holsurubu' din Uanderful care spune povestea Romaniei

[PARANTEZA - Forma corecta, de dictionar, a cuvantului "holsurub" este "holțșurub", si defineste un "șurub special pentru lemn, ascuțit la vîrf și cu o mică zonă nefiletată în apropierea capului". - INCHID PARANTEZA]

Uanderful este un loc misto, daca nu esti atent. Cam ca tigara. Cand o fumezi te simti bine. Cand te gandesti la cat rau iti face te simti aiurea ca esti atat de bou incat fumezi. 

Am fost in Uanderful. Cum intri, in stanga, ultima masa, din colt. Mi-au placut mult locul, lumina, mancarea, muzica si bautura, servirea, locul de fumat de afara. Cel mai mult mi-au placut cele doua holsuruburi de opt care se iteau din panoul de pe perete. Dupa ce-am baut cateva pahare am putut chiar sa citesc ce scria pe ele. Pe unul scria: "esti roman atunci cand cheltuiesti sute de mii de euro pe un restaurant dar ajungi sa te zgarcesti la niste capace de holsurub", iar pe celalalt "te-oi simti tu ca afara, dar sunt aici sa-ti aduc aminte ca te afli in Romania, unde nota de plata reflecta orice, nu neaparat estetica, atentia, calitatea".

Fiecare din holsuruburile care umbla fara chiloti pe ele prin localul ala atat de misto spune, cumva, povestea Romaniei. Cum ne dam peste cap doar aparent sa egalam ce vedem prin strainatate. Cum nu luam in serios lucrurile serioase. Cum nu o sa ajungem niciodata sa depasim pe nimeni, simtindu-ne foarte bine cand ne propunem obiective si le atingem doar in proportie de 99%. 

  • Pe de o parte mi se pare foarte trist. Din ce stiu eu, ownerii de la Uanderful/Biutiful/Fratelli au legatura cu arhitectura si designul. Sa faci o locatie premium si sa ignori asemenea detalii este, profesional vorbind, de cacat. Ar fi ca si cum eu as pune textul asta pe net avand in titlu "holrusubu" in loc de "holsurubu". 
  • Pe de alta parte, mi se pare foarte misto. Pentru mine. Data viitoare cand o sa ajung in Uanderful o sa las in nota, langa bani, o punga de "capace autoadezive pentru mascare stejar 12 bucati 2.86 lei".

Punem pariu ca o sa se bucure?

Nu incepeti, va rog. Nu m-a platit nimeni pentru textul asta. Eu ma platesc singur. 

w1w3 w5

 

Citeşte mai departe ...

fata in rosu si verde

Eram la bistroul ala misto, din Victoriei. Singur pe terasa, ca era destul de dimineata. Destul de singur si in zona, ca era zi lucratoare libera, iar bucurestenii isi abandoneaza orasul in astfel de zile. Cafeaua ok, nu foarte cald, aproape perfect. Si a devenit perfect cand i-am vazut pe cei doi. El ghemuit, cu telefonul in maini, iar ea executand o coregrafie bizara, specifica fanaticelor instagram. Era ca la un shooting pro: trageau cateva cadre, studiau ce-au facut, apoi schimbau posturile, locul, unghiul, punctul de statie. Cred ca le-au iesit cateva cadre dragute, lumina pica perfect pe ea raportat la locul de unde fotografia tipul, iar tipa a stiut sa se foloseasca de par si de fusta. Si doar despre asta e vorba in fotografie, nu despre ce scrie pe camera ta foto sau despre cat ai dat pe ea. Eu oricum cred mult in fotografia cu telefonul, dar azi, cand ma uitam la cei doi, am fost mai sigur ca niciodata ca, in curand, fotografia cu telefonul o sa fie singurul tip de fotografie facut in timpul vietii unui om normal, urmand ca fotografia cu un aparat foto profesional sa ramana apanajul unor industrii de nisa. 

Asa cum cozonacul, facut acum 20 de ani in milioane de locuinte, mai este facut doar trei-patru fabrici.

Am tras si eu cateva cadre, cu cei doi. Nu-s grozave, ca erau departe si in umbra, plus ca se tot intercalau, intre mine si ei, pietonii. Se vede insa suficient cat sa o poata recunoaste cineva pe tipa si sa-mi arate, cand le-o posta, pozele facute azi. Cu telefonul. 

Pozele facute de mine sunt aici.

UPDATE: am gasit-o si am avut dreptate: pozele sunt perfecte.

Citeşte mai departe ...

workshop de fotografie cu telefonul

De ce trebuie să știi să faci fotografii bune cu telefonul? Pentru că trăim în Epoca Fotografiei, iar competența în fotografia cu telefonul este o necesitate la fel ca abilitatea de a comunica în limba engleză. Nu te mai angajează nimeni dacă nu-ți vede pozele de pe facebook. Nimeni nu mai cumpără un produs de la tine până nu-l vede, întâi, pe net. Tipa sau tipul care te plac n-o să te bage în seama niciodată dacă nu le place cum te văd pe net. Așa că, dacă nu știi să faci fotografii e timpul să înveți. Ai cu ce, telefonul din buzunarul tău este foarte-foarte bun la capitolul asta. Chiar, ai observat că toate spoturile publicitare la iPhone, Samsung, Huawei, LG, etc vorbesc despre camera foto? Nu despre cât de bine îl auzi pe celălalt într-o convorbire, nu neapărat despre cât de bine merge netul, ci despre "imagini strălucitoare", "rezoluție", "senzor", "lentilă", "recunoaștere facială". 

Cum am ajuns să predau fotografia cu telefonul? Întâi mi-am predat mie, de nevoie. Eram jurnalist și nu aveam cum, tot timpul, să scot Nikonul și să fac o fotografie profesională. În timp am văzut că cititorii mei nu se vaitau de calitatea pozei, dacă ea spunea povestea. Timpul trecea, eu mă perfecționam, telefoanele aveau camere tot mai bune, contul de instagram a ajuns la 5.000 de followeri și am început să devin cunoscut pentru fotografiile mele făcute cu telefonul.

Cu una am câștigat un concurs....

concurs

... alta a ajuns virală...

uu2

din cauza alteia am fost acuzat că mint, pentru că "nu ai cum face, cu telefonul, o fotografie că asta"... 

uu3

... iar la un moment dat, Facebook m-a anuntat că fotografiile mele au strans un milion de like-uri.

uu1

Așa că nu mi s-a mai părut aiurea să-mi învăț amicii, prietenii, oamenii din redacția pe care o conduceam, cum să facă pozele tot mai bine. O tipă mișto mi-a zis, o dată, ceva de genul "mie mi-e lene să exersez acum, scrie și tu un set de sfaturi să le citesc". Le-am scris, apoi am tot completat materialul ăla făcând ceea ce a fost primul suport de curs. Cererea de sfaturi, însă, continua. Satul să-mi pierd timpul cu fiecare amic în parte, le-am cerut să se adune o dată, toți. Au venit și niște oameni pe care nu-i cunoșteam, iar workshop-ul a fost o nebunie. Apoi l-am organizat pe al doilea, pe al treilea, cu pozele făcute de participanți am ilustrat ebook-ul Manual de Fotografie cu Telefonul (caruia ii pregatesc, zilele astea, varianta de print). 

Din considerente de timp/logistică, nu fac un workshop de fotografie cu telefonul cu mai puțin de 15 persoane. Iar când îl fac durează două/patru ore, în funcție de viteza de acceptare/exersare a temelor discutate. Dacă veniți cu cu bateria peste la telefon peste 50% pot să vă învăț:

  • cum să faci un selfie ok
  • cum să faci fotografii bune copiiilor
  • fotografia de vânzări online 
  • fotografia de eveniment
  • fotografia de peisaj
  • fotografia artistică
  • fotografia urbană

Cine poate/merită/trebuie să vină la un astfel de workshop: până acum, am lucrat cu oameni care vând pe net diverse lucruri, oameni care întrețin pagini de facebook ale unor branduri, oameni din turism, imobiliare, vânzări auto plus o droaie de mame și de tati care vor amintiri clare cu progeniturile. Așa că pot să fac următoarele recomandări:

  • Vino la workshop dacă vinzi, pe okazii sau olx, bunuri ca mășini, case, diverse utilaje, bijuterii, timbre, bancnote, monezi, ceasuri, unde detaliile sunt importante.
  • Vino dacă promovezi, pe facebook sau instagram, bunurile sau serviciile unei companii. Trebuie să fii mereu fresh, remember?
  • Vino dacă te ocupi de imaginea, în social media, a unui/unei restaurant, cafenea, pub, hotel, motel, pensiune. O să merite.
  • Vino dacă ai un blog sau lucrezi ca jurnalist. Așteptările sunt tot mai mari în domeniul asta, nu poți să difuzezi orice vomă de imagine.
  • Vino dacă vrei să ai poze nemișcate cu copilul tău, dacă vrei să-ți iasă măcar 10 poze în vacanță, sau dacă ți se pare că oricum te-ai fotografia nu arăți cool
Sunt două moduri prin care poți participa la un astfel de workshop: 1. fie te înscrii la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., scriindu-mi numărul de mobil și orașul din care ești și aștepți să se adune 15 persoane din acel oraș pentru a vă căuta eu și stabili o întâlnire. 2. fie decizi să organizezi chiar tu acest workshop, cauți o locație, aduni minim 15 persoane dornice să învețe câte ceva și mă anunți la aceeași adresa de email.  Costul participării la un workshop este de 200 de lei. Elevii, studenții și pensionarii au reducere 50 de lei. Antreprenorii care achita un workshop pentru 20 de angajați primesc o reducere la al doilea workshop. Înscrierile se fac doar pe email, la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Doar pe email. Nu pe facebook, instagram sau whatsapp. 
Citeşte mai departe ...

ceafa de porc pe Calea Victoriei: ce-ai, ma, esti prost?

Eu am fost bou. In loc sa ma opresc, ca de fiecare data, fix in Piata Victoriei, unde Ana face papa bun, am zis sa nu ma port ca un coclit conservator, imbatranit in propriile clisee, si sa dau si altui local o sansa. Aveam treaba pe langa Starbucks-ul de pe Calea Victoriei, asa ca oprirea la carciuma de peste drum, Atelier Bistro, a fost alegerea fireasca. Am cerut meniul si am plonjat ca ignorantul in lista de denumiri de mancare internationala, ca pe toata nenorocita aia de strada, pana am vazut "colacul de salvare", adica ceafa de porc. "Simpla, fara nimic langa ea. Si bine-bine facuta, te rog".

Paranteza: pentru cei care, dupa ce-mi citesc asertiunile culinare, ma fac "gras lacom si prost": frate, nu mananc mult deloc si nu mananc prostii. Rosii cu branza sunt mancarea mea de baza, nu prea mananc sosuri, mezeluri deloc, nu bag in mine shaorma, nu ma ating de maioneza si urasc carnea grasa, carnea mea preferata e slaba si crocanta, aproape uscata. Nu-mi plac mancarurile fara un gust dominant si ma dispera chef-ii care zic daca musti de aici are gust de pula, iar daca musti de aici are gust de pizda ma-tii de sofisticat, in noua cazuri din zece vreau doar sa mananc, repede, ceva comestibil care sa ma faca sa functionez, nu sa lacrimez induiosat cu gandul la gustul pranzului. Si o sa prefer oricand o bucata de carne de 2-300 de grame, bine facuta, fara nimic altceva, unei compozitii cu 11 condimente si 5 feluri de carne, din care imi plac doua bucatele de ceva.

Unde pui ca trebuie sa fii un bucatar tare prost sa nu poti gati ceafa de porc. E cea mai fina bucata de carne de pe animalul ala, daca o prajesti corect si ai sare prin bucatarie, iese buna, atat e de simplu. La Bistro Atelier, insa, ceafa de porc e un preparat care mai trebuie exersat. Bucata aleasa pentru mine a fost prea groasa si taiata cam cu toporul. I-au pus si piper, dracu' stie de ce. Cat despre sosul ala dulce cu care era manjita farfuria, imi place sa cred ca asa era farfuria, nu ca chef-ul crede sincer ca merge ceva dulce la ceafa de porc.Si n-a fost nici macar bine facuta, desi eu o cerusem "bine-bine facuta". Partea buna e ca eu imi calculasem timingul astfel incat ceafa aia de porc sa-mi tina de foame vreo 10 ore. Mancand doar trei cruste corcante de pe bucata aia de carne nefacuta, in greutate totala de 50 de grame, am slabit ca un boss, cred, pe caldura de vineri, cel putin un kil.

M-au socat cu preturile, insa. Doar 25 de lei ceafa, doar 6 lei apa. Pe Calea Victoriei, unde-s chiriile pana la cer. Probabil ca meniul ala international prinde in zona si vanzarile Bistro Atelier sunt ok. Bine naibii ca nu cere multa lume ceafa de porc in zona aia, ca s-ar inchide localul intr-o luna....

O sa mai caut ceafa de porc pe Calea Victoriei. Nu, ca acuma m-am intaratat...

p u b l i c i t a t e

 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica