Despre refugiatii sirieni, la rece

E jale mare cu subiectul asta. Va spun, in maxim trei luni o sa ne impartim in doua tabere, exact ca vremea cand CDR se batea cu PDSR care sa fure in sezonul politic urmator. Si n-o sa ajungem nicaieri.

Romanii nu-i plac pe arabi. Ii tolereaza cand le sunt patroni sau angajatori, ii accepta ca parteneri de afaceri si-i vorbesc de rau pentru ca “stau cu fundul pe petrol si le vine totul de-a gata”. Dar de placut nu-i plac. E ceva in ortodoxia romana destul de asemanator cu fundamentalismul islamistilor: intoleranta pe criterii religioase.

Deocamdata avem noroc cu imigrantii. N-avem autostrazi si trenuri rapide! Si daca treci granita in Romania si scapi neprins printr-un noroc chior, vei fi prins la interior. Faci opt ore de la Giurgiu la Timisoara, cu masina, daca ai noroc ca microbuzul tau sa nu se sleiasca pe un cap de pod. Iar cu trenul, cu liniile noastre ferate care se blocheaza de la temperaturi de 25 de grade, poti sa faci si 24 de ore de la Constanta la Satu Mare. Apropo, stie cineva, mai exista vreo tara cu sinele de tren facute din plastilina, ca ale noastre?

E foarte haios ca multi cred ca sirienii astia ajung la noi pentru ca sunt prea multi si Europa nu mai face fata. De fapt, nu-s atat de multi. Daca ar dori cu adevarat, grecii, bulgarii sau sarbii ne-ar putea opri si randunicile venite din migratie. De fapt, ii lasa sa treaca pana la noi, pentru ca problema sa devina globala. Daca devine globala, poate pica niste bani de pe undeva…

Iar reactiile publice sunt fabuloase.

Politicienii, mai ales, au niste figure smerite si o mila in ochi, de te doare sufletul. L-am vazut azi pe un ministru cum gesticula cu patos vorbind despre “umanism” si fluturand la mana un ceas de vreo 10.000 de euro. Cu ceasul ala, asiguri hrana a 100 de sinistrati pe vreo doua luni, domnu’, ca ora ti-o arata si telefonul…

Avem si politicieni care urla avertizand asupra riscurilor imense de securitate. Ii recunoasteti usor, sunt cei cu partidele pulverizate la ultimile alegeri. Nationalismul e singura optiune politica cand n-ai oameni, logistica si bani, si o sa incerce multi sa se urce pe calul sirian ca sa ajunga unde vor.

Imi plac foarte mult si romanii militanti. Cei care trec printre oameni saraci in fiecare zi, printre copii fara parinti care traiesc in strada, pe langa batrani care se imbolnavesc de la mizeria in care dorm, si care se duc acasa sa scrie pe Facebook ca trebuie sa facem ceva cu sinistratii astia din Siria, care traiesc o drama.  Ca nu se mai poate asa!

Si astia se cearta de mama focului cu romanii-patrioti. Aia care n-au sunat o data la politie, in viata lor, sa reclame ceva. N-au dat o data o mana de ajutor vreunui roman, nici macar unei babe intepenita in zapada. Dar stiu ei sigur ca sirienii astia sunt teroristi si ca trebuie sa ne aparam tara de ei. Toti sunt teroristi, inclusiv copiii! Iar argumentele sunt geniale, gen “n-ai vazut ce fac in filme?”.

De fapt, suntem bolnavi, ca societate. Ne lipsesc complet vocile ratiunii. Nu mai avem pe nimeni care sa emita o parere  la care sa achiesam cu totii pe simplul motiv ca domnul respectiv a mai nimerit-o si ca ar fi bine sa-l ascultam. Si-o sa ne luam de par cel putin 4-5 ani de acum inainte pe subiectul sirienilor de pripas, pana cand acestia o sa constate cu uimire ca suntem la fel de dusi cu capul ca oamenii aia de care au fugit din Siria, doar ca nu avem atatea arme si atata libertate sa ne luam gatul unii altora. Desi ne-am dori-o…