povestea ungurului de pe DN1

Ne uitam ca proștii, amandoi, fără să scoatem un cuvânt, la biletul lipit pe dinăuntru. "Cine și cum pula mea a băgat biletul în mașină, că am încuiat-o când am plecat?!", întreb, eu. "Nu știu, frate.... Aaaaa, stai, e ăla cu cheile, mă!", se prinde tipul de la tractări. "Da, băi, nene!! Ungurul! Ungurul care are cheile mele! Să vezi că le-a lăsat pe aici", încep și eu să urlu. Bucurie? Ca la meci!

S-o iau de la capăt. 

Zi de căcat. Sare din schemă o întâlnire, decid că pot să plec mai devreme spre mall-ul din Băneasa, unde mă așteptau, azi, niște oameni. Alimentez și plec. Pe la Gorgota, motorul meu scoate niște sunete ciudate și dă semne de deces. Opresc, la fix, într-un refugiu, ridic capota - fum. Semn rău. Am futut mașina, hai să nu fut și întâlnirile. Încep să aplic metoda ia-mă, nene și o mașină oprește. Un Ford albastru, de Covasna, un un tip blond și solid la volan și un tip în vârstă alături. "Te duc până la Otopeni, că acolo avem treabă", spune blondul, cu un accent care mă face să-l identific drept ungur. E perfect, de la Otopeni iau un taxi.

Urc în mașină și mă pun pe tăcut. Nu-s șovin, n-am nici o problemă cu ungurii, cea mai mișto tipă cu care mi-am tras-o (un fel de-a spune, că eram beat rangă) a fost foarte mult timp unguroaica aia cu rochie de dantelă, din 97. Dar am constatat că ungurii nu-s foarte sociabili și prietenoși. Nu-s expansivi, nu te iau de gât să te bage în gașca lor, nu deschid ei primii vorba.... Am avut câțiva, colegi, în armată. Am mai avut de-a face cu ei la meciurile Asesoft, pe la Mediaș sau Mureș. Nu zic că-s răi, că habar n-am, poate că și noi îi intimidăm pe ei în egală măsură. Zic doar că nu-s la fel de cu chef de vorbă cum suntem noi, ăștia din Regat. 

Ajungem la Otopeni, tipul în vârstă coboară, cobor și eu înjurându-mă că n-am decât bancnote de 50 și de 100 de lei în buzunar. Mulțumesc, ne salutăm, blondul trage de niște bagaje, eu mă urc într-un taxi și o întind la Băneasa. În taxi, îmi dau seama că mi-au căzut din buzunar, în Fordul ungurului, cheile. Toate. Și de la mașină, și de acasă, și de la ai mei, și de la....

Nervi, la maxim. Futu-ți H&M-ul mă-tii cu pantalonii mă-tii cu buzunarele mă-tii din care cade totul când te așezi. Dar și eu bou cu acte, să nu te uiți tu, când te ridici, și știi că ai pantalonii pulii pe tine, bou trepanat ce ești, ți-o meriți cretinule, să te văd ce faci, cum intri în casă, de unde iei a doua cheie de la mașină, că n-o mai ai boule, că ai mai pierdut o dată toate cheile!!!  Cum pula mea mai verific dacă mașina pornește, când termin aici? Nu mai verific, că n-am cheie.... Cum pula mea o tractez până pe platformă, o să rup chestii, trăgând de ea așa, cu roțile blocate... Hai că de urcat o urci, dar cum o dai jos? Cum intri in casa? Cum duci gunoiul, boule, că ai pierdut și cheia de la ghenă, o să ajungi să umpli noaptea coșurile stradale cu gunoiul tău menajer...

Mă calmez cât să pot să port convorbirea care urma, învățat fiind că în astfel de momente, de nervi pe tine, iei niște decizii atât de proasteeee... Termin prima discuție și mă pun pe telefoane. Cheie de acasă iau de la X, dar după ora 5. Acasă mă duce Cristi, omul lui Horia, care a avut azi treabă în București. A doua cheie de la mașină, dacă mai e, - cred că e în sertarul ăla... Dacă o găsesc, sun la tractări, mă duc și iau mașina, o duc la service. Mda. Merge...

Mă țin de plan și la 8 seara, deși n-am găsit a doua cheie, sunt pe DN1, la mașină, cu o platformă de tractări lângă mine. E momentul în care ne uităm, și eu și tipul de la tractări, la biletul din geam.  Și sun. Aud un cuvânt, identific limba, presupun că e maghiară și că a zis "alo".

  • "Salut, sunt Bogdan, tipul pe care l-ai luat azi de pe DN și l-ai dus la Otopeni..."
  • "Salut, Bogdan. Ți-am găsit cheile, pe bancheta din spate. Vezi că ți le-am lăsat la roata dreapta față, după cablul de la senzorul ABS...."

E o veste bună și un duș rece, în același timp. Crezând în răceala ungurilor, nici prin cap nu mi-a trecut că există și varianta asta. Numai că ungurul meu n-a fost nici rece, nici prost. Și-a folosit capul, și-a pierdut timpul, a oprit fix acolo unde m-a gasit, a traversat riscantul DN1, și a găsit soluția perfectă prin care cheile să ajungă doar la mine cât mai repede posibil, asta desi putea sa le lase la o benzinarie, la un post de politie, putea sa le arunce.... De-aia i-am mulțumit, telefonic, cât m-am priceput eu mai bine. Nu suficient, că la de-astea dacă nu faci cinste... 

De aici ziua de joi a redevenit perfectă. Am urcat mașina pe platformă, am ajuns bine la Ploiești, am parcat-o la service și m-am dus acasă cu toate cheile în buzunar, datorită unui ungur foarte mișto, pe care aș vrea să-l răsplătesc cumva, pentru faptul că nu le-a aruncat, indiferent, pe geam. Și pentru că l-a dus capul să mă găsească, deși puțini s-ar fi gândit la un plan ca al lui. De-aia nici n-am blurat integral numărul de telefon de pe biletul lăsat de el. Poate vreun cititor de-al meu îl cunoaște pe tip și-i transmite: "Băi X, vezi că a scris un român despre tine că ești băiat valabil.. Bravo, coae!".

Eu mi-am pus un pahar de vin în cinstea acestei zile superbe. Da, am futut mașina, dar mașinile se repară. Am câștigat, în schimb, un prieten. Unul d-ăla mișto, care m-a ajutat neținând cont de faptul că nu mă cunoștea. In plus, azi m-am prins (deși trebuia să știu până acum, nu?), că nu poți judeca o etnie întreagă după doar câțiva indivizi...

Pentru ungur: alege orice vrei de aici și dă-mi  o adresă să ți-l trimit. Cadou. Pentru tine, pentru iubita ta, pentru sora ta, pentru cine vrea mușchiul tău. Dacă nu te poți hotărî intre două, alege- două. Dacă nu dai nici un semn până luni, o să aleg eu ceva, o să-l pun  în mașină și o sa-l dau cadou primului ungur cu care am de-a face. Scuze, dar așa am văzut eu că se face, în filmul ăla cu "dă mai departe"...

UPDATE - L-am găsit.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica