secretul lunii august pe care nu-l spun agențiile de social media

În principiu, mă cam doare-n pulă de audiența înregistrată de acest blog. Nu e ca și cum aș trăi din el, nu asigură decât vizibilitatea chestiilor mele, n-am clienți de publicitate pe care trebuie să-i asigur de vizibilitatea tot mai mare... Dacă blogul ăsta are audiență, cred că o are fix pentru că mă doare-n cot. Dar, recunosc, când m-am uitat pe zelist.ro, m-am enervat.

Oamenii de la ze list au avut mare grijă să pară foarte deștepți și pricepuți. Au făcut un algoritm care calculează cât de vizibil e fiecare link al unui blogger, cu jdămii de parametri și insaituri, altfel încât nici nu înțelegi nimic, dar nici nu poți combate cifrele alea. Cum ar veni, dacă ze list zice că ești pe locul patru mii două sute, acolo esti, frate...

Sau nu. Eu i-am prins cu prosteala săptămâna trecută, când am văzut, în dreptul blogului meu, că în august au fost 33 de share-uri.

Cum?! August a fost luna cu aprozarul lui George, text care a adunat 100.000 de lecturi în 24 de ore, numa' ăla făcuse vreo 500 de share-uri, si n-a fost singurul text care s-a miscat bine, in august...

Am verificat pe pagina de fb. Da, eu aveam dreptate, ze list mințea grav. Adică, algoritmul pulii a greșit calculul decât cu vreo 7-800 de share-uri. Așa că am pus poza de mai sus, pe fb. Într-o oră mi-a scris un nene, pe mail:

"Din păcate, în urmă cu 2-3 săptămâni, Facebook a decis întreruperea serviciului ce făcea posibilă generarea statisticilor cu privire la performanța fiecărui articol publicat. Ne-am luptat din răsputeri pentru a găsi soluții alternative, pentru a inventa măcar ceva ce-ar putea să semene cu o rezolvate... Cu regret, în această bătălie epică - Facebook a învins. Asta înseamnă că am rămas doar cu Google+, Pinterest și LinkedIn, ceea ce este puțin, în opinia mea".

Nici măcar nu-s sigur că tipul e de la Ze List, dar ce zice el se confirmă și din alte părți. În august, Facebook a decis să dea puțin muiuț tuturor agențiilor de social media, pe care le-a lăsat fără instrumentele cu care făceau bani. 

Asta n-ar fi o problemă. Problema e că nici Ze List, nici alte companii similare nu anunță asta. 

Cum ar fi să te duci să-ți cumperi un Volkswagen din showroom, să faci actele, să plătești, și când vine mașina să o vezi cu trei roți, nu cu patru. Ar conta că vânzătorul îți spune: "Mii de scuze, dar Volkswagen nu mai fabrică și a patra roată. Ne-am luptat din răsputeri pentru a găsi soluții alternative, dar asta e, deocamdată"? Păi nu-i spargi fața și îți ceri banii înapoi?!

Sigur, eu n-am plătit nimic către Ze List, dar alții o fac, crezând că cifrele sunt pe bune și că rezultatele acestei cercetări sunt corecte. Ori, nu sunt. Sunt afectate grav, nu un pic. Pinterest, G+, Linkedin, Instagram, Twitter nu generează trafic pe site-uri decât în cote infime. Facebook este locul care generează audiența, iar dacă cifrele privind Facebook sunt varză, toată analiza aia a traficului de pe bloguri devine o varză. 

O să-l sun azi pe Mircea (cel mai deștept om pe care-l cunosc), să-mi scoată de pe blog pluggin-ul sau codul html sau ce morții mă-sii am eu acolo de la ze list, pentru că cifrele alea nu mai sunt reale și relevante. Sunt doar niște cifre, mâine pot să fac unele la fel.

publicitate la o carte mai veche

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica