cum îți dai seama dacă ești într-un local premium

Ia un expat d-ăsta, plin de bani, și dă-l cu o Skoda full-option. După 10 minute o să se dea jos și o să spună că e o mașină foarte mișto. Pe urmă cere-i 90.000 de euro pe ea, și-o să vezi că se uită urât și te întreabă ce-ai fumat de ești atât de prost azi. Da, Skoda aia e foarte mișto, dar nu e Range, Mercedes, Audi, BMW, Porsche. Nu merită 90.000 de euro. La banii ăia trebuie să-ți depășească așteptările, nu să ți le satisfacă.

Am avut niște treabă, în weekend, la Radisson-ul de pe Calea Victoriei. Am ajuns mai devreme cu vreo oră și, cum nu mâncasem nimic toată ziua, am intrat în Caffe Citta. Un local luminos și mișto, plin de oameni cum îmi plac mie, care nu se zgâiesc la tine, nu vorbesc tare... Imediat a venit un nene la mine, care, după ce s-a asigurat că nu-s rătăcit pe acolo, mi-a trimis o fătucă cu meniurile.

Rupt de foame și știind că mă așteaptă două ore de haos (să fotografiezi mămici și copii e ca și cum ai merge pe perete), am ales ceva ușor: o pizza fuoco (picantă). Am văzut prețul pizzei: 44 de lei, adică dublul prețului standard, dar am zis că dacă sunt la parterul unui hotel cool, probabil că pizza e făcută într-un mare fel. La băutură a fost simplu: eram cu mașina, apă plată scria pe mine în mod normal, dar eram cam dărâmat, așa că am comandat un Pepsi (Coca-cola n-aveau). Am comandat și o cafea și am cerut și nota, ca să fiu gata de plecare oricând. 

Ăsta a fost momentul în care m-am simțit jefuit la Caffe Citta. Pentru că mă disperă localurile care umflă prețurile produselor standard, care se găsesc la orice colț de stradă. 

Repet, n-am avut nici un stres când am văzut cât costă pizza. Bucătăria unui local este un loc foarte scump, unde se folosesc utilaje costisitoare și lucrează oameni foaaarte bine plătiți. Dacă localul e cu ștaif, sunt niște costuri acolo de-ți curge sânge din nas. Din perspectiva mea, mâncarea poate să coste oricât de mult, pentru că uneori are în spate niște veritabili artiști, a căror muncă merită toți banii. 

Nu sunt însă fericit când plătesc mult pentru ceva ieftin, care a fost adus cu o dubă, gata preparat, și pus pe masa mea. Nu-mi lua banii așa, te rog. Că e de porc.

Nenorocita aia de sticlă de Pepsi de 250ml costă 14 lei la Caffe Citta, ceea ce este imens din orice perspectivă ai vedea lucrurile. Având prieteni în domeniul ăsta, cam știu prețurile de distribuție. O sticlă de-asta costă maaaaaxim 3 lei. Ori, la Caffe Citta nu exista nici un produs Coca-Cola în meniu, ceea ce înseamnă că localul lucrează cu Quadrant, că are doar băuturile Pepsi, și că, cel mai probabil, primește și niște bani pentru asta. Dacă e să mă întrebi pe mine, cel mai probabil, Caffe Citta cumpără sticla de Pepsi de 250ml cu 1,5-1,7 lei plus tva. Adică nici doi lei. Cum se justifică diferența până la prețul de vânzare, dracu' știe. Nu au localul într-o oază din Sahara, unde dai 4 euro pe o sticlă de 30 de eurocenți pentru că Ahmed și cămila lui au cărat-o două luni pe jos, printre dune. Nici pe un vapor, nici într-un avion, nici pe o insulă. Eram doar în centrul Bucureștiului. Oamenii ăștia se pot duce și cu sacoșa să se aprovizioneze cu Pepsi, de la magazinele din zonă. Din perspectiva asta, Caffe Citta nu e deloc un local premium, în care să revii cu plăcere, chiar dacă arată ca unul. E doar un local scump.

Au venit și pizza, și cafeaua. Pizza n-a fost rea, dar nici n-a fost o pizza de 44 de lei. Un pic nefăcută la mijloc, cred că era o idee bună să o mai țină un minut în cuptor (sau nu știu eu cum se mănâncă pizza). Iar cafeaua... nu știu, am senzația că n-a venit dintr-un espressor, ci din alt fel de aparat, pentru că n-avea pic de cremă. Sau, dacă a venit dintr-un espressor, nu cred că era cafea arabica  (v-am zis că eu sunt dus cu cafeaua?). Una peste alta, o cafea rezonabilă, de nota șapte, așa.

Să nu uit: dacă a fost ceva perfect la Caffe Citta ăla a fost sosul de roșii. As lua pentru acasă, un litru, dar mi-e ca o sa ma coste o mie de euro...

DISCLAIMER - daca imi mai scrie cineva că "poate Caffe Citta are prețuri mari la suc ca să evite, astfel, să-și umple localul cu atârnători pe un pahar", mă împușc în gură. Pe bune, sunteți tâmpiți? Credeți că se schimbă dramatic încasările lunare în contabilitate dacă o masă produce 14 lei pe oră, în loc de șase lei?  

 

Astea sunt cartile noastre (ale mele si ale pisicii). Apasa pe coperta oricareia si cumpar-o, daca vrei. Iar daca ai citit asta in afara tarii, vezi ca gasesti cartile si pe Amazon.

w1w2w3 w5w4w6 w00

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica