Asta e Ploiestiul, la nivelul restaurantelor: o varza cu carnati, servita pe pat de fructe de mare. De obicei, localul e italian, decoratiunile sunt frantuzesti, muzica e house britanic, si esti tentat cu o bucatarie romaneasca, plus pizza. Wtf?! Numarul localurilor unde identifici prin consum principalele elemente de marketing tinde spre zero. Si din haosul asta, te alegi, in 90% din cazuri, cu experiente neplacute. 

Exista, din fericire, acel 10% care te salveaza de la transformarea in Grinch-ul carciumilor. Surpriza pozitiva de azi a fost Nero Bianco, care mi-a fost gazda cat timp M s-a bucurat de Scoala Altfel.

Ce s-o mai lungesc: am mancat o ciorba de pui a la grec... maxim de buna. Nici la pret nu sta rau: 8 lei minunea greceasca. Pe langa ea, am primit, in premiera pe anul asta, un ardei usturat care chiar m-a usturat. Eu, mancator de chesti picante si in tort, apreciez asta la adevarata valoare: in 99% din localurile Ploiestiului primesti un castravee insipid pe post de ardei iute.

Habar n-aveam ca pot sa mananc atat de bine in mall-ul mic. De fapt, nici nu e normal sa mananci bine un preparat de inspiratie greceasca intr-o cafenea-restaurant cu nume italian, decorata ca un lounge mediteranean. Pe de alta parte, ce mai conteaza, daca e perfect.."

Din capul locului: imi place acolo. Nu e saptamana sa nu ajung macar o data. Imi place ca nu s-au zgarcit la amenajare, ca au cafea buna, ca ospatarii nu te fut la cap aiurea si ca e in centru, adica de maxim folos. Poate si de-aia, Nero Bianco are deja o porecla: Alba-Neagra. N-o fi grozava, ca poreclă, dar cine se pricepe la branding ştie că al doilea nume, dat de clienţi unei afaceri, e un pas important in acceptarea acesteia de către comunitate, pas pe care puţine branduri îl fac, pe toată durata vieţii lor.

Acum, despre pipi la Nero Bianco. Poate vi se pare ciudat, dar, in cele mai multe ghiduri de localuri din lume, toaleta este punctata serios. Iar toaleta de la Nero Bianco merita puncte din plin. Cel mai probabil, gresia, faianta, lavoarul si vasul de wc au costat, impreuna, cat masina mea si sunt curate cat sa poti sa-ti bei cafeaua printre ele, fara probleme. Nu sunt genul ăla de chestii opulente, pe care le vezi acasă la Florin Salam. Sunt din genul celor pe care le vezi in hotelurile scumpe de afară: practic, miros a bun gust.

Si de-aia nu pricep cum de se poate face, in toaleta de la Nero Bianco, poza de mai sus. Am facut-o eu, azi.

Cum spuneam, totul e de bun gust si scump. Numai racordul de apă este ieftin, si-a ruginit. Iar peria de wc - care a costat sub trei lei, cu siguranţă, este singurul obiect de plastic din incaperea aia plina de sticla, gresie si portelan. Un plastic rosu murdar...

Cum să spun.... dă prost! Şi, la câte zeci de mii de euro a costat toată cafeneaua, n-am mai trebui să conteze cât costă un racord de apa bun, inoxidabil, şi o perie de wc cu robot telefonic si dvd. Nici măcar nu insist să fie cu blue-ray...

Sigur, se naste intrebarea: "Cine mea e Fido, de stie el asa de bine cum trebuie sa fie o perie de wc?" Intrebarea e justificata. Habar n-am. Stiu doar ca nu trebuie sa iasa in evidenta.