Am mai pus un text, pe blog, din următoarea carte și un bou din Costești, Argeș, a văzut linkul. În loc să-l deschidă și să-l citească a luat decizia să intre pe mesageria paginii și să scrie:

"Salut

Am vazut ca sunt 2 volume

Unde le gasesc pe ambele".

Sunt bătrân în comunicarea online, mă pricep. Ceea ce vedeți se numește, în limbaj de specialitate, urma lăsată de un prost pe net. I-am scris că al doilea volum nu e gata și am închis subiectul. Imbecilul era însă pus pe fapte mari.

"Il vreau pe primul

Comanda aici?"

Eram gata să mă enervez, dar eu nu-mi consum neuronii și caloriile pe imbecili, așa că am decis să nu-i mai răspund. Pula mea, dacă prostul din Costești nu știe să deschidă un link, nu știe să comande online, nu știe să caute pe google unde găsește o anumită carte, ce rost mai are discuția cu el? Imbecilul era însă, așa cum am mai zis, setat să rezolve problema, așa prost cum e:

"Aloooo

Doarme toata lumea?

Răspunde.ti dracu ca nu am timp de pierdut..."

Eeeee, acum se schimbă treaba! Imbecilii mă deranjează, dar imbecilii fără timp de pierdut sunt amuzanți și merită enervați. Așa că i-am scris un obraznic: "Descurca-te". Și să vezi chestie: imbecilul s-a enervat...

"Mai sunteti-ti si cretini..." 

Pe bune, nu e superb? Nu merită prostulețul ăsta înfiorător o carte, un ghid, ceva din care să învețe și el ceva care să-i folosească în viață? Nu cartea asta, pe care o vrea, ci una mai simplă, cu multe desene, în culori atractive, cu fonturi mari... Ceva ca pentru o fetiță de cinci ani sau un student la Universitatea din Pitești, pe care-l cheamă Marian și e prost de bubuie?

Am avut o discuție, cu editura, despre o serie de ghiduri de tip "cum să...", e ceva ce am mai făcut și cred că ar merge. După discuția cu Marian, am să refac brieful ăla. E clar, trebuie să plecăm de la zero...

publicitate. mariane, ăsta e un link care nu-i pentru tine, tu apasă în pizda mă-tii!

E o mare șmecherie să ai mochetă pe hol. Când ea se duce la baie nu face nici un zgomot, te poți uita la fundul ăla mișto de pe care tocmai te-ai dat jos, fără nici un sunet care să perturbe imaginea. E un moment de-a dreptul... În ziua aia, însă, a fost altfel.

[Paranteză: eu și cremele de corp]. Prima cremă de corp cu care m-am dat a fost Nivea. Eram în armată, pe un frig siberian, iar cutiuța aia albastră mi-a salvat mainile, fața, degetele de la picioare. Nu știu dacă acea cremă de mâini e făcută să contracareze efectele hipotermiei, dar era singurul lucru cu care mă puteam obloji. Iar dacă mental eram convins că ajută, chiar a ajutat. Pe urmă am întâlnit-o pe Doina. Crema Doina. Și-a uitat-o o tipă la mine. Un borcănel, anșeeaa, stupid. M-am dat cu Doina când aveam arsuri, lovituri, mâinile distruse de vopsea sau diluant, dar și când aveam problemele cu spatele sau cu picioarele. Purtând mereu rucsacul foto, transpir pe spate mai mult decât alții, și mă iau niște mâncărimi după duș.... O fi vreo dermatită, vreo alergie la detergentul cu care-mi spăl hainele, habar n-am, că la doctor n-am fost, Doina a fost doctorul meu... Așa că într-o zi, când amica mea, care face creme de corp din plante și tincturi naturale, a insistat să iau o cutie de cremă de la ea, că e bună maxim, n-a trebuit să insiste prea mult. Și mi-am propus să mă dau cu ea, pe spate, după fiecare duș. Nu m-aș mai fi dat... [Închid paranteza]

T.  se anunțase suficient de devreme în ziua aia. Am avut timp să ajung acasă, să dau cu aspiratorul, să duc gunoiul, să bag niște vin la rece și să fac un duș. După duș, am deschis cutia de cremă bio. Un maclavais maro, dar care mirosea foarte mișto, rotund și mare cât palma mea, mă privea fix. Arăta ca un anus de prostituată de centură, imediat după ce au trecut muncitorii din șantier pe la ea, într-o zi de salariu. Mi-am învins scârba, am băgat degetele în căcatul ăla și am început să-l întind pe spate. Greu, că nu-s bun la yoga. M-am frecat cum am putut mai bine, m-am uitat în oglindă să nu cumva să rămân cu vreo pată maro pe spate și am intrat în program. T. a venit ca o floricică, mirosind superb, s-a dezbrăcat mai repede ca niciodată și m-a invitat, delicat, să o fut, că are treabă peste trei ore și știe că boșorogii ca mine se câcâie aiurea. “Ce să fac, mă?! Păi cine te fute pe tine, distruso? Ia dă-te’n pula mea!”, am alintat-o și eu, și ne-am pus pe treabă. Adică s-a dat unde i-am zis...

[Paranteza doi] T. era și cred că încă mai este o femeie foarte mișto, cu un job mișto, dar cu care m-am cunoscut în niște împrejurări mai ...tensionate. După ce ne-am împrietenit, am râs copios pe tema dezinvolturii cu care m-a înjurat, din râs am dat-o-n fuckeninguri, și uite așa am ajuns să ne-o tragem și să ne înjurăm copios când o facem. Mie personal mi se pare ceva extrem de nevinovat, ținând cont că unii poartă costume de animale și joacă roluri, iar alții își bagă chestii prin cur... [Închid și paranteza asta, e ultima, promit]. 

Pe urmă T. s-a dus la baie. M-am uitat la fundul ăla cum se îndepărtează de mine, ea m-a văzut și m-a făcut “libidinos bătrân”, eu am alintat-o cu “muisto”, apoi mi-am aprins o țigară. De obicei, T. face dușuri lungi, am timp și să beau ceva, să dau câteva telefoane. În ziua aia, însă, T. a ieșit din baie aproape imediat. S-a îmbrăcat rapid, a îngăimat că și-a adus aminte de ceva și s-a tirat. Era transfigurată, mi-am adus aminte că are un fiu, că fiul are niște probleme și chiar am crezut că a uitat ceva esențial pentru sănătatea lui.. Cuminte, am lăsat vârtejul frumos-mirositor să iasă pe ușă fără să comentez.

Peste cinci minute m-am dus și eu la baie. Atunci am descoperit grozăvia.

Mă dădusem pe spate cu nenorocita aia de cremă bio stând în picioare, în fața chiuvetei, lângă cadă. Din gesturile mele de novice în cosmetică rezultase, mare cât un găinaț de vultur, un strop de cremă, lipit pe cadă. Un altul era jos, pe gresie, lângă ușă, înconjurat de câțiva stropi mai mici. Amândouă maro, amândouă extrem de vizibile pe cada albă și pe gresia crem-deschis...

T. nu pățise nimic, nu-și amintise de nimic. Doar a crezut că m-am căcat pe mine. La duș!!!

Probabil așa crede și în ziua de azi, că nu-mi mai răspunde la telefon...

Așa că m-am întors la Nivea și la Doina. Cu ele nu risc nimic. Și dacă mai sar stropi în jur, când mă tratez, sunt stropi albi, nu maro, și las doar impresia unui labagiu incorigibil, nu a unui bătrân decrepit, căruia îi curge căcat din cur, prin baie... 

Apropo: să mă fut în ele de creme bio, da?! Huo, hipsterii dreacu..... 

-----------------------------------------------------------------------------------

Textul ăsta se numeste Cum renunță un bărbat la cosmeticele bio în continuarea cărții Tipul din filme nu există, tipărită în 2017. 

toate cartile mele sunt aici: 

      

Am zis eu că-s băiat deștept, și că fac căcatul praf, dar mi-am furat-o de fiecare dată.

• Am zis că nu semnez decât câteva cărți pentru fiecare librărie Diverta, și-am semnat câteva sute, că Diverta are j'dă mii de librării...
• Am zis că decât să dau autografe, mai bine scriu dedicații pentru cei care au cumpărat cartea înainte să apară, dar am semnat ca Mig-ul, ore în șir, un munte de cărți.
• Am zis că nu fac lansări, ci întâlniri cool, relaxate, dar uite că nu scap nici de formatul standard.

N-am cum. Adică, cei de la Diverta chiar s-au dat peste cap să promoveze cartea, e de porc să le refuz cererea de a mă întâlni cu clienții lor.

Așa că joi, vineri, sâmbătă ne vedem în trei librării Diverta. Toate din București (ai programul în imaginea de mai sus). Ce-o să facem acolo? Păi, ce vor divertioții și ce vreți voi. O să discutăm, o să semnez pe cărți, facem poze... Vă rog în avans să mă iertați dacă o să mă port aiurea, dar, pula mea, eu nu știu de-astea, cu reflectorul pe mine. Sper să reușesc să articulez niște mulțumiri pentru toți cei care devorează primul tiraj din Tipul din filme nu există așa cum devorează niște copii un tort. Adică, nu mă înțelegeți greșit, eu am fost și sunt extrem de sigur că veți râde la maxim citind această carte, surpriza vine din numărul vostru. Sunteți mulți ai dracului. Multe, ca să fiu mai exact.  

Mă mai confrunt cu un fenomen extrem de mișto. Cartea mea este folosită drept cadou. Sunt atât de mulți cei care au cumpărat mai mult de o carte de nici nu vă imaginați, asta fără să-i adaug pe Robert, Mircea, Dragoș, Dan, Cosmin și Gabi, care au cumpărat zeci de cărți pentru a le face cadou angajatelor lor. De fapt, din tot ce mi se întâmplă de când a apărut cartea, ăsta e lucrul care mi se pare cel mai mișto.

Îmi cer iertare cititorilor din țară, pentru că le-am refuzat cererile de a ne vedea, dar vă rog să nu mă confundați cu Hemingway, care stătea la geam cu pipa-n gură și aștepta să-l cheme cineva și să-l laude. Eu nu-s scriitor decât conjunctural, în viața de zi cu zi trebuie să fiu periodic în anumite locuri, am facturi de plătit și am treburi de făcut. Nu am timp să mă urc în avion/tren/mașină și să petrec două zile la Timișoara, deși știu niște tipe foarte mișto acolo. În plus, pentru că România nu e o țară în care o librărie să-și permită să plimbe și să cazeze pe cineva așa, din senin, mizând că va vinde câteva sute de cărți la evenimentul ăla, ar fi o tâmpenie pentru orice părinte normal la cap, nu doar pentru mine, să-și cheltuiască banii pe plimbări de umflat ego-ul, în loc să-i dedice progeniturii din dotare.

Aștept recenzii, de la cine a citit cartea, aici. Aștept mesaje la contact @ bogdanstoica.ro de la cine vrea să dea cadou un număr mare de cărți cu autograf. Iar cine n-are o Diverta la îndemână, sau reușește să trăiască foarte bine și fără să dăm nas în nas într-o librărie, își poate cumpăra cartea de aici.

#nevedemlamall

"Trage-l cu un băț, cu ceva, și aia e, că altceva nu ai ce să mai găsești iar eu n-am timp să vin să-ți descui clădirea", mi-a spus omul la telefon. Eram în fața fostului cinematograf Scala, chiar lângă Casa Modei, iar prin geamurile prăfuite și sparte ale ușii se vedea un poster imens cu Ștefan Mihăilescu Brăila. Sunasem la numărul de telefon de pe bannerul cu "de închiriat" și l-am sunat pe proprietar, rugându-l să mă lase să dau o tură prin clădirea atât de frumoasă și de bine ascunsă în centrul Ploieștiului. M-a refuzat, iar eu n-am putut să scot posterul, prin geamul spart, am reușit doar să-l rup...Clădirea Casa Modei, din spatele Palatului Administrativ, ascunde perfect cinematograful Scala, deși e mare păcat. Ăla e cinematograful care trebuia salvat, pentru că funcționa într-o clădire frumoasă și avea o grădină de vară, unde pe vremuri rulau filme. Din păcate, ca niște români buni ce suntem, ne-am căcat în potențialul nostru și la capitolul "cinematografie", acum Ploieștiul are închise toate cinematografele vechi și mișto, deși câtea sunt antebelice.

Fix acolo, în miniparcarea aia de lângă Casa Modei și din fața cinematografului Scala, este Colțul cu Flori. Nu e o denumire oficială, ci una care definește una dintre cele mai mișto povești de business pe care le-am văzut în ultimii ani. L'Atelier des Fleurs și Chic Fleuriste sunt două firme, cu sediile învecinate, având aceeași adresă (strada General Moșoiu nr. 3). Despre Chic Fleuriste am mai scris. Îi aparține Laurei Drăghici, o fostă directoare de bancă, în prezent unul dintre foarte puținii artiști fleuristi ai României. N-aveam de unde să știu, în aprilie, că Laura se va împrieteni atât de bine cu Cristina, de la L'Atelier des Fleurs și care e o tipă la fel de mișto. Ea a deschis florăria în spațiul învecinat. Și dacă Laura face bijuterii din flori și decoruri florale pentru evenimente, plus aranjamente florale permanente pentru sedii de firme, la Cristina găsești și buchetare, și cadouri făcute din flori, și aranjamente pentru mese festive, nunți, botezuri... 

În general, patronii a două firme care fac cam același lucru și au sediile apropiate ajung să se ia de gât și să se îngroape reciproc dând prețurile jos. E cumva normal, economia României tușește, banii sunt puțini, concurența e acerbă iar clientul mai face foarte greu diferența altfel decât pe preț. După logica asta, Cristina și Laura trebuiau să se ia de păr. Ei bine, n-au făcut-o. S-au împrietenit, își beau cafeaua împreună, se vizitează reciproc, se ajută cu clienții, și-i trimit una altora și chiar colaborează la proiecte mari.

Povestea Laurei, tipa din banking care a trecut la businessul la flori, e aici. Cristina vine din alt film. După o facultate de management, a făcut comerț în mai multe domenii. Anul trecut a intrat în afacerile cu flori anul trecut, iar L'Atelier des Fleurs este singura florărie a orașului care are o cameră frigorifică, unde buchetele și aranjamentele sunt păstrate în condiții optime. Cristina a rămas și acum, la un an distanță de debut, îndrăgostită de aceleași flori care-i plac dintotdeauna, bujorul și anemona, și le recomandă tuturor. Și chiar dacă numărul clienților mari a scăzut, afacerea merge bine, pentru că tot mai multă lume vine să cumpere buchete sau cutii cu flori de la L'Atelier des Fleurs. 

Trec des prin zona colțului cu flori și după trei-patru "Cristina e la Laura" și "Laura e la Cristina", am concluzionat că n-am mai văzut niciodată așa ceva și că dacă vreau să promovez ceva cool, prietenia asta atât de mișto este subiectul perfect. Așa că luni, 17.10, la ora 17.10, vă aștept la Colțul cu Flori cu cartea Tipul din filme nu există. Adică și la Chic Fleuriste, și la L'Atelier des Fleurs. Cartea o să fie în ambele spații, pentru cei care n-au cumpărat-o și o vor, iar eu o să stau afară, la măsuța la care cele două prietene pun țara la cale în fiecare zi și unde vă aștept și cu cărți cumpărate deja, dar nesemnate. Dincolo de mine și de cartea mea, vă invit să aruncați o privire prin florăria din stânga și prin atelierul de artă floristică din dreapta și să stați de vorbă cu Cristina și Laura. O să vă placă. 

Precizare - M-au încurcat la maxim vremea din ultimile zile, dar și angajații unei firme care au făcut zob trotuarul din zonă în căutarea unei conducte, așa că nu vă pot oferi fotografii mișto cu fetele și cu afacerile lor. Revin. Până la momentul ăla, vă aștept la 17.10/17.10. La Colțul cu Flori.

*următoarea întâlnire e aici.

Am avut un weekend razna, iar duminică seară nu m-a dus capul să-mi cumpăr decât roșii, brânză, ceapă și măsline. Cum dracu' am făcut, nu știu, dar luni, marți, miercuri nici n-am mâncat în oraș, nici nu m-a dus capul să-mi mai iau ceva de mâncare. Așa că am mâncat ce-am găsit. Ceapa s-a terminat de luni, roșiile marți. Aseară am mâncat brânză cu măsline și cu pâine veche. Destul de nașpa, nu?

Așa că azi, pe la 5, am aterizat acasă cu ceva ce îmi doresc să mănânc de luni de zile: pâine cu unt și cu miere și cu lapte. Am cumpărat chiar și pâine feliată, pe care o urăsc. 

Pe la 19.30, m-am ocupat de ele. Laptele s-a dus, la pachet cu pâinea, juma de pachet de unt și juma de borcan de miere. Bine-dispus, m-am așezat la laptop....

.... pentru 30 de minute. Am plecat la baie, de unde am revenit acum, la 21.40.

Ce-am făcut acolo? Ce să zic? Noroc că am cărți și țigări în baie. Am fumat, am citit, am mai mișcat din când în când picioarele, că amorțisem... Am descoperit că am într-o carte din 1920 o legendă absolut fabuloasă a astrologiei populare românești, dar și prima explicație plauzibilă pe care am citit-o vreodată cu privire la contextul în care a apărut Miorița. Știu, în situația dată, toate astea par lecturi de căcat....

Recunosc, au fost și momente în care am fost intrigat. Pe cuvânt, părea că sunt necăcat de 10-11 zile, am tras apa de vreo 4-5 ori... Practic, m-am căcat chestii pe care le-am mâncat în septembrie!!!

Pe urmă m-am și îngrijorat. Dacă în toată agitația aia internă îmi dau organismul peste cap și mă cac, dracului, și ficatul, sau vreo două coaste? Dacă mă întorc pe dos, ca o șosetă???? 

Anyway... Cu toți cârceii, m-am ridicat de pe wc extrem de bine dispus și de vioi. Iar acum...

• pantalonii de trening alunecă de pe mine
• stau mai comod pe scaun
• mă aplec mai ușor

Așa că m-am cântărit. Patru kile. Lipsă. Visul oricărei femei care merge la o nuntă și nu mai încape, cum dorea, în rochia aia...

Foarte mișto, față de alte diete, este că nu mă simt deloc obosit. O fi din cauză că n-am făcut deloc efort? Că n-a fost nevoie, ați văzut ce fluidă e mierea, nu? S-o vedeți cum e amestecată cu lapte... 

mulțumiri sponsorului:

te'n gură să te fut, Napolact!

dacă ți-a plăcut acest text deschide și unul din aceste linkuri: 

Nu’ș cum dracu’, dar mie îmi spun oamenii lucruri. Mai ales femeile. Poate că tu te urci în metrou, te așezi pe un scaun și tipa de lângă tine îți spune doar un „scuze” când geanta ei îți atinge genunchiul. Eu n-am norocul ăsta. Adică totul începe la fel, cu geanta, dar după ce spune “scuze”, tipa continuă: „E o geantă prea mare pentru mine, dar o am de la iubi și se supără dacă n-o port. Crede că dacă-mi cumpără genți o să trec peste faptul că ne vedem atât de puțin. Parcă văd că mă duc acasă și îl găsesc cu nasul în laptop, ignorându-mă complet...”. 

Ăsta e cel mai frecvent subiect de discuție cu necunoscutele. Pentru că se pare că așa merg lucrurile, acum: el e un bou.

Tu ești Ioana, el e Ionuț. Tu muncești de la 9 la 18, în fiecare zi. Ionuț are un job mai elastic, azi o arde aiurea lucrând de acasă, mâine vine la 12 noaptea. Tu te-ai setat pe un program, care include curățenie, mâncare, spălat de haine, văzut cu prietenii, ieșit în oraș, sex. Și el la fel. Mai puțin sexul.

• Luni seara nu vrea, că a fost o zi grea, care l-a solicitat la maxim. „Știi cum e lunea, iubi, sunt megastresat...”
• Marțea e ceva care a mers rău. „Lasă-mă, că sunt plin de nervi. Hai să ne culcăm...”
• Miercurea recuperează ce n-a făcut marți și ce e urgent pentru vineri, iar la 9 seara doarme tun.
• Joia trage tare pentru luni, și vine târziu, mănâncă singur pe la miezul nopții și apoi se întoarce la laptop, fără măcar să-ți răspundă la "noapte bună".
• Vinerea scapă mai devreme de la treburile lui, te scoate în oraș cum a promis, dar o dată ajuns acasă oboseala de peste săptămână își spune cuvântul și Ionuț adoarme rapid, amețit de băutură. 
• Sâmbăta Ionuț e acasă toată ziua, se odihnește, spală mașina, iese cu amicii cu bicicletele, vine, face duș, e bine dispus, mâncați, beți ceva, mergeți la film, sau în club, reveniți, ajungeți în pat, te ia în brațe protector, îți spune că miroși frumos, zici că acum e momentul… și boul adoarme. Zâmbește atât de frumos în somn, încât nu te miști, de frică să nu cumva să se termine momentul ăla, pentru că Ionuț nu te-a mai ținut așa în brațe de o săptămână.
• Duminică e alt om. Agitat, se pregătește pentru ziua de luni. „Știi cum e lunea, iubi, sunt megastresat...”

Iar dacă ridici problema sexului, Ionuț se uită siderat. Aproape dezgustat. “Ioana, ce întrebare e asta, dacă ne mai futem și noi? Am ajuns să ne futem, parcă la început mă rugai să facem dragoste, nu să ne futem…”

Ce să-i spui? Că la început făceați dragoste lunea, sex miercurea sâmbăta vă futeați ca chiorii, iar duminica vă coțăiați la film? Că nu mai observă că tu umbli în chiloți prin casă, chiar dacă-s d-ăia minusculi? Că nu ți-a mai zis ceva de genul “cineva mi-a furat portofelul, ia vino puțin, să văd ce ai în sutienul ăla…”

Să zicem că-i spui. N-o să rezolvi nimic. O să o bage pe aia cu familia, că el vrea copii cu tine, că de-aia trage tare cu munca, ca să vă liniștiți și să faceți un băiat și o fată, că e doar o perioadă dificilă, el nu ține minte să fi fost sexul o problemă așa mare și că și dacă ar fi, care-i problema, ce, îl vrei doar pentru pula lui, ce pula lui, el e gigolo, cum să te vaiți când nu te fute când el face atâtea alte lucruri pentru tine?!

Oricât de tare te-ar enerva Ionuț să știi că e sincer. Toți Ionuții din lume au această problemă: nu se pot concentra la două chestiuni în același timp și nu pot amesteca lucrurile. Ai văzut că țin la băutură dacă beau cinci litri de vin, dar se fac muci cu o singură bere și un singur jack? Așa fac și în viață. Bărbații nu sunt multitasking, ca femeile. Dacă Ionuț va fi concentrat pe făcut bani, nu va putea să te și fută cu regularitate. Dacă e disperat să te fută, n-o să facă bani, ba sunt șanse mari să ajungi piaza lui rea financiară. 

Soluția? Ioana trebuie să-l fută pe Ionuț, în loc să aștepte să o fută el. 

• Când mâncați, seara, anunță-l că diseară are program la orizontală. Ignoră-i grimasele și protestele.
• Dacă stă la laptop iar tu te fâțâi fără succes în lenjerie prin cameră, așează-te în brațele lui și spune-i că dacă nu-ți alocă 10 minute, nu pleci de acolo decât cu un coi, tăiat cu foarfeca. 
• A adormit ca boul, înaintea ta? Trezește-l. Hai, că știi cum...

Nu crede, ca fraiera, că Ionuț nu mai vrea să te fută. Vrea, dar nu mai știe cum s-o facă. Boul crede că dacă el e obosit, și pula lui e nefuncțională, uitând că pula are morala unui politician, e gata oricând să adopte o altă poziție decât partidul din care face parte, dacă poziția aia îi aduce un avantaj. Iar după ce-l fuți nu uita să-i spui ceva încurajator. Gen: „Ai văzut că n-ai murit? Acum marș și fă niște bani că nu-mi mai place paltonul ăsta....”

Știu că nu sună mișto. Că nu așa ți-ai imaginat că va fi relația voastră, după doar 3-4 ani. Dar e singura soluție posibilă, pentru perioada asta, când el muncește la construcția cuibului vostru. Peste câțiva ani veți râde de momentele astea.  Mai ales că el își va aminti, ca un oligofren ce este, doar că ați făcut sex, nu că l-ai futut. Știi de ce? Pentru că te iubește. În mintea lui, n-ai fost voluntară, autoritară și cinică. Că dacă erai așa, pleca.

Cretinul….

-----------------------------------------------------------------------------------

Textul ăsta o se numeste Ionuț e un cretin iar Ioana e smart. Fii ca Ioana. și apare în a doua carte din seria Tipul din filme nu există.

toate cartile mele sunt aici: 

      

Serios, eram sigur că așa o să fie. Și să nu mă crezi arogant, că nici mă-ta nu e arogantă când îți spune că sarmalele de Crăciun vor fi fabuloase. Așa cum ea știe exact de unde să ia varza, carnea, cum să le amestece și să le pună la fiert, tot cam așa am știut și eu că "Tipul din filme nu există" răspunde unei cereri deja existente pe piața de carte. De sute de ani se vorbește despre "misterul feminin", dar nimeni n-a coborât pînă acum în hazna să vadă "eternul masculin". Și ar fi fost chiar culmea să o scriu prost, după 20 de ani de scris, sau să fie o scriitură posacă și deprimantă, când eu sunt un tip atât de vesel. Plus că s-a vândut în draci chiar înainte să apară, plus că n-am decât mesaje pro de la cei care au citit-o....

Mulțumesc frumos tuturor celor care au cumpărat cartea asta și mulțumesc în avans celor care o să cumpere în continuare. Mulțumesc și celor care o consideră foarte bună, cu mențiunea că e pistol cu apă pe lângă următoarea. Deja mă cert cu cei de la Univers pe afirmații, comparații și fraze despre care ei cred că n-ar trebui tipărite niciodată! :)))

Topul vânzărilor de carte la Gaudeamus 2016 / ordine alfabetică

• All: “Din Liverpool în Carpați” de Arabella McIntyre-Brown
• Cartea Românească: “Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă” de Matei Vișniec
• Casa Radio: “A fost odată ca niciodată” de Alice Voinescu
• Corint: ”Doamna de la Miezul Nopţii” de Cassandra Clare
• Curtea Veche: „Jamila Cuisine. Cele mai iubite rețete” de Geanina Staicu Avram
• Eikon: “Mircea Vulcănescu: o microistorie a interbelicului românesc” de Ionuț Butoi
• Introspectiv: “15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit” de Luminița Saviuc
• Litera: “Înainte să te cunosc” de Jojo Mojes
• Humanitas: “Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei” de Lucian Boia
• Nemira: ”Zgomotul timpului” de Julian Barnes
• Pandora M: “Mog și vulpile” de Judith Kerr
• Polirom: “Ulysses, 732. Romanul romanului” de Mircea Mihăieș
• RAO: “Infernul” de Dan Brown
• Univers: "Tipul din filme nu există" de Bogdan Stoica

Cartea mea se găsește în librăriile Cărturești, Diverta, Humanitas și Octagon (ai lista completă aici). Cu autograf, o găsești doar aici.

Există tipi cu care nu e bine să te cuplezi. Nu că n-ar fi mișto, dar e destul de riscant. Zodia, profesia, contextul - îi pot transforma în tipi pe care-i vor și alte tipe, nu doar tu, iar dacă-s oligofreni, n-au cum să reziste asaltului sistematic. Așa ajung tipii ăștia să fută mult prea mult ca să mai fie considerați de încredere și de luat acasă.

1. Rockerii, de exemplu. Nu sunt mulți, nu-s celebri, dar când ies în oraș cu cămășile lor de căcat, cu fizicurile lor afectate de vodcă și cu pletele alea nici lungi nici scurte,  pot lua spuma din orice onorabilă adunare de femei. Nu te cupla cu un rocker decât dacă știi că e vai de capul lui cu pula, pentru că dacă e și vreun facăr de concurs, o să rămâi fără el în fiecare weekend.
2. Jurnaliștii. Da, nici ăștia nu-s de luat acasă. Prin natura jobului, cunosc o droaie de oameni, unii dintre ei fiind de sex feminin, iar relațiile de tip "sursă" pot deveni foarte mișto. Ce nu știu tipele este că jurnaliștii sunt obligați, prin codul deontologic, să verifice orice informații din cel puțin trei surse. Dacă-s bune de pulă, ancheta devine serial.
3. Bloggerii. Bloggerii sunt, periodic, ceva foarte trendy. Cum ar fi smartwatch-urile, anul ăsta, sau cum a fost Loganul, în anii 2000. Femeile citesc mai mult blogging decât bărbații, iar bloggerii capătă, astfel, un avantaj în câmpul tactic al fututului. Logic, ajung și ei să abuzeze de asta.
4. Fotografii. Da, și ăștia fut prea mult. Nu din vina lor. De multe ori, la o ședință foto, te mai împiedici de cablurile luminilor, de trepied, și poți cădea cu pula fix în pizda modelului. 
5. Scriitorii. De departe, ăștia fut cel mai mult, deși merită să fută cel mai puțin. Păi scriitori sunt și Cristoiu, Pleșu, nici nu-mi pot imagina cum fut oamenii ăștia, că mi se dezlipește retina....

Așa că evită-i pe ăștia. Dacă întâlnești vreunul prin oraș, iar tu ești vulnerabilă, nefutută și betuță, pune-ți repede poșeta în față, jos, și fugi cât te țin piciorușele alea ezitante de la băutură. Mai bine nimerești pe mâna unui taximetrist libidinos, de a cărui amintire scapi imediat ce întâlnești alt taximetrist libidinos, decâ să ai coșmaruri toată viața.

Iar dacă vrei o relație mișto, ia un tip din alte categorii. Ia un IT-ist, că n-o să te înșele decât cu laptopul. Ia un meșter priceput la de toate, pentru că la momentul în care o să-i moară pula, mâinile lui o să facă minuni. Ia un politician, pentru că pe ăștia îi fute DNA-ul, ei chiar știu cum e să fii penetrat(ă), vor fi extrem de tandri și de atenți. Ia un student la litere, n-ai idee ce bot poate să-ți facă scriind alfabetul cu limba. Ia un tip care vinde mașini la mâna a doua, pentru că are o imaginație mai bogată decât oricine, altfel cum ar da rablele alea? Ia un doctor, pentru că o să-ți asigure veniturile necesare unui gigolo, când el n-are timp de tine. Ia un moldovean trăit în București, că o să primești mâncare delicioasă de la mă-sa toată viața.

Înainte de toate, însă, ia o carte. Să te prinzi care-i faza cu bărbații și să nu te mai fuți cu toți proștii...

Urăsc festivitățile, de aproape orice fel, iar la evenimente de tipul ăsta nu merg decât ca fotograf. Logic, ideea ca fix eu să fiu miezul din Fanta, la un astfel de show, mă disperă, pentru că sunt un mare timid, nu știu să vorbesc în public și nu pricep de ce trebuie să mă port altfel decât mă port de obicei. De-aia am și promovat atât de abitir pe internet cartea Tipul Din Filme Nu Există: dincolo de faptul că mi se pare corect ca Editura Univers, care a băgat o groază de bani în realizarea, promovarea și tipărirea ei, să și-i scoată, am făcut și un calcul egoist: cât timp cartea se vinde, nu e nevoie de lansări, iar eu voi fi lăsat în pace. De azi, e și mai ușor: nu doar că am expus cartea online câtorva sute de mii de oameni, nu doar că Tipul Din Filme are deja o comunitate măricică de fani, dar de azi găsiți cartea și în Diverta.

Problema e că eu sunt din Ploiești, iar Diverta Ploiești, exact ca tipul din filme, nu există. Am generat, astfel, o cerere legitimă din partea prietenilor, cunoștințelor și cititorilor de pe blog pe care, că vreau sau nu, trebuie s-o satisfac. Unii și-au comandat cartea pe net, și, cunoscându-mă, vor să le mâzgălesc ceva pe ea. Alții, deloc fani ai achizițiilor de pe net, așteaptă să cumpere cartea de undeva din offline. Așa că azi m-am gândit cum pot face lansări de carte dacă n-am chef să spun ceva inteligent la un microfon, într-o atmosferă încremenită și stânjenitoare, în fața unor oameni pe care nu-i cunosc și care se foiesc așteptând să termin cu vorbitul. Și-am găsit o soluție. Nu fac.

Pot, în schimb, să organizez întâlniri cu oamenii ăștia într-un cadru relaxat, în locuri unde mă simt ok. Ați citit, deja, pe blog, câte ceva despre locurile unde eu mă simt în largul meu. Acolo o să ne vedem. Am ales mai multe locuri și mai multe ore ale zilei, astfel încât să poată veni și cei care pot chiuli o oră de la muncă, și cei ocupați. O să aduc cărți pentru cei care n-au apucat să și le cumpere, și o să vă semnez cărțile dacă vi le-ați cumpărat deja. Fără protocol și discurs, dar cu discuții, dacă aveți chef. Cu mine sau cu gazdele mele.

Joi, 13 octombrie, ne-am vazut la cafeneaua 5 ToGo Ploiești (5 ToGo Ploiești - în centru, pe pasajul pietonal, zona șahiștilor și tarabelor de cărți, adresa de Piața Victoriei), locul unde ajung aproape în fiecare dimineață. De la 9.00 la 12.00. Sâmbătă, 15 octombrie, ne-am văzut la Clever Children Ploiești (Clever Children Ploiești - în centru, zona vechiului Tribunal, str. Dr. Bagdasar nr. 4), atelierul de tuning pe copii al orașului, iar duminică, 16 octombrie, am dârdâit de minune cu peste 50 de persoane la aprozarul lui George (Ploiești, zona de nord, bd. Republicii colț cu str. Bănești, peste drum de Mega Image). Luni, 17 octombrie, a fost aaaaltceva: m-am văzut cu oameni care săreau. Serios, o firmă de construcții a săpat un șant fix între L'Atelier des Fleurs si Chic Fleuriste (în centru, în spatele clădirii Casa Modei, lângă fostul cinema Scala, strada General Moșoiu nr. 3), două afaceri conduse de două tipe mișto. Așa că cei 30-40 de oameni care au venit au trebuit să sară peste șant ca să stăm liniștiți de vorbă. Tot în frig, că așa-i mișto, căldură are orice fraier, acasă...

Miercuri, 19 octombrie, ne vedem la Epic Pub, cel mai cool loc din centrul Ploieștiului (în centru, în spatele Hotelului Prahova, peste drum de blocul Telekom, str. Ștefan Greceanu nr. 4). Repet: nu vă chem la festivisme cretine, speech, protocol, aplauze. Fără de-astea, că plec acasă. Vreți să ne cunoaștem? Nu-i o problemă, dar hai să nu facem asta ca scriitorul pulii și fanii lui, ci ca oamenii normali, la o cafea/discuție/floare/măr/burger.. Dacă o să mai fie cereri, o să mai facem astfel de întâlniri, că mai știu o droaie de locuri cool, dacă mă anunțați pe email, la contact @ bogdanstoica.ro. Dacă nu, nu.

Pentru cei care n-au chef să ne vedem, toate cartile mele sunt aici: 

"Deci ai cărțile cu autograf pentru Diverta, plus cărțile comandate de pe blogul tău, cu dedicație. Din experiențele anterioare, îți spun că o să dureze vreo opt ore. Minim. Și le putem face ZZZ seară sau YYY dimineață, când îți convine mai bine".

Mda. Atât sunt de bou. Am redus cât am putut numărul cărților cu autograf, dar am pus botul, ca fraierul, la dedicații, fără să mă gândesc câte cărți o să fie comandate. Și ghici ce? O bună parte din weekendul viitor o să-l petrec cu pixul în mână...

De azi dimineață caut o soluție de backup. Ceva care să mă scoată onorabil din chestia asta, cu scriitoriceala pe care eu am crezut, ca fraierul, că o să o pot gestiona fără să-mi fut complet programul. Pentru că nu-s nici Marin Preda, nici cineva care trăiește pentru a fi publicat. Cartea Tipul Din Filme Nu Există mi-a ieșit natural, nu m-am chinuit deloc să o scriu, dacă nu venea propunerea de la editură nici nu-mi băteam capul, vreodată, cu așa ceva.

Pe de altă parte, are dreptate și Sergiu, de la editură. Momentan, oamenii cumpără cartea doar pe încredere, pentru că n-au citit o pagină din ea. Un gest ca ăsta merită răsplătit. De autografe nu mă simt demn, de dedicații o să-mi dea sângele pe nas scriindu-le....

... și atunci mi-a venit ideea. Am căutat prin magazie, aveam acolo un șasiu foarte rar de mașină de cusut, un Durkopp de cusut încălțăminte, mai robust și mai mișto decât obișnuitele Singer. Aveam și un blat foarte frumos, din lemn, singurul lucru bun rămas de la o măsuță veche, pe care am găsit-o distrusă de intemperii într-un pod șubrezit de timp. Au urmat 9 ore de muncă, în ultima duminică frumoasă din toamna asta. Și uite ce mi-a ieșit.

E, de departe, cea mai frumoasă masă pe care am făcut-o vreodată. Și am făcut vreo 20-30..

Câteva mese de tipul ăsta, cu picioare de mașină de cusut, făcute de mine, au ajuns la oameni pe care îi știți după nume: un creator de modă de top, unul dintre jurații Masterchef...

Iar masa asta mai are un avantaj: e mare! Poți s-o trântești fără probleme în mijlocul sufrageriei, sau al livingului, și ai loc să bagi scaune sub ea, să pui farfurii și pahare pe ea pentru patru-șase persoane.

Pentru că nu pot, psihic, să-mi asum mâzgălirea a încă vreo mie de cărți, am decis să vă ofer asta, în schimb. Ca urmare, masa asta va ajunge gratis la unul dintre cei care comandă cartea de aici, de azi (duminică, 2 octombrie) până duminica viitoare (9 octombrie). Când tu folosești linkul ăsta pentru comanda cărții, eu primesc un raport minimal, cu seria comenzii tale. Nu am acces la numele și adresa ta și n-aș putea să fac o șmecherie nici dacă aș vrea. Cu toate acele serii, o să fac o tragere de sorți, duminica viitoare, în urma căreia cineva se va alege cu bijuteria asta de masă. Vă urez baftă tuturor, pentru că sunteți foarte mișto, voi ăștia care dați bani pe o carte doar pentru că are numele meu pe ea.

Chapeau (simțindu-se al dracului de intimidat).