Volo, ai auzit, da? Dă-i afară pe proştii aduşi de la partid, că te spun lui Băse...

"Vorbim despre disponibilizările de la stat ca şi cum ar fi crimă. Trebuie susţinută economia privată, sectorul privat prin lansare de investiţii, pentru că acolo se creează locuri de muncă, iar statul din ce în ce mai mult trebuie să devină discret în cheltuielile pe care le face. (...) Eu am mult respect pentru mare parte din funcţionarii publici. În acelaşi timp, nu pot să nu observ ce se întâmplă la vamă, urmare a activităţii funcţionarilor publici, ce se întâmplă prin poliţie din timp în timp, urmare a activităţilor publice. De ce credeţi că merge atât de greu absorbţia fondurilor europene? Nu miniştrii fac proiectele, nu miniştrii le aprobă, nu miniştrii le supraveghează. Noi ne-am obişnuit să scăpăm foarte uşor spunând ministrul e vinovat. Ministrul cere, dar nu se absorb banii europeni în primul rând datorită funcţionarilor. Garanţii nu dă nimeni, dar este interesul oricărui ministru ca disponibilizările să se facă prin îndepărtarea din aparatul de stat a celor care consumă bani degeaba. Deci, îmi pare foarte rău. O spun şi nu o spun prima dată: curăţarea aparatului de stat de incompetenţi este o necesitate absolută, pentru că acolo se fac... Să nu credeţi că ministrul ia şpaga de la ştiu eu ce firmă, o ia funcţionarul. Să nu credeţi că ordinea facturilor o stabileşte ministrul. Sunt nişte funcţionari acolo care spun: dau bani la firma asta, asta o trecem mai în spate... Să nu credeţi că proiectele le aprobă ministrul, le verifică ministrul. Nu, sunt acei funcţionari despre care dumneavoastră spuneţi: iar disponibilizări? Disponibilizări până când schimbăm aparatul de stat cu unul competent. Avem funcţionari competenţi, cum, în mod egal, avem funcţionari incompetenţi şi corupţi. De aceste categorii, prin restructurări, trebuie să scăpăm. Responsabilitatea şi a primarului, şi a preşedintelui de consiliu judeţean, şi a ministrului, şi a secretarilor de stat, ca procesul de diminuare a cheltuielilor de funcţionare a statului să aibă, printre altele, ca şi prioritate, şi selecţia corectă a oamenilor".

Genul ăsta de discurs mă enervează cel mai mult la Băsescu. Face exact ce făcea Iliescu, când critica "cumetriile" din jurul lui Adrian Năstase. Păi nu martorii lui Băse, de la partid, controlează acum angajările în spaţiul public? Ar fi foarte uşor ca Boc, în calitate de preşedinte al PDL, să ceară subordonaţilor pe linie politică să facă ordine în structurile pe care le conduc. Direct din Modrogan, prin sms, cum face atunci când chiar vrea să-şi exprime - cum se zice? - voinţa politică. 

Numai că Băse nu vrea ce spune că vrea. Vrea doar să pară simpatic. Aşa că Volo n-o să mişte un deget.

© 2019 Bogdan Stoica