De ce se duc de copca televiziunile de stiri

Printr-o conjunctura nefericita, m-am uitat ieri, din nou, la programele televiziunilor de stiri, si am inteles de ce nu vor sari niciodata de o cota de piata infima: pentru ca nu reusesc sa iasa, cu stirile si cu dezbaterile, din patru-cinci cladiri - Guvern, Presedintie si sediile PSD, PNL si PDL. S-a ajuns la un fel de autism profesional, care nu poate decat sa diminueze publicul, in fiecare zi.

Ieri, Ponta a decis s-o numeasca pe Kovesi, iar Antonescu nu e de acord. Lucruri foarte simple, care puteau fi expediate in cate o singura stire, la fiecare ora, in functie de evolutia evenimentelor. Dar ce, a abordat cineva problema, asa? Nu, tati. Dezbaterile pe subiect au durat toata ziua, complet steril, fiind chemati sa se dea cu parerea nu specialistii, ci toti jurnalistii si politicienii care nu aveau ceva mai bun de facut ieri. Iar retorica a fost, evident, execrabila.

Kovesi a fost prezentata ca un ofiter nazist, apt sa impuste sugari. - Nici pomeneala. Daca femeia aia a fost pusa acolo sa vaneze oameni, va asigur ca va vana doar hoti de bani publici. Nici un cetatean onest, care face sex doar cu nevasta, merge la meci, munceste la o firma si-si plateste amenzile, nu are de ce sa se teama de Parchetul General sau de DNA. Hotii de bani publici, insa, au toate motivele sa tremure.

E criza politica in Romania? - Nu conteaza. Nu asta ne tine pe loc, in criza, de patru ani. Ne tine lipsa de interes pentru politicile publice. Ati vazut cum rezolva guvernantii problemele fiscale ale statului: marind taxele si costurile utilitatilor. Sa crezi ca cearta lui Crin cu Ponta afecteaza nivelul de trai in Romania e ca si cum ai crede ca ploua la ultimul etaj din bloc pentru ca Elena de la doi nu i-a facut sarmale sotului, si asta urla toata ziua. De fapt, noi traim prost pentru ca suntem condusi de incompetentii astia, cu gura mare.

Sa pretinzi ca faci parte din cea mai informata structura de presa din Romania si sa oferi atat de putin publicului tau este, insa, regretabil. Ieri, ca si azi, romanii au fost interesati de timbrul de mediu, de inscrierea copiiilor la clasa pregatitoare, de oprirea programului Laptele si Cornul, de continutul de chimicale din mancare, de lipsa medicamentelor citostatice din farmacii, de piata muncii din Europa si de starea drumurilor. Nimeni nu si-a umplut viata, ieri, cu Antonescu, Ponta, Kovesi sau Morar. Nici una din informatiile difuzate despre cei patru nu poate schimba in bine viata nici unui roman normal. Cei patru sunt atat de departe de viata concreta a unui roman, incat aproape ca nu mai exista.

De aceea, mi se pare tot mai penibil ce fac Antena 3, B1, Realitatea TV si Romania TV. Sa faci unu-doua puncte de rating, adica vreo doua-patru sute de mii de telespectatori, in conditiile in care teoretic exista si un public-tinta, format din bugetari si din membri de partid, in numar de doua milioane in Romania, e semn de faliment editorial, care nu poate sa nu fie urmat de cel comercial. 

Haios e altceva. Ca aceste televiziuni se considera, fiecare in parte, relevante pentru publicul din Romania. De fapt, au cam acelasi public: niste oameni prea hoti sau prea prosti ca sa se desprinda de cuvantarile unor imbecili egoisti, care joaca mima din niste cladiri mari din Bucuresti. 

© 2019 Bogdan Stoica