Ce-o sa se intample dupa filmul asta prost cu Oana Zavoranu

Ma uit la tv, pe toate canalele se discuta despre inmormantari live, cazul Oana Zavoranu a ajuns pana la preacinstitul Striblea, care altfel nici pipi nu face de jurnalist ce este. Deontologul o sa invoce interesul public, dar va spun eu ce se intampla: i-au spus sefii din B1 ca daca nu mananca Oana Zavoranu, nu papa audienta, zilele astea, si nici salariu, pe 30. 

Si cumva mi-am adus aminte cum a fost cand a murit tata. Am facut tot ce-am putut ca sa nu afle nimeni, sa nu ma trezesc cu tot felul de idioti la cimitir, cu falsa compasiune in telefon de la jeguri de politicieni, sau cu leprele dispuse sa verse o lacrima pentru o strachina de mancare. Mi-a iesit, n-a fost nevoie sa arunc decat o coroana, trimisa de un bou de politician prin si mai boul lui de sofer in tricou galben, caruia i-am spus ca-l ingrop si pe el daca nu dispare.

Paranteza: ce demodat sunt, nu?

Iar dupa inmormantare, cu fengshuiu' stricat de disparitia lu' ala batranu', am rabdat si sa ma faca "mincinos", o saptamana intreaba, niste colegi de breasla, pentru ca trebuia sa fac un fel de gala si n-am mai avut chef de ea, cu tata pe nasalie.

L-am si visat pe tata, am avut si destule momente cand mi-a fost dor de el sau cand m-am simtit vinovat pentru putinul timp pe care i-l alocam. Dar nu mi-a dat niciodata prin cap sa ma duc la tv, sa povestesc despre el si despre mine. Nici sa chem televiziuni la inmormantare sau la pomeni, desi aveam cum s-o fac. Pe bune, chiar aveam, cand a murit tata ma stia toata populatia orasului care avea un televizor.

Si aici ajung unde vreau sa ajung de vreo doua-trei zile, de cand nemernicia asta organizata de Oana Zavoranu ma termina psihic. Vreau sa ajung la efecte. Din cauza acestei femei, mii de batuti in cap din Romania o sa-si filmeze inmormantarile si o sa le puna pe Youtube. Si in 20-30 de ani, o sa fie atat de normal sa faci asta, incat fiica mea o sa fie certata ca nu mi-a adus un cameraman la cimitir. Parca aud o proasta de-asta culturalizata la Capatos: "Domnisoricooo, nu te tii deloc de traditii, tineretul din ziua de azi..."

Nu indrazniti sa ma contraziceti, va rog.

Citeşte mai departe ...

Ce faci când îţi moare cineva?

Ţii în tine şi spargi tot prin casă, la primii nervi. Sau te vaiţi şi ceri compasiune. Sau laşi baltă tot, ca să umpli golul pentru ceilalţi. Nu e nimic nobil în a suferi după cineva, şi nici nu există stiluri. Faci sau nu faci anumite lucruri.

În ianuarie, de exemplu, a murit tata. A fost unul dintre motivele care m-au făcut să nu mai organizez Gala Prahoveanul Anului din banii mei, pentru că sponsori n-am avut. Iar sponsori n-am avut pentru că, murind tata, m-a cam durut în cot de căutat sponsori. 

Din păcate, nespunând chestia asta decât celor apropiaţi, a trebuit să suport şuturile în gură venite de la nişte mucoşi decerebraţi, plus încă unu' (ăsta ştia), nervoşi nevoie mare că de-aia nu li se scoală lor, că nu fac eu gala. Că am păcălit publicul, de zici că vândusem bilete. Că am promis şi nu  mă ţin de promisiuni, deci sunt un zero. Ce era să le fac? "Bă, lăsaţi-mă în pace, că a murit tata?" Era penibil...

Ei bine, lu' ăsta, încă unu', i-a murit cineva zilele astea. Cineva drag. Aşa că-l las în pace o perioadă, să vadă ce bine e. Şi ce ţăran a fost.

Odihnească-se în pace tac'tu, boule.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica