Scrisoare deschisă tehnocratului de la Ministerul Sănătății

Stimate domnule ministru al Sănătății.

Știu că sunteți un băiat capabil. Știu și că vă freacă unii ridichea, în aceste zile, cu povestea de la Pitești. Apropo, regret foarte tare că ați pus botul la rapoartele venite din teritoriu, crezând că oamenii își fac treaba bine. Nu și-o fac, unii sunt specialiști doar în rapoarte pozitive. Dacă ați fi trimis niște pitbuli de la minister, ați fi aflat de acum două săptămâni că deștepții de la Argeș n-aveau nici măcar trusele necesare. N-ați făcut-o, cu naivitatea celui care își face treaba bine și crede că toți fac la fel. Sunteți la fel ca mama, care pune doar carne și mirodenii în cârnați, și când aude că ăștia din carmangerii pun și alte rahaturi, își face cruce.

În calitate de băiat capabil, vă rog să vă luați moaca de om rău și să tăiați în carne vie cam pe peste tot. Mi-am pus mari speranțe în dumneavoastră, pentru că niciodată un ministru pesedist n-o să dea afară un director prost de spital, dacă-i tot pesedist. Nici liberalul n-o să dea afară liberali, nici interesul național pe uneperiști. Numai un tehnocrat poate face asta. Și ar trebui să-i demiteți pe toți cei care o ard aiurea, nu să le cereți demisia, ca un domn. Nu merge cu domnia, ăștia au pielea groasă, n-o să plece de la butoanele licitațiilor șmecherite și al șpăgilor colectate de asistente, doar pentru că un ciuri-burii de technocrat, care mâine poimâine se duce acasă, le cere demisia.

De-aia se întâmplă rahaturi ca cel de la Pitești. Iar ăla e un rahat dezgropat de presă, de care altfel nici n-ați fi aflat vreodată, probabil. E plină țara asta de rahaturi mai mici sau mai mari, mai cu moț sau mai turtite, care apar pentru că nu avem niciodată, la butoanele alea mari, de la București, de un tehnocrat lipsit de simpatii politice, decât o dată la 25 de ani.

Vă mai povestesc eu un rahat, mai mic, de data asta. Comarnic. Vinerea asta. O mamă cu fiul ei merg, pe jos, într-o zonă aglomerată din centru. Printre picioarele oamenilor se strecoară un câine care-l mușcă zdravăn pe copil de picior. La spital, medicul spune că mușcătura a fost în zona tendonului, și că numai jeansii groși au făcut ca urmările să nu fie dramatice.

Ca o mamă responsabilă, cu copilul plângând de durere de mână, mama se duce la spitalul de urgențe din Câmpina, pentru că în orașul Comarnic nu există spital. Și dă peste niște băieți, fix ca ăia de la Argeș, care nu aveau, în tot spitalul, o nenorocită de doză de vaccin antitetanos. Noroc că în Câmpina există și medicină privată. Încă un drum și problema s-a rezolvat. Cu 50 de lei.

Dar dacă n-avea femeia 50 de lei, dom’ ministru?

Ce spital de urgențe e ăla fără o doză de vaccin antitetanos?

Câmpina e municipiu, nu oraș. Ce spital de municipiu e ăla fără o doză de vaccin antitetanos e ăla, dom’ ministru?

Ați prins ideea? Dacă nu, suntem într-una din următoarele variante:

·         Un spital de municipiu din România are un sistem de aprovizionare atât de defectuos, încât managerul trebuie dat afară

·         Un spital de municipiu din România are un sistem de ciordit medicamente atât de avansat, încât dacă nu decartezi o șpagă, nu ești tratat corect, și atunci managerul trebuie dat afară.

·         Un spital de municipiu din România permite trimiterea pacienților, care ar trebui tratați gratuit, către firme private de servicii medicale, unde plătești pentru fiecare copcă, și atunci managerul trebuie dat afară.

 

Ați prins ideea? Mușcați un pic din băieții ăștia plini de tupeu și lipsiți de orice urmă de umanitate? Hai, că se poate, managerii de spitale puși politic au carnea fragedă, că nu depun efort mai deloc… Hai să scăpăm de rahatul de la Câmpina, și încet-încet, n-o să mai avem motive săp spunem că trăim într-o țară de căcat.

text aparut pe www.psnews.ro 

© 2019 Bogdan Stoica