Ce discuta Vintilescu de la Mediurg seara, la o ciorba cu sotia

Îl cunosc pe Cristian Vintilescu de vreo 12 ani, cred. Ţin minte că i-am trimis o dată un pacient la Mediurg. O „sculă”, nu un „zero”. Omul a ajuns, într-o săptămână, pe o masă de operaţie în Braşov, pentru că cineva de la Mediurg uitase o faşă în plaga lui. Haios e că nenorocirea aia i-a purtat noroc prietenului meu: la Braşov, a cunoscut nişte oameni care l-au făcut, pentru scurt timp, ministru. Altă dată, am mers personal, la Vintilescu, cu cineva căruia medicina de stat nu-i găsea leac, iar Vintilescu a dat diagnosticul corect, în cinci minute, diagnostic greşit anterior de doi medici. În urma „preciziei” profesionale a lui Vintilescu, acea persoană trăieşte şi s-a refăcut complet.

Nu am avut de-a face cu Vintilescu la nivel de afaceri. Da, am mediat nişte contracte de publicitate între el şi diverse entităţi locale de presă, care primeau servicii de medicina muncii contra reclamă. Am remarcat totuşi versatilitatea lui în domeniu. În anii ‘90, el visa, alături de Graţiela Gavrilescu şi alte persoane, să facă un spital privat, ceva incredibil, pentru vremurile alea.

După aceea, s-a apucat să facă export de servicii medicale. Nu râdeţi: trimitea dube echipate pentru prim-ajutor la curse de viteză din Germania, unde oamenii săi acordau asistenţă medicală şoferilor care se înfigeau cu maşinile în parapeţi. Mediurg făcea bani frumoşi din asta.

Ce vreau să spun? E că Vintilescu n-a fost niciodată un pârlit. Firma sa, Mediurg, frigea clienţii la bani de rupea şi avea de ce, pentru că multă vreme a fost unic furnizor de servicii medicale private. Sigur, Vintilescu a avut si vremurile lui proaste, în care concura cu o afacere dirijată din umbră de Liviu Luca, dar a reuşit să treacă peste asta.

Ei bine, acum, în calitate de bogat cu tradiţie Vintilescu mă şochează de-a dreptul. De când este directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, m-am săturat să tot citesc şi să scriu despre afacerile pe care le „influenţează legal” (aici îl parafrazez). Şi n-ar fi fost nici o problemă, dacă s-ar fi înfipt, ca Serapis-ul lui Sorin Mihai, în zona privată şi ar fi facturat din greu firme ca Timken, Cameron, Procter & Gamble, etc. Ei bine, nu. Lui Vintilescu – dacă-l întrebaţi pe el, nu e el la Mediurg, ci soţia – îi plac banii prin trezorerie. Adică, bani publici.

Aşa a ajuns, de exemplu, Mediurg să încaseze pe analize, de la Casa de Asigurări, mai mult decât toate spitalele Prahovei la un loc.

Faptul că, în scandalul Delice, se vede întoarcerea lui Cristian Vintilescu la zona de afaceri privată mă linişteşte. Dar, imediat după aia, vine deal-ul bizar de la Conpet, firmă de stat, unde acelaşi serviciu al Mediurg este prestat, de la un an la altul, la un tarif dublu.

De ce, frate, că le ai pe toate: ai o casă cât un hangar, ai un copil cu o casă cât un hangar, ai o afacere cu un sediu cât un hangar; ce Dumnezeu mai vrei?

Nici politic n-am de unde să-l apuc. Omul a fost membru PSD, dar a fost păstrat de pedelişti pe post, fără să fie şi asumat. Este poziţia clasică, în politica românească, a marionetei folosite de alţii pentru a extrage bani din bugetul public.

Am fost obraznic cu doctorul Cristian Vintilescu, marţi, când, discutând despre coincidenţa dintre controlul DSP la Delice şi contractul cofetăriilor cu Mediurg, l-am întrebat: „Domnu’ doctor, dar seara, când staţi cu soţia la o ciorbă, nu discutaţi ce-aţi făcut:

- „Da-mi painea. Ti-am zis ca am terminat controlul la cofetăriile Delice? E jale!

- Da? Iar eu am semnat azi cu Delice, pe medicina muncii. Dă-mi şi mie sarea, te rog!”.

Vintilescu mi-a raspuns că întrebarea mea este inoportună.

Este. Dar e justificată.

© 2019 Bogdan Stoica