Aseară m-am uitat pentru prima oară la boliud tivi. Era un film despre prima revoltă a Indiei, din anii 30, împotriva Imperiului Britanic. Eram curios să văd dacă perspectiva Black Lives Matter a ajuns și în studiourile indiene. De unde, nene. O poezie de film. Revoluționarii au fost prezentați așa cum au fost: niște blegi naivi. Mai mult de jumătate nu aveau 18 ani. Au atacat arsenalul britanic dintr-un oraș neștiind că armele nu se țin laolaltă cu gloanțele, și s-au trezit că au puști, dar n-au muniție. Și-au cărat acidul pentru bombe cu trenul, fiind prinși. Tot planul lor, toată conspirația, a fost o glumă pe care armata britanică a zdrobit-o imediat. Așa că am stat până la final să văd care-i mesajul. Spre ce resort mental țintește propaganda, cine a mai văzut film istoric fără propagandă?! Și povestea s-a încheiat cu un bătrân îngrijind un adolescent rănit și spunându-i: "A fost bine, copile, chiar dacă ați eșuat. Cineva trebuia să înceapă asta".

Cu sfatul ăsta în minte, lăsatul de fumat nu mi se mai pare, ca până azi, inutil. Că așa vedeam povestea: fumez deja de 30 de ani, răul a fost făcut.

O zi de miercuri fără proști îți urez.

inele    mâncare bună       monede vechi     născut în iunie       obiecte de artă      ramatuelle      tipul din filme       urdă      podcast