Domnule Manea, domnule Toader, domnule Badescu, băi băieți...

Vă anunț cu regret că taximetriștii din Ploiești s-au pișat și azi, 18 aprilie 2013, pe Primăria Ploiești, Poliția Locală Ploiești și Poliția Municipală Ploiești. Locul în care băieții își duc la îndeplinire ritualul zilnic: strada Sinăii. De fapt, s-ar putea să mai fie niște temple în care taximetriștii se pișă pe instituții, dar nu le știu eu.

Nu pricep, nici în ruptul capului, de ce arătați așa de palizi și de inofensivi în fața taximetriștilor, o breaslă profesională de 900 de persoane care fac zilnic peste o mie de contravenții și infracțiuni. Vi le reamintesc, în caz că le-ați uitat:

  • încalcă reguli de circulație in trafic, conduc agresiv, ameninţă şi agresează alţi participanţi la trafic, în special femei, parchează aiurea, blochează străzi, parcări, scuare.
  • conduc maşini neomologate, nebranduite corect pentru activitatea de taximetrie, le repară la negru, le alimentează cu carburanţi de furat, le deterioreaza sistemele de plata pentru a incasa mai mult
  • şoferii sunt împuţiţi, prost îmbrăcaţi, prost crescuţi, nu au atestate profesionale, nu au contracte de munca, nu-si platesc amenzile, sunt complici cu proxenetii care alimenteaza hotelurile cu prostituate.

Evident, nu toti fac asta. Dar daca ii luati la mana pe toti, veti descoperi ca numarul soferilor in regula din toate punctele de vedere este sub 90. Adica, sub zece la suta.

Sper din toata inima sa va faceti treaba. In paralel, am sa incerc sa aflu si sa povestesc tuturor care sunt legaturile dintre taximetristi si oamenii pe care ii conduceti.  N-o sa va faca cinste, sunt sigur de asta.

 

© 2023 Bogdan Stoica