Cum a pierdut PSD alegerile pentru Primăria Ploiești

Am zis-o și o tot zic, pentru că încă se mai găsesc diverși dobitoci care să spună contrariul: am fost noncombat la alegerile astea. Din mai multe motive. Primul a fost că am vrut să văd, de pe tușă, cum se joacă alegerile în noul format, fără șpăgi, bannere, mitinguri și concerte. Al doilea - pentru că era clar că absenteismul va fi mare, că vor câștiga Dobre sau Ganea datorită rețelelor mari de activiști, iar mie mi se par amândoi niște oameni ok. Al treilea - frate, la Ploiești s-au ciocnit lumile. Lumea PSD de după Cosma, cu lumea PNL de după Roberta și cu noua lume a lui Sebi Ghiță. Ori, când ai un asemenea spectacol în oraș, îți iei popcorn și te așezi comod, nu iei o piatra de pe jos și te implici în intifadă....

Așa, de pe margine, am putut să văd, limpede, ce s-a făcut bine și ce nu, cum s-a câștigat și cum s-a pierdut. Și acum pot să combat mitul post-campanie, conform căruia nu Dobre a câștigat, ci Ganea a pierdut pentru că Savu, susținut de Sebi Ghita i-a luat 6.000 de voturi de pe stânga

Fals. Și pe partea dreaptă, a lui Dobre, au fost candidați care au furat voturi. Radu Popescu și Marius Fenichiu au luat, împreună, 5.000 de voturi. Asta ca să nu mai zic de Grațiela, care a luat 7.000 de voturi în mare parte tot de la liberali. După logica candidatului care fură voturi de la favorit, ajutat de Grațiela, Popescu și Fenichiu, Ganea trebuia să-l bată pe Dobre până îi curgea sânge din nas. Ori, la final, diferența a fost în favoarea liberalului.

De fapt, în campania asta, PSD trebuia să dea doar trei mesaje principale.

  1. Ganea nu e Bădescu. Adică nu mă acuzați pe mine de greșelile predecesorilor mei, doar pentru că facem parte din același partid. Dacă Ganea ar fi avut un discurs critic la adresa mandatului deținut anterior de PSD, mulți oameni ar fi văzut în el un tip nou de pesedist, adică ceva ce PSD n-a avut niciodată. 
  2. Ganea nu e susținut de Sebi Ghiță. Mogulul e detestat masiv la Ploiești și impresia generală este că tot el se află în spatele PSD Prahova. Staff-ul lui Ganea trebuia doar să explice tuturor că mogulul nu mai e în PSD și că nu îl susține pe Ganea. Vă asigur că dacă Savu nu era eronat asociat cu PSD, nu lua nici voturile casierițelor din casele de pariuri. 
  3. Dobre nu e Volosevici. Dacă PSD reușea să oprească transferul de imagine de la fostul primar de dreapta la actualul candidat al PNL, Dobre ar fi rămas la cele 20 de procente pe care le avea la jumătatea campaniei.

Ori, PSD n-a lansat aceste trei mesaje. N-a profitat nici de finalizarea proiectelor europene în valoare de multe zeci de milioane de euro, de la linia de tramvai la hipodrom și parcul municipal mai mare decât Herăstrăul. Nici n-a profitat imagologic de scandalul HexiPharma, deși avea un primar interimar care putea să devină simpatic doar răscolind spitalele din oraș, în căutarea dezinfectanților cu probleme. În schimb, PSD a acționat ca în anii 90. Cu intimidări, cu fly-ere anonime, cu acuzații absolut jenante la familia lui Dobre. În aceste condiții, imaginea de interlop care i s-a creat lui Ganea (frate, nu-i țigan, e chiar blond omul, și nu e interlop, doar a făcut sport de performanță) a devenit principalul inamic la urne. Adăugați și că PSD a acționat pe net ca în comuna primitivă, deși Ploieștiul are o sută de mii de useri pe Facebook și permite atâtea subtilități și segmentări demografice....

Mai pe scurt, PSD a pierdut Ploieștiul pentru că n-a avut un strateg, ci doar niște oameni. N-a avut campanii tactice, ci răzbunări personale puse în practică. Campania PSD a fost condusă de șefi, nu de oameni care se pricep la campanii. În aceeași logică, acum pesediștii dau vina pe Savu, pentru că e convenabil, le maschează erorile.

Nu zic că-i rău sau bine că a pierdut Ganea și a câștigat Dobre pentru ca eu pun semnul egal intre cei doi. In plus, nu cred în partide curate, nu cred în oameni providențiali si singura mea dorință este ca orașul ăsta să nu mai aibă proști la butoane, pentru că de-aia ne umplem de gropi, hoți și gunoaie. Am scris asta doar pentru ca, în calitate de observator și cobeligerant la toate campaniile electorale de după Revoluție,  sunt profund dezamăgit de nivelul de performanță de anul ăsta. Și, cu toată aroganța de care sunt în stare, pot să afirm că dacă aș fi fost în staff-ul oricăruia dintre primii trei candidați, l-aș fi făcut să câștige. Pentru că a fost foarte ușor să câștigi, la alegerile astea. Fără concerte cu Fuego, fără pungi de ulei și zahăr, fără mese la restaurante și fără excursii la mănăstiri, fără bani dați în mână?! Frate, așa ceva e mega-simplu....

ce-am făcut, de fapt, în campania asta

.....................................................................

citeste și Ce vrea mușchiul meu de la noul primar al Ploieștiului

Citeşte mai departe ...

Cinci chestii bune care rezulta din parteneriatul lui Sebastian Ghita cu Dan Diaconescu

1. Cu dobitocul de Dan Diaconescu pe ecran, Romania TV va avea rating si noaptea, nu doar ziua. Astfel, isi va creste numarul de puncte de audienta, ceea ce inseamna ca va incasa mai multi bani din publicitate. Aproape la fel de multi ca Antena 3, cred eu, ceea ce e bine. Intotdeauna e mai bine sa fie doi lideri pe o piata, decat unul singur, care tinde sa faca abuz de pozitia dominanta. Iar banii vor ramane in post, unde vor finanta productii ok. Mogulul are destui..

2. Sebastian Ghita l-a luat pe Dan Diaconescu ca sa nu-l ia altii, si asta e bine. Desi nu pare, la Romania TV e o diversitate de opinii mai mare decat la celelalte posturi de stiri. Imaginati-va in ce registru ar fi comunicat copilul cretin al Caracalului la comanda fanaticilor de la B1, sau a pastorului de la Antena 3. Sau ce s-ar fi intamplat la Realitatea, pentru ca dede ar fi obtinut, noaptea, un rating mai bun decat fac impreuna cei 50 de oameni care lucreaza ziua.

3. Fanii tineri ai lui Dan Diaconescu vor sta pana tarziu la televizor si a doua zi vor fi praf: isi vor prinde mainile in utilaje, vor intra cu masinile in copaci, vor bea otet in loc de apa si vor muri mai des. Nici nu vor mai face sex, deci nu vor mai avea urmasi. Avem astfel sansa sa fim prima tara din lume fara prosti, disparuti pe cale naturala.

4. Batraneii care-l adora pe martalogul ala de Diaconescu si vor sta pana la 5 dimineata la tv vor lipsi ziua din trafic, din autobuze si de la cozi. Eu sper chiar sa apara un nou trend de lifestyle, cu viata de noapte a pensionarilor.

5. Se stie ca fiecare noapte pierduta iti scurteaza viata cu patru zile. Multumita lui Sebastian Ghita, avem sanse ca insusi profesorul de minciuna Dan Diaconescu sa moara mult mai devreme.

Concluzie: Dan Diaconescu + Romania TV = minunat!

Citeşte mai departe ...

De ce cred ca Badea si Gadea ar trebui premiati, nu injurati

Frate, sunteti cumva dusi cu capul? Ce-aveti, ma, cu Gadea si cu Badea? Ce va deranjeaza ca-l apara pe Voiculescu? Cine ati vrea sa-l apere, Sorina Matei si Robert Turcescu?!

E foarte trist sa vad ca Romania a cazut iar in capcana judecatilor de valoare superficiale, exact ca in cazul tristului ala dat afara de la Digi24. Acel roman pur-sange, care a decis ca nu e important ce spune seful si ce vrea seful, desi seful ii dadea salariul, luna de luna.

Am lucrat la vreo zece patroni de presa. Nici unul n-avea afacerile legale suta la suta, si nici unuia nu i-am dat in cap. Ba chiar, cand intrau in vizorul altor rechini, le-am dat o mana de ajutor in solutionarea crizelor de imagine. Asa se face. Asa e normal. Nu suntem ingeri, da? Si - va spun eu - lucrand ca jurnalist la cel mai mare nenorocit posibil, care impune X exceptii editoriale, tot poti sa faci un bine imens comunitatii. 

Acum hai sa recapitulam cazul Voiculescu:

Vorbim despre una bucata mogul. Fost securist, actual nenorocit, din categoria celor care au distrus Romania. Locul lui este la puscarie, asa e corect. Dar asta nu inseamna ca procesul ICA este corect. Sau ca in acest dosar se face justitie. N-ati vazut ca insusi Basescu i-a autorizat constructiile lui Voiculescu, pe terenul ICA, cand erau prieteni si furau impreuna? Ce se intampla acum este doar o razbunare, pusa in practica cu argumente juridice subrede, pentru ca asa vrea sa sarbatoreasca Basescu finalul de mandat: cu Dan Voiculescu in puscarie!

Efectul, repet, este binevenit. Dar nu e corect.

Si exact asta fac Mihai Gadea si Mircea Badea. Isi apara seful. Patronul. Platitorul de salarii. Cel care i-a facut vedete, din niste neica-nimeni. E in fisa postului sa faca asta. Antena 1 si Antena 3 sunt posturile pe care Voiculescu le-a facut mari si ca sa faca bani, dar si ca sa le foloseasca drept ciocane mediatice. Iar Mircea Badea si Mihai Gadea nu fac altceva decat sa se poarte ca niste angajati model, care tin la compania unde lucreaza si sunt constienti ca daca ii este bine patronului, le este bine si lor.

Pe bune, judecati la rece: nu v-ar placea sa aveti angajati atat de loiali?

Sa zicem ca ai un coafor. Si intra un bou peste voi, si incepe sa sparga tot. Ce ati prefera: ca angajatii sa iasa docili pe usa, spunand: noi suntem aici doar ca sa tundem si sa facem unghii, sau sa ia un cuier si sa-i sparga moaca dobitocului? Nu vreti sa-si puna intrebarea fireasca: stai, frate, noi unde mai lucram daca asta distruge tot?

Cum spuneam, Dan Voiculescu nu este un inger. E mai degraba un demon. Dar si demonul are dreptul la aparare, atunci cand este atacat incorect, de un demon la fel de mare. Da, e minunat cand un nenorocit al istoriei Romaniei este abuzat. Dar asta numai din perspectiva noastra. Din a lui, si din a oamenilor lui, e corect sa se apere la fel. 

Stiu ce-o sa spuneti: da, dar ne manipuleaza, si nu e corect. Va manipuleaza numai daca sunteti prosti. Iar daca sunteti prosti, e perfect sa fiti manipulati. Asta e rolul prostului in societate: sa faca ce vor baietii destepti. Cum ar fi sa fiti si prosti, si autonomi?! Pai ati arunca tara in aer, in 24 de ore...

Vreti o lichea pe care s-o injurati in cazul Dan Voiculescu? Cautati-o la Romania TV: se numeste Victor Ciutacu si era un famelic trist cand l-a cules Dan Voiculescu din groapa mediocritatii si l-a facut vedeta. Timp de vreo 10 ani, Voiculescu i-a dat bani de haine, masina si paranghelii, plus spatiu la tv sa-l remarce Sebi Ghita si sa-l ia la RTV. Drept rasplata, Ciutacu il injura acum pe Voiculescu. Iar cand va pleca de la Romania TV, il va injura pe Ghita. 

Revenind la injuratii de azi: lasati-i sa-si faca treaba. Stiu ca suna penibil, dar e mare nevoie de ei. Daca nu erau atat de decisi sa-si apere patronul, nici eu, nici voi nu aflam nici de terenul de la Nana, nici de legaturile lui Basescu cu Bercea Mondialul, nici de banii de la Monaco ai Elenei Udrea. Nu aflam nimic din ce-l defineste atat de clar, acum, pe oponentul lui Voiculescu. 

Apropo: daca nu erau Badea si Gadea, n-ati fi avut cum sa va emotionati atat de profund scotandu-l europarlamentar pe actorul Mircea Diaconu. Alta lepra, daca e sa ma intrebati pe mine, pentru ca nu-l vad sarind in apararea lui Voiculescu. Fara sprijinul mogulului, azi facea teatru independent pe 500 de lei, in vreun pub din Ploiesti....

Cred ca suntem de acord ca si Voiculescu, si Basescu merita sa stea in puscarie. Pe fond, sunt doar doi interlopi (adica persoane certate profund cu legea), care au o rafuiala personala, folosind institutii media si de stat in loc de bate si sabii.

Si ce-am invatat noi de la scoala vietii ca trebuie sa facem cand se bat doi interlopi? Raspuns corect: nimic. Cu putin noroc, amandoi vor sangera abundent si vor muri. 

www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

Ce ar trebui sa faca Sebastian Ghita ca sa nu plece cu mana goala

"Barbatul i-a cerut telefonul si banii. Tanara l-a refuzat. Ca sa nu plece cu mana goala, barbatul a violat-o." De la stirile RTV, luni 14 octombrie, ora 11.00.

Ati inteles, da? El a spus: "Domnisoara, fiti amabila, imi dati si mie banii si telefonul?". Ea a raspuns: "Ïmi pare rau, trebuie sa va refuz". El n-a mai avut de ales: a violat-o CA SA NU PLECE CU MANA GOALA.

Daca as fi Sebastian Ghita, proprietarul RTV, nu i-as plati luna asta pe cretinii care au scris si dat pe post prostia de mai sus. CA SA NU PLEC EU CU MANA GOALA. Acasa! Pentru ca o asemenea stire ucide, pur si simplu, audienta. Implicit, si incasarile din publicitate.

P.S - Pentru reporterul-cretin: Individul ar fi violat-o oricum. Lui ii trebuia doar un motiv de conflict cu femeia, pe care sa-l solutioneze in favoarea lui, dominand-o asa cum stia el mai bine. Violul nu e despre sex, ci despre putere. Nu mai lua de bun tot ce scrie in buletinul de presa de la politie, please. 

Comentezi? Fa-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica