miracolul Invierii are loc chiar inainte sa se produca. am vazut eu.

Anul trecut, de Inviere, am dardait nonstop si era sa fac praf aparatul foto. A plouat de-a rupt, dar tot m-am ales cu o amintire de exceptie. Norocul fotografului: cand esti cu aparatul foto in mana, te bucuri de statutul de observator. Si-am observat niste chestii:

In primul rand, ca in ciuda ploii reci, n-a fost mai putina lume ca in alti ani. Erau toti acolo: batranei, tineri, copii, virgine si gravide, oameni buni si nenorociti, copii cuminti si lepre premature, corporatisti si interlopi. Cateva ore, cat au stat la slujba si au asteptat Lumina, au format o masa de o omogenitate incredibila. Seriosi si tacuti, atenti la cei din jur, amabili, ajutandu-se cu un loc de odihna, cu un foc, cu o gura de apa sau cu o vorba buna. Miracolul Invierii, o chestiune care pare doar o chestiune de marketing, daca te gandesti la ce fel de oameni sunt preotii care il promoveaza, era prezent acolo, la biserica aia, fara doar si poate.  

Asta pana a iesit Lumina pe usa bisericii. Vraja s-a rupt. Oamenii aceia incredibili, care aratau ca niste crestini aspirationali din reclame, s-au transformat in ce sunt in viata de zi cu zi. Cei rai i-au inghesuit, injurat si imbrancit pe cei buni, ca sa castige o secunda avans in aprinderea lumanarii. Apoi s-au urcat in masini si s-au injurat din nou, intre ei,  pe motiv ca toti doreau sa iasa in acelasi timp din parcare. Si s-au dus. 

A fost ca in sala de cinema, la Titanic. Chiar inainte ca tipa sa vada ca DiCaprio a murit, sala a amutit. Nu mai rontaia nimeni floricele, nu-si mai butona nimeni telefonul. Ceea ce a atras atentia si a creat emotia a fost iminenta mortii lui, nu moartea lui. In secunda in care tipa l-a vazut rece si sticlos, agatat de usa aia, publicul a revenit la sunete bucale si check-in-uri. Faza tare se terminase.

Spune-le, la televizor, sa nu mai plece acasa imediat dupa miezul noptii. Sa stea la slujba, e cea mai importanta slujba crestina. E mare pacat sa te distrezi in noaptea de Paste", mi-a spus un preot, saptamana asta.

Uite ca le spun, parinte. Dar ar trebui sa te bucuri ca-ti fug toti din curtea bisericii. Daca ti-ar ramane acolo, ar iesi moarte de om pe pamant sfant. 

Comentezi? Fa-o AICI.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica