Joi ne vedem la Doma Urban Bistro, ambasada coastelor de porc

Iar m-am înţepat cu coastele de porc în Bucureşti. Da, ştiu, n-am fost la faimoasa costelărie, dar, pana mea, eu mănânc prin Bucureşti prin cârciumile apropiate de locurile unde am treabă, n-am nici un chef să-mi pierd ore în şir în trafic în nenorocirea aia de oraş. Dar faptul că n-am fost la costelărie nu justifică faptul că, în ultimii zece ani, doar o singură dată am mâncat coaste de porc cu adevărat bune în Bucureşti. În rest, numai ţepe mi-am luat. Vineri, de exemplu, mi-am luat-o la The Harp. Mişto localul, mişto fauna din local, extraordinar de mişto tipa care ne-a găsit o masă după doar câteva minute de aşteptare, muzica perfectă, dar coastele au fost mediocre. Prea grase, prea puţin făcute şi, că era să uit, prea dulce marinata aia. Şi nu pricep de ce. Frate, terminaţi cu coastele astea dulci şi crude a la Kentucky, că nu vorbim despre un fel de burgăr, să importaţi reţeta de afară. Coastele de porc fac parte din bucătăria românească, principale sunt gustul cărnii, al afumăturii, al grătarului/cuptorului, nu mierea pulii şi zaharicalele vieţii. Ce-o să urmeze? O să băgaţi stafide şi ciocolată în sarmale? Așa că am bifat The Harp la "foarte mişto, nu mai mănânc aici niciodată" şi mi-am propus să încep, totuși, anul 2017, cu nişte coaste delicioase. Ştiu cel puţin trei locuri în Ploieşti unde mănânci aşa ceva, dar am ales să o fac în localul cel mai recent deschis. La Doma Urban Bistro, al lui Dorin Mandache, de la Masterchef. Apropo: uitați-vă ce moacă avea pe vremea aia și cum arată acum...


Pe Dorin l-am cunoscut la o băieţeală, la ceva timp după show-ul ProTV. Lăsase Bucureștiul și deschisese, împreună cu Andi de la Hotel Best, ceea ce a fost cel mai bun local al anului 2016 din Ploieşti. După un timp, din motive care nu mă interesează, cei doi s-au despărţit, iar Dorin a deschis singur, lângă hotelul Angelo D Oro, chestia asta mică. Apropo: v-am zis că mie îmi plac cârciumile mici?


Pe-afară ca pe-afară, dar înăuntru localul ăla o nebunie. Doar 40 de locuri, cele mai multe la mese de patru și șase persoane, fix cum îmi place mie.  

 

E locul perfect să te duci în grup, cu toată firma (dacă nu lucrezi într-o firmă de sute de oameni), sau, dacă ești singur, să ai loc destul pentru laptop, ziare, hârtii.

 

Dorin era la bucătărie, jos. Am cerut, regulamentar, coaste, dar și nenorocitul ăla de Pepsi, produs care mă obsedează, de când am plătit pentru unul cât pentru o sticlă de vin. Le-am primit în circa 15 minute într-un mod care m-a îngrijorat, chiar de la el.

 

- Băi Dorine, e prea mare porția, coane, în pula mea...

- N-am ce să-ți fac, coane, așa ies, unele-s mai mari, altele mai mici... Lasă, că te descurci tu cu ele...

Al dracu' chef, știa el ce știa! Știți cum m-am descurcat? La fix, am predat troaca aia de tavă goală, doar cu oase. Au contat și cartofii, și a contat și sosul ăla, un maclavais făcut cu o chestie adusă din Japonia, am uitat cum îi zice. 

 

Cu burta plină și amintirea coastelor nasoale de București ștearsă din minte, m-am uitat prin local. Era gol la ora prânzului, că băiatul ăsta a avut bani de sculele din bucătărie, de ingrediente, de farfurii și de becuri, numai de marketing nu. Și-am zis să ajut, pentru că Doma Urban Bistro poate fi considerată, fără frică, o ambasadă a coastelor de porc. Iar prețurile sunt mai mult decât decente.

 

Important e ca la Doma să veniți cu burta goală, chiar dacă nu vă plac coastele de porc. Face ăsta micu niște chestii de-ți rupe capul, a furat meserie peste tot pe unde a gătit, în afară de cârciuma asta a lucrat și prin Loft, Goccia, Autograph, Food Bar Dorobanți...

Pentru ploieșteni: Doma Urban Bistro e pe strada Maramureș nr. 9, vis-a-vis de clădirea Consproiect. Pe facebook e aici. Rezervările de mese se fac la 0244 522 619 sau la 0726 454 553.

Pentru neploieșteni: Numerele de telefon sunt tot alea. Și, ca nu ajungeți în altă parte, v-am pus adresa pe Waze: http://waze.to/lr/hsxfx8hqj3

Tipul din filme nu există s-a intors.
Volumul unu e aici [http://bit.ly/2dniMNw]
Volumul doi e aici: [http://bit.ly/2zm8uvZ]
Volumul doi EDITIA LIMITATA e aici: [http://bit.ly/2zZ8wH2]

iar evenimentul de lansare este acesta:
Lansare de carte: Tipul din filme nu există (volumul doi)

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica