Prim-ministrul Mihai Razvan Ungureanu ori e prost, ori e naiv. Parerea mea.

"Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să îi vezi pe militari desfundând drumurile, în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă, la căldură. Şi am văzut cu toţii, aceasta se întâmplă. Şi la inundaţii, şi la nămeţi. Nu se poate aşa ceva. Nu putem plăti lenea la nesfârşit. Este lipsă de respect faţă de cei care stau 24 de ore îngheţând ca să dea drumul la salvări, să rezolve situaţiile de urgenţă". 

Asta a declarat Mihai Razvan Ungureanu, nu fragmentele trunchiate si interpretate aiurea de posturile de televiziune. Dupa mine, sensul declaratiei sale este corect. Declaratia este insa, ori o prostie, ori o naivitate. Din trei motive.

Unu: oamenii zac in zapada de cinci metri din doua motive. Unul este istoric: nici un primar din Romania, niciodata, nu a facut nimic pentru ca cetatenii sa nu fure parazapezii, sa-si deszapezeasca trotuarele de mai multe ori pe iarna, sa nu-si mai lase masinile in drum. Nici munca de convingere nu s-a facut, nici amenzi nu s-au dat.

Doi: Firmele de deszapezire din Romania nu sunt firme de deszapezire. Sunt niste asfaltatori verosi, care au pus lame pe niste camioane. N-o sa dea niciodata cu sare, pentru ca s-ar vedea ce prost e asfaltul pus tot de ei. N-o sa dea tura dupa tura pe un drum inzapezit, pentru ca ei fura si din banii de motorina, si la metri patrati pe care-i raporteaza ca fiind deszapeziti. 

Trei: Nu faci o asemenea declaratie cu un CTP ramolit si inrait, gata sa faca orice ca sa te dea jos, pentru ca te-a pus Basescu. Nu cand Antena 3, RTV si Realitatea te f*t doar pentru ca existi. Nu declari asa ceva, in general. Tii in tine, injuri in gand si faci o analiza a problemelor de la punctele unu si doi. Apoi faci urmatoarea declaratie:

""Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să îi vezi pe militari desfundând drumurile, dupa ce primaria a platit sume uriase pentru o deszapezire care nu s-a facut. Nu e normal ca acest papagal de primar sa-mi raporteze un dezastru desi el n-a dat o amenda pentru ca oamenii nu si-au curatat trotuarele, iar un prost de politist n-a dat o amenda celor ce si-au lasat masinile in strada, incurcand utilajele. Am inteles ca aici e prefect Cutarescu. Unde mama dracului e? Cum a pregatit el judetul pentru aceasta iarna? Afara cu totii! Nu putem plăti lenea la nesfârşit. Este lipsă de respect faţă de cei care stau 24 de ore îngheţând ca să dea drumul la salvări, să rezolve situaţiile de urgenţă".

© 2023 Bogdan Stoica