Klaus Iohannis Klaus Iohannis © bogdan stoica

Romania ca o vaca

Urmaresc alegerile din Marea Britanie. Dezbaterea se face exclusive pe teme economice si sociale, nimeni nu vorbeste despre ciordeli sau amante. Vor castiga baietii de dreapta pentru ca au demonstrat ca guverneaza bine, desi cei de stanga sustin ca Anglia nu e fericita. Baietii aia se bat in idei si programe cu efecte reale in strada, nu pe nuante comunistoide sau securistice.

La noi, insa…

Am vazut-o pe Alina Gorghiu de-a dreptul bucuroasa ca sistemul cardurilor de sanatate da erori. L-am vazut pe Basescu vituperand impotriva celor ce vor sa schimbe procedurile judiciare. Ponta si ai lui le raspund cu prostii la fel de mari. Am ajuns sa ma tem foarte tare de ziua in care televiziunile vor oferi nu doar stimuli pentru vaz si auz, ci si mirosuri, pentru ca sunt convins ca din gurile politicienilor din studiourile televiziunilor de stiri va veni un miros de rahat ce n-am pomenit .

La noi, toti injura. Nimeni nu ofera solutii. Nimeni nu munceste. Iar noi stam si ne uitam ca niste imbecili la acesti imbecili foarte mari care ne conduc sau vor sa ne conduca.

Unii se uita pe indicatori macro, altii pe dobanzi sau pe cifrele din supermarketuri si trag concluzii optimiste. In realitate, economia Romaniei este praf si pulbere. Uitati-va la cei din bloc, sau de pe strada unde locuiti. Ati mai vazut vreo masina noua? Aveti pe cineva in anturaj care o duce mai bine decat acum doi ani? Eu nu. Am prieteni cu firme care in ultimul an au ajuns de la “mai am cativa clienti” la “nu mai am clienti”. Am amici care pot sa presteze diverse servicii , extreme de utile, si pe care nu-I mai solicita nimeni. Am amici care si-au pierdut, déjà, joburile. Uitati-va si la numarul de reclame de pe acest site: nu mai exista nimic, in afara anunturilor Google, vandute cu trei la zece bani.

Romania e intr-o criza economica profunda. E ca o vaca pe care cineva o mulge desi n-a mai mancat nimic in ultimile zile si altcineva a inceput deja s-o taie, s-o faca fripturi.

Adaugati si ANAF-ul, care actioneaza ca un trimmer de iarba, nelasand pe nimeni sa mai creasca. Adaugati criza profunda din educatie, care genereaza anual zeci de mii de incompetenti cu diploma. Adaugati plecarea personalului medical din strainatate, care seamana mai mult cu evacuarea unei cladiri in flacari decat cu o migratie profesionala normala.

Ministerele, Consiliile Judetene si Primariile stau cu fundul pe bani. De frica, din prostie, nu stiu. Cert este ca, de-a lungul si de-a latul tarii, executiile bugetare pe primul trimestru arata ca s-au cheltuit cu 30%, 50% sau chiar 80% mai putin decat previzionasera cand s-au facut bugetele. Nu va ganditi ca oamenii fac economii si ca au renuntat la preturile umflate de frica DNA. Nu. Au oprit, pur si simplu, investitiile in infrastructura. “Daca nu pot fura din bani, de ce sa-i cheltui?”, suna logica cinica a hotilor cu functii din administratie, pe toata linia, de la Dragnea in jos.

Nu se construieste nimic. Nu se transporta nimic. Nu exista strategii economice viabile pentru nici un sector economic. Nu exista investitori straini. Afacerile mici se inchid, joburile dispar, oamenii isi pierd speranta. Romania mai exista doar ca o carcasa de carne, atarnata in carligele unui abator si inca apare in acte  doar pentru ca se mai pot taia felii din ea. Nu mai da lapte, nu mai creste vreun pui.

Dati drumul la bani, imbecililor. Nu-i mai spargeti pe laptopuri, telefoane si mobilier, ci pe constructii care sa viabilizeze zone in care se poate investi. Inventariati rapid ce terenuri n-ati furat inca si vindeti-le catre straini care vor sa construiasca ceva. Creati oportunitati de joburi in piata libera, nu sinecuri pentru amante, prin institutiile pe care le conduceti. Si poate ca mai avem o sansa. Poporul asta cretin, care va haleste minciunile de 25 de ani, este dispus sa mai sacrifice o generatie, muncind pe nimic pentru a asigura existenta generatiei viitoare. Altfel, s-ar putea sa va sacrifice pe voi, unde “voi” reprezinta orice politician din Romania.

text aparut pe www.psnews.ro 

Media

© 2023 Bogdan Stoica