Ce-ar putea povesti un cufăr din Craiova

Eram disperat după cufere, când eram mic. Le vedeam în ilustrațiile cărților de povești, prin podurile prietenilor mei... Și tata avea o ladă de lemn, imensă, pe care o ținea încuiată cu un lacăt (târziu am aflat că acolo ținea un aparat de sudură improvizat, adică un dispozitiv interzis de autoritățile comuniste). A trebuit să trec de 40 de ani, ca să devin proprietarul unuia. O rablă, pe care cu greu am refăcut-o. Ăsta, din Craiova, e al doilea.

Am găsit cufărul ăsta în stare bună, nu ca celălalt, care mi-a mâncat ficații. Un pic lovit, o scândură ruptă, fundul doar puțin crapat... Are și eticheta, cu numele producătorului, Barach Osias. Și era curat. Pe fund avea un ziar, sub care am găsit o carte de vizită: Maria Pârâianu, strada Domnul Tudor, Craiova. Bineînțeles că n-am rezistat și m-am întors la tipul de unde am cumpărat cufărul și am mai cumpărat vreo 5 kilograme de scrisori și hârtii care aveau aceeași proveniență ca piesa de mobilier.

cuf4

Îmi plac foarte tare cuferele ca ăsta, care abia așteaptă să le scrie cineva povestea. Deși n-am găsit mare lucru despre meșterul Barach Osias din Craiova. Doar un nume: Andia Popescu, fiica lui Barasch Osias şi Camelia, născută în 1952, cu domiciliul actual în Viena. Nici atelierul nu mai există. Craiova, ca și alte orașe, a fost sistematizată iar atelierul lui Barach Osias, pe de Lipscani, a dispărut de mult. Se pare că în Craiova, meșteșugarii ca Barach aveau atelierele în zona Halei Măcelarilor, la începutul secolului 20, când e făcut cufărul ăsta. Acolo era piaţa Craiovei, un loc de renume internaţional, unde se spunea că „merg câinii cu covrigi în coadă”. Barach își vindea cuferele și geamantanele chiar în spatele Halei Măcelarilor, alături de olari, împletitori, tâmplari, fierari, ţesători, cojocari, pielari, sticlari, sculptori în lemn, pictori.. 

cuf2

Strada Domnul Tudor se numește acum strada Tudor Vladimirescu. E o stradă pe care încă mai există case boierești, construite între 1850 și 1920. Google găsește o droaie de Pârâianu în Craiova, la diverse adrese, dar pe strada asta nu. Se pare că Maria a purtat un nume de familie celebru în zona Craiovei. 

  • Ispravnicul Danciu Pârâianu din Milești s-a ocupat de consolidarea Bisericii Domnești din Craiova (1654).
  • Intr-o catagrafie din 1821, apare Alexandru Pârâianu, polcovnic, cu venituri din moșii.
  • Mânăstirea Polovraci a fost renovată în secolul 19 de logofatul Danciu Pârâianu.
  • Prima tipografie din zona Olteniei, a lui Nicu D. Miloşescu, a pornit presele în 1880 cu cartea „Nicu Steluţă” a lui Emanoil Pârâianu.
  • Tot dintr-un Pârâianu se trage și scriitorul Alexandru Macedonski, născut în 1854. Maria, mama sa se numea Pârâianu până să se mărite și era fiica pitarului Dimitrie Pârâianu, participant la Revolutia lui Tudor Vladimirescu. Fratele Mariei, Alexandru Pârâianu (vezi mai sus), are un rol atât de important în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al celor două provincii româneşti unite încât devine Ministru de Război al acestuia.  
  • O Maria Pârâianu apare, în 1921, ca participant la înmormântarea lui Maria V. Vanghelie, la cimitirul Sineasca din Craiova, conform unui anunț de deces apărut în presă. În același anunț mai apar nume ale unor VIP-uri locale: doctorul Vernescu era fondatorul al Cercului Farmaceutic din Craiova (1902) G. Pencioiu era primarul Craiovei in 1918; Silvia Pencioiu este membru-fondator al Universitatii din Craiova, iar casa familiei Pencioiu există și acum in centrul Craiovei si figureaza pe lista monumentelor de patrimoniu din Romania. 

Gata. Ea e. Ea a deținut cufărul meu. De unde știu? Într-una din scrisori, Mariei Pârâianu i se spune că va veni primarul să-i aducă covorul, dar si alte lucruri...Este vorba, logic, despre primarul Pencioiu. Ori, pe vremea aia, cât de șmecheră trebuia să fii ca să-ți facă un ditamai primarul, comisioarele? În mod logic, fie Maria Pârâianu purta un nume valoros financiar, ceea ce o asociază cu averi uriașe din moșii, și implicit cu o familie influentă, fie avea un rang social înalt, ceea ce o asociază cu legături de rudenie cu înalți demnitari de stat. Fie amândouă, iar primarul nu avea cum să ignore cererile ei, oricât ar fi fost de absurde...

Când recondiționezi obiecte vechi, timpul e cel mai mare dușman. Mi-a luat o zi să-l dezinfectez. Două zile să-l curăț de rugina cronică și să-i repar piesele rupte. O zi ca să-l degresez și să-l pot revopsi. Am ales ceva cu grad mare de transparență și am diluat la maxim vopseaua, pentru că vreau să se vadă cum a trecut timpul peste cufăr. Nu vreau să arate a nou. I-am dat și un strat de lac, să reziste. Și-mi place la nebunie cum a ieșit. N-am reușit să desfac lacătul agățat de unul din belciuge. Scuze, dar nu m-am ocupat cu furatul, n-am o colecție de chei....

cuf5

De ce-mi place cufărul? Pentru că reușește să domine încăperea în care l-ai pus și să-i dea o notă de quality. E aparent posac, lipsit de grație, dar transmite foarte clar mesajul "dacă are loc un cutremur, pe mine o să mă găsești intact". E o comoară pentru cei care n-au spații de depozitare pentru jucarii, hartii, pantofi, pături, haine de iarnă, veselă etc. Și știți ce-mi place cel mai mult la el? Că poate fi asezat oriunde in casa: in hol, in dormitor, in camera de zi...

Adaugați, vă rog, și ziua petrecută cu sortarea și citirea scrisorilor. A meritat!

cuf3

Pe scurt: am descoperit că Maria Pârâianu a mea este fix acea femeie din anturajul primarului Craiovei din 1918. Și că a avut un fiu, Radu, care a ajuns să lucreze, în anii 30, la rafinăria Orion din Ploiești și care a primit, de la o anume Lili, câteva scrisori absolut tulburătoare. Familia Pârâianu avea o moșie, la Crâmpoaia, Olt, ceea ce îi leagă de faimoasa familie Pârâianu. Cu alte cuvinte, cufărul meu a aparținut unora dintre descendenții celor care i-au ajutat pe Tudor Vladimirescu și pe Alexandru Ioan Cuza să guverneze România, așa cum era ea, atunci. Și, dacă ar putea vorbi, cufărul ne-ar spune chestii fabuloase petrecute în ultimii 120 de ani. 

Destul de mișto, nu? 

cuf

UPDATE - Nu-s colectionar, pe mine mă fascinează doar povestea nescrisă a obiectelor găsite și mă relaxează operațiunea de reparare a lucrurilor bine făcute, care merită o viață nouă. Asa ca acum cufarul decoreaza locuinta unei romance legata sufleteste de Craiova. Iar daca si tu vrei ceva similar, n-ar fi rau sa te uiti aici.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica