bloguri care n-au nici  legatura cu ce vinde el?

loc de comentat: facebook.com/bogdanstoica.ro

Inainte se intampla doar in sms-uri. Apoi si pe Messenger. A urmat chatul Facebook. Acum se intampla peste tot...

Sunt sigur ca ati patit-o si voi. Ca aveti cel putin o cunostinta care scrie cu picioarele, si, cand ii atrageti atentia, va spune ceva de genul "a, stiam ca acolo se pune cratima, dar scriam in viteza", sau "stiu sa scriu corect, dar acum mi-e lene sa ma gandesc la detalii".

De unde, frate, negarea asta? De ce n-ar fi ok sa recunosti ca nu stii sa scrii corect in romana, asa cum spui senin ca nu stii sa inoti, sau sa mergi pe bicicleta? De ce poti sa spui "am ulcer", sau  "nu urla, iubito, bubele astea sunt de la tine, ca n-am mai fost cu altcineva", si nu poti sa recunosti ca te doare limba romana?

Eminescu scria ca o cizma, dar uite ce-a reusit sa ne lase. La polul diametral opus, uitati-l pe Vanghelie: stie mai putine cuvinte decat fiica mea, dar si-a demonstrat competentele in alt domeniu. Probabil ca in furat, pentru ca-l vad cu bani multi si politician de succes... 

Pot sa va dau exemple pe banda rulanta in acelasi sens. 99% dintre fotbalisti, 90% dintre fotomodele, 70% dintre jurnalistii sportivi, 60% dintre bloggeri, 50% dintre politicieni (Maria Grapini rules!) etc sufera grav la capitolul asta. Si viata lor merge foarte frumos inainte, succesele curg pe banda rulanta. Oamenii astia sunt dovada vie ca nu trebuie sa stii sa scrii corect in limba romana, chiar daca esti cetatean roman. 

E nasol insa cand nu stii limba si n-ai nici bani. Salariul minim pe economie scrie pe tine. Nu vei intelege nimic din tot ce vei semna toata viata, si nu vei putea sa evoluezi decat pana la rangul profesional la care esti obligat sa faci un referat pe saptamana. 

Dincolo de toate teoriile astea, de care nici macar eu n-am chef, ramane intrebarea: de ce nu recunoasteti? De ce va suparati cand sunteti facuti analfabeti, agramati, petarzi, sau cand sunteti tratati ca atare? De unde orgoliul asta stupid? Si, in oglinda: de unde bucuria aia ca ati descoperit o greseala gramaticala, intr-un enunt care nu va priveste? 

Eu, de exemplu, joc fotbal ca o cizma. Daca ma prindeti cu mingea la picior si radeti de mine, n-o sa ma supar. La fel, o sa raman calm si senin cand o sa radeti de o mancare facuta de mine, de scorul meu la bowling si biliard, de cultura mea muzicala moderna sau de cea religioasa (pentru mine Pastele inseamna miel, iar Craciunul porc, cine si cand a inviat si-a murit - nu sunt foarte sigur). 

Nu stiu de-astea. De-aia, nici nu protestez cand sunt luat la misto.

Am o singura pretentie: luati-ma la misto corect, sau recunoasteti, in preambul, ca va e greu sa faceti asta. 

Ce e ala preambul? Vezi in DEX, dobitocule. Si nu ma intreba ce e ala DEX, da?