Ce faci când îţi moare cineva?

Ţii în tine şi spargi tot prin casă, la primii nervi. Sau te vaiţi şi ceri compasiune. Sau laşi baltă tot, ca să umpli golul pentru ceilalţi. Nu e nimic nobil în a suferi după cineva, şi nici nu există stiluri. Faci sau nu faci anumite lucruri.

În ianuarie, de exemplu, a murit tata. A fost unul dintre motivele care m-au făcut să nu mai organizez Gala Prahoveanul Anului din banii mei, pentru că sponsori n-am avut. Iar sponsori n-am avut pentru că, murind tata, m-a cam durut în cot de căutat sponsori. 

Din păcate, nespunând chestia asta decât celor apropiaţi, a trebuit să suport şuturile în gură venite de la nişte mucoşi decerebraţi, plus încă unu' (ăsta ştia), nervoşi nevoie mare că de-aia nu li se scoală lor, că nu fac eu gala. Că am păcălit publicul, de zici că vândusem bilete. Că am promis şi nu  mă ţin de promisiuni, deci sunt un zero. Ce era să le fac? "Bă, lăsaţi-mă în pace, că a murit tata?" Era penibil...

Ei bine, lu' ăsta, încă unu', i-a murit cineva zilele astea. Cineva drag. Aşa că-l las în pace o perioadă, să vadă ce bine e. Şi ce ţăran a fost.

Odihnească-se în pace tac'tu, boule.

© 2019 Bogdan Stoica