decat s-o arda aiurea copilul mai bine-l duci la Georgiana

#magirl n-a prea avut nevoie de mine, ca in alti ani, in prima zi de scoala, si nici n-am fost solicitat cine stie ce, de clientii obisnuiti, asa ca pe la pranz, am avut o ora libera. Eram in centru, orasul forfotea de oameni, masini. Si de copii. Multi copii. Brusc, am avut revelatia ca e ceva in neregula cu copiii astia. Ca nu e ok sa-i vezi cate o suta, aliniati la coada, la cele trei shaormarii din centru. Ca nu e normal sa-i vezi impanzind terasa McDonalds si bancile din jur. Ca baietii aia beti, de nici 14 ani, n-ar fi trebuie sa fie beti, si ca pustanii aia, de 10-12 ani, n-ar trebui sa fumeze nici pe scarile de la Winmarkt, nici in alta parte. Si mi-am adus aminte de copiii aia, de la Caragiale, iesiti la un exercitiu de aparare civila, cum dadeau peste mine si peste directoarea lor, in curtea liceului. De pustii vazuti la Bran, saptamana trecuta, ingroziti ca trebuie sa traverseze strada singuri si miscandu-se ca niste caprioare speriate, nu ca niste oameni care stiu cum e sa fii pieton. De prietena fiicei mele, care n-a vrut nici sa guste cirese inainte sa le spal, desi nu mai mancase cirese de un an; de pustiul unui amic, care are 12 ani dar inca se joaca de-a monstrul prin curte; de celalalt pusti pe care-l vad des, si care rupe tableta in doua.

Am avut revelatia ca 90% dintre copiii nostri nu mai fac nimic notabil, de luni pana vineri, pentru ca nimeni nu se preocupa de asta. Scolile au murit, ca factori de influenta. Au ajuns locuri in care iei absente si note, nu in care ti se deschide capul. Parintii isi pierd si ei, incet-incet, puterea de influenta, fie pentru ca nu mai pot sa tina pasul, tehnologic, cu copiii, fie pentru ca sunt prea obositi si surmenati de viata in timpul lui Dragnea ca sa-si mai bata capul cu copiii. Am ajuns sa aud oameni spunand "am un copil bun, nu bea, nu fumeaza..", desi copilul are 17 ani, 1.80, e lat in spate, bun de munca, dar e prost ca noaptea.

Solutia ideala, adica retransformarea scolilor in temple ale cunoasterii, este tardiva. Nu se mai poate face nimic, va spun eu. Ne trebuie o catastrofa ca sa putem schimba ceva in domeniul educatiei de stat. Sau, ca in alte domenii, ne trebuie concurenta privata, care sa extraga si sa valorifice acei profesori misto care inca mai exista. Invatamantul de stat are nevoie de concurenta. Scoli private. Firme de cursuri pentru copii. Oameni care sa ne ia banii pe transformarea copiiilor nostri in adulti buni la ceva. Nu sa le dea note, nu sa-i certe ca au parul lung sau nu stau drept in banca, ci sa le bage in cap, intr-o forma atractiva, lucruri de care o sa aiba nevoie, in viata. Ca noi oricum murim toti, la 50+, de vreun cancer. Apropo: ati observat ca vorbim despre cancer cum vorbeam despre gripa acum 20 de ani?

Tot filozofand asa, mi-am adus aminte de Georgiana, cu al sau centru Clever Children. Tipa care tuneaza mintile copiilor. Anul trecut, tot cam pe vrermea asta, am scris despre ea. Si-a fost cu noroc, ca de fiecare data, lumea a dat buluc la Clever Children, toamna trecuta, ocazie cu care am inteles (iar!) de ce fac textele mele zeci de mii de afisari: pentru ca nu mananc cacat si nu vand minciuni neacoperite de realitate.

I-am dat un telefon. "Ce mai faci? Cum iti merge?" Curios ca pisica. Si m-am bucurat sa aflu ca ii merge bine. Ca sunt zeci de copii care vin, adusi de parinti, cam cu forta, la cate un curs, si apoi cer sa fie inscrisi la altul, si la altul, si la altul... Ca de la cinci cursuri a ajuns la unsprezece. Ca o suna fostele colege, din invatamant, si-i spun ca la scoala se vede diferenta dintre un copil care face doar cursurile si unul dus la Clever Children. Ca au inceput sa-i spuna mamicile ca li s-au schimbat copiii, ca au note mai bune la scoala, ca se joaca altfel decat se jucau pana acum... Si-am simtit-o mandra tare de cursul ei de robotica, singurul din Ploiesti, de cursurile de maniere elegante pentru copii, de MBA-ul Copiilor, de cursul de educatie antreprenoriala, de cursul de germana, de cursul de conversatie in limba engleza...

Si-am ajuns acasa atat de bine dispus ca cineva ca Georgiana ne ia banii cinstit, facand din copiii nostri niste oameni mai misto, incat am zis sa o laud un pic. Tot mi se zice frecvent "ar trebui sa fii mai responsabil cu ce scrii, ca te citeste multa lume". Ia cititi-ma si duceti-va copiii la Clever Children. Cine si-l inscrie, pana pe 30 septembrie, la vreun curs, va fi primit gratuit la workshopul de fotografie cu telefonul pe care o sa-l fac, in octombrie, la Clever Children Ploiesti. Promit.

Georgiana e aici:

 

0724406917
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Citeşte mai departe ...

Ea e Georgiana, tipa care tunează mintea copiilor

Ruxandra Bogdan. Așa se numea profa de engleză și diriga, din Liceul de Artă, care au făcut, dintr-o fetiță, proprietara din Ploiești a unei francize românești celebre. "O adoram și ea s-a prins și m-a exploatat până am ajuns tobă de engleză. Acum, mă întâlnesc cu foști profesori și profesoare care îmi spun că am ajuns să semăm cu ea și asta mă bucură", povestește Georgiana. Suntem in holul unei clădiri din centrul Ploieștiului, unde funcționează Clever Children și Next Generation Learning, ambele aparținând Georgianei și soțului ei. "Pe mine să nu mă băgați în chestia asta", spune și el, jucându-se cu Irina, fetița lor de 3 ani. Acasă mai au un fiu, Justin, de 8 ani. Tot acasă sunt actele de la bancă, pentru împrumutul cu care au deschis Clever Children Ploiești. "Ba da, pentru că fără tine nu făceam asta. Tu ai venit cu ideea, tu ai găsit franciza, tu te-ai ocupat de detalii", i-o întoarce ea.

Aștept, curios, ca Georgiana să-mi explice care-i faza. M-au chemat să văd un centru de dezvoltare personală pentru copii, adică un concept care mă face să vomit. Disper spontan când aud "dezvoltare personală pentru copii", mi se pare că râgâie Ploieștiul de dezvoltatori, trainneri, experți, mentori și alte titluri care ascund, în 99% din cazuri, o lipsă cronică de competență sau o foame acută de bani făcuți ușor. Știu și de ce mă simt așa, mi-am luat-o și eu cu dezvoltarea personală. Am dus-o, acum niște ani, pe M la un curs de dezvoltare personală prin origami. "Doar" 600 de lei, șase ședințe. După prima a venit cu o floare de hârtie, făcută de ea. După a doua, cu o cutiuță. Ultimile patru ședințe a muncit ca un salahor să facă șapte sute de mii de pene de hârtie pentru o lebădă odioasă, ieșită parcă dintr-un angro chinezesc. Nu s-a apropiat nimeni, în acele șase ședințe, de M, să o intrebe ceva, sau să o provoace să întrebe ceva. Intră, ia loc, bagă ca Mig-ul! N-au dezvoltat-o personal, ba chiar au scârbit-o de origami pentru totdeauna. Iar pe mine - de bullshit-ul ăsta de dezvoltare personală pentru copii. M-am gândit mult timp că dacă îi luam burgeri de la Mc de 600 de lei, îi făceam fiicei mele un rău mai mic... Până azi.

De-aia am mers să-i cunosc pe oamenii care au făcut credit la bancă pentru a deschide un centru de dezvoltare personală pentru copii. Mă așteptam, după experiența cu origami-shit, la două figuri cinice și rele, la doi zgripțuroi lacomi, care nu știu cum să fraierească mai bine părinții de bani. Am descoperit în schimb un el și o ea, soț și soție, perfect normali; un tip dispus să facă pentru nevastă-sa mai mult decât să-i dea bani de coafor și o tipă care vine din învățământul ăla nasol, care ne distruge copiii. O fostă profesoară de engleză.

Georgiana avea 20 de ani și era studentă la Română-Engleză când i-a murit tatăl. "Atunci s-a terminat cu distracția, a trebuit să găsesc rapid un job, ca să compensez absența veniturilor pe care le aducea el. Eram anul 2 și m-am angajat ca suplinitor. A fost îngrozitor de greu. Plecam de la școala din comuna unde găsisem jobul pe jos, pe câmp, până la Ploiești, de unde luam mașina fie spre casă, fie spre facultate. Leafa de suplinitor era o rușine, bursa de la facultate era mai mare. Dar au fost și părți bune. M-am îndrăgostit de meseria asta. Am cunoscut copii extraordinari, sunt mândră că mulți au făcut aceeași facultate datorită mie, și am avut colegi de excepție. Sunt oameni extraordinari în învățământ, problema e că sistemul nu-i clasifică așa cum ar trebui, că nu se ține cont dacă omul ăla predă bine, dacă-l plac copiii, dacă-l plac părinții, dacă cei care ies din mâinile lui continuă să învețe sau se apucă de furat. Nu poți să mă judeci pe mine, profesor de engleză în mediul rural, că nu produc olimpici la engleză atâta timp cât tu, statul, suplimentezi anual numărul de locuri din liceele din Ploiești, iar elevii buni din mediul rural se duc acolo. Noi ăștia, profesorii de limbi străine de la țară, cum ni se spune, nu avem genul acela de elevi decât arareori. Predăm după manualele care ni se dau, deși nu suntem de acord cu ele, încercând să ne concentrăm asupra elevilor cu aptitudini pentru limbi străine și pe cei cărora le place materia. Nu putem lucra cu toți, unii elevi sunt complet dezinteresați atâta timp cât manelele nu-s în limba engleză".

19 ani a predat Georgiana, limba engleză, în apropierea Ploieștiului. Ar fi făcut 20 de ani și mai mult de carieră, dar vara trecută și-a dat seama că sistemul n-o mai vrea. Își completa formularul de evaluare și a constatat că își pierde timpul predând și făcând activități școlare, lucru sancționat de formular, care punctează masiv publicarea de cărți, participarea la simpozioane, vorbitul la workshop-uri. Și-a dat seama că orice profesor interesat mai mult de formular decât de elevi îi poate lua oricând catedra. "Formularul ăla de evaluare nu reflectă, corect, influența unui profesor asupra elevilor săi. Și când mi-am dat seama că nu mai am un viitor în învățământ, am venit acasă, i-am povestit soțului și am început să ne gândim la o soluție. După un timp, am deschis Next Generation Learning, unde predau cursuri de engleză pentru adulți. El a găsit franciza..."

El, adică soțul, a fost cel care a intuit că experiența Georgianei cu copiii poate fi punctul forte al unei afaceri și i-a găsit pe cei de la Clever Children, pe care i-a readus în Ploiești, după o absență de patru ani. Cei doi au semnat contractul cu Clever Children în aprilie dar nu vor să înceapă până în septembrie, pentru că Georgiana crede în ideea lăsați copiii în pace în vacanță. Centrul Clever Children Ploiești e chiar in centrul orașului, lângă vechiul Tribunal. Și arată altfel decât un centru similar, pentru că Georgiana vrea să fie altfel decât într-o școală sau într-un centru de meditații. 

"La engleză, de exemplu, cursurile o să semene mai mult cu simulări de situații decât cu lecțiile. Nu facem meditații, nu repetăm aici ce s-a predat la școală, ci facem un curs de de comunicare și conversație. Nu vreau ca un copil să știe să enumere ca un papagal cuvinte în engleză. Mai bine să învețe trei animale, dar să poată susține o conversație pe tema lor, decât să invete liste întregi de cuvinte sau structuri. Mintea lui să producă ceva, nu doar sa memoreze, pentru că nu e important sa stii cuvinte pe care nu le folosesti.  La școală nu ai timp sa-i dezvolti copilului abilitatea de a comunica in engleza. Nu ai nici timp de feedback, iar mie mi s-a părut foarte greu să pun note. De exemplu, aveam elevi slăbuți, dar care aveau perioade bune sau îi interesa lecția și-mi dadeau raspunsuri extraordinare așa că le dădeam o nota buna. Din păcate, la lucrarea de control același copil lua 4 sau 5, pentru că acolo era pe evaluarea standard, venită de la București, care nu ține cont de nimic. De fiecare dată când întâlneam un astfel de elev retrăiam momentul în care am fost pusă să dau admitere la matematică, eu, care veneam dintr-un liceu de artă, iar acum mă uit cu atâta compasiune la elevii de-a patra, care dau, ca să intre într-a cincea la vreo clasă de engleză, un examen ucigător de greu, doldora de gramatică, deși ei nu știu nici să comunice lucruri simple".

Nu se mai vede niciodată întoarsă la catedră, nici dacă Clever Children Ploiești nu va aduce venituri însemnate. "M-am bucurat foarte mult, când au fost alegerile. Dumnezeule, avem președinte un profesor, cu soția profesor de engleză!!! Să vezi că o să se schimbe lucruri le în bine! Și s-au schimbat în rău, predarea e tot mai rigidă, notele nu reflectă ce știu copiii, examenele îi distrug iar evaluările profesorilor vor distruge învățământul cu totul, dacă rămân ca acum. N-o să mai am unde să mă întorc, dacă lucrurile merg tot așa. Și mă tem pentru destinul copiiilor noștri în actualul sistem educațional. Mă uit la Justin, fiul meu, pe care sistemul nu-l place atât de mult, e un copil care pune întrebări, care vrea să participe la dialog, nu să stea în bancă, mut, cu mâinile la spate..."

Ca niciodată în ultimii 20 de ani, Georgiana așteaptă să înceapă "școala" mai târziu cu două săptămâni decât de obicei. Asta pentru că Clever Children Ploiești începe cursurile de dezvoltare personală pe 24 septembrie. Future Learning, NLP for Kids, Creative Thinking, Public Speaking, cursuri concepute de Clever Children și cu care franciza are mare succes în București. Plus engleză. "Eu văd și cursul de engleză tot ca dezvoltare personală, chiar dacă ție nu-ți place termenul. Cursul de engleză chiar asta face, îți pregătește copilul pentru situații reale, cu care se va confrunta într-un concediu, într-o excursie, într-un aeroport sau într-un magazin. O să am grijă să nu fie nimic inutil sau stupid în vreun curs, dar și că cei care predau cursurile la noi chiar știu ce fac, nu experimentează aiurea pe copii".

Cât costă cursurile la Clever Children Ploiești? De la 25 de lei la 65 de lei ora, și de aici încolo m-am pierdut într-un hățiș de vouchere și de discounturi de care, recunosc, n-am fost foarte interesat, pentru că M citește aproape tot timpul ei liber și chiar nu vreau s-o deranjez. Dar găsiți toate detaliile pe cursuricopii.ro, cleverchildren.ro, sau pe facebook. Cursurile încep pe 24 septembrie dar înscrierile se fac de acum, fie scriind la ploiesti @ cleverchildren.ro,, fie sunând-o chiar pe Georgiana, la 0724 406 917. Să vă spună ea ce și cum, că știe mai bine.

......................

Citeşte mai departe ...

Du-te la Robert, să descoperi muzica din copilul tău. O să-ți placă.

Îl știu pe Robert de câțiva ani, dar l-am cunoscut abia zilele astea. Știam că predă la Liceul de Artă și că e căsătorit. Mi-a zis el ceva, iarna trecută, că deschide un fel de școală privată, dar pe-o ureche mi-a intrat și pe alta mi-a ieșit, pentru că eu pictez și desenez ca un orb, cânt fals și sunt incapabil să recit ceva învățat pe de rost... Îmi imaginam că a închiriat o sală la Palatul Culturii, așa că imaginați-vă surpriza mea când am ajuns, zilele astea, aici:

"N-am conceput să fie altceva decât o casă veche", zice Robert. Și-a găsit-o la fix, în zona aia, dintre Afi Palace și centrul Ploieștiului, plină de case vechi și superbe. A decorat-o cu gust, fără să intervină brutal, cum fac alții. Stil minimalist, mult alb, plus diplomele. "Nu mi-am pus diplomele pe pereți de narcisist, ci pentru că așa trebuie. În domeniul muzical, părinții copiilor veniți la cursuri chiar vor să știe cât de bun e profesorul, ce-l recomandă. Ori, mai transparent de atât nu se poate". 

"E ceva greșit, în momentul ăsta, în România. Se insistă prea mult în școlile obișnuite, la muzică, pe chestii care nu îi interesează deloc pe elevi, profesorul trebuie să învețe un pasionat de informatică ce este septima de dominantă, dar, în același timp, când câștigi cu un copil, de la un liceu de artă, o olimpiadă sau un concurs la canto, câștigi o sută-două de lei, deși s-au investit sute de ore de pregătire. De aceea, diplomele noastre nu-s niște simple hârtii, ci trofee pentru care se muncește enorm".

Diplomele alea nu spun, din păcate, povestea lui Robert. Vine dintr-o familie absolut obișnuită, cu părinți care au trudit din greu într-o uzină. "Tata a fost cu ideea ca eu să devin muzician, el m-a dus la Liceul de Artă. Le voi fi mereu recunoscător părinților pentru cât au investit în mine, deși banii nu le-au prisosit niciodată". A terminat Liceul de Artă, iar acum predă tot acolo. "Îmi place la nebunie ce fac, la liceu, dar voiam să fac mai mult, iar în domeniul nostru, nu poți să faci ce fac ceilalți profesori. Nu poți să inviți copii acasă, să cânte în sufragerie, sau să te duci tu acasă la el, să cânte pe hol. E nevoie de instrumente, de aparatură, de acustică... Așa mi-a venit ideea Art Academy."

Cei 12 ani petrecuți ca elev la canto și pian, plus cei 10 ca profesor de muzică au fost destui pentru ca Robert să vadă ce se poate face în plus în domeniul ăsta, așa că a făcut lucrurile la Art Academy într-un mod diferit. Cursurile sunt făcute special pentru a crea performanța, metoda de lucru este specială pentru copii, profesorii au fost aleși pe sprânceană, instrumentele și dotările sunt de nivel profesional, iar grupele sunt mici pentru ca fiecare copil să poată lucra în ritmul propriu. Din același motiv, la canto si instrumente orele sunt individuale. La Art Academy se predau canto muzica ușoară, canto clasic, canto popular, pian, chitară, balet, artă teatrală, teorie muzicală, dar și harpa celtică, un curs unic în oraș. 

Am "nikonizat" Art Academy, zilele astea. În timpul cursurilor. Cred că a fost cel mai cool shooting pe care l-am făcut anul ăsta.

 

Robert avea canto, cu o fetișcană cu o voce demențială...

 

... așa că am trecut în altă sală. Am zâmbit instantaneu: balerine. Mici-mici-mici...

 

Altă oră, altă cameră. Cel mai cuminte băiețel din lume exersează la pian.

Profesional, Robert a avut un parcurs care mă umple de rușine și respect. Rebel și scăpat de sub control, eu am rămas și repetent, pe când el...

A făcut pian până în clasa a 9-a când n-a mai suportat numeroasele ore de studiu pe zi și a trecut la canto. A fost o mutare bună, din clasa a 12-a a început să câștige premii și concursuri de canto. Îndrăgostit de canto, dar pasionat de drept, a dat la ambele facultăți, pe care le-a terminat, simultan, cu ZECE! "Nici eu nu știu cum am făcut. Știu doar că scriam la dizertații, în aceeași zi, și despre leasingul financiar, și despre creația pucciniană", râde Robert.

Dar ce era mai bun nu se întâmplase încă. "După facultate, am avut șansa să merg la Salzburg, la Mozarteum University. Pregătirea de acolo și metodele profesorului Boris Bakow m-au definit ca muzician. Iar dacă acum elevii mei au rezultate spectaculoase, asta se întâmplă pentru că eu aplic, cu cursanții de la Art Academy, ce-am învățat la Salzburg. N-a fost ușor, cursurile alea au costat o groază de bani. O parte au venit de la părinți, o parte i-am făcut eu, cântând în pub-urile din Salzburg, unde, apropo, se cântă arii de operetă, nu rap sau rock. Când m-am întors am început să predau la liceu. N-o să uit niciodată prima mea clasă de canto clasic, de a 9-a. Aveam doi copii, am crezut că sunt intrați cu pile, atât de departe erau de muzică. Unul era chiar manelist. Am aplicat tot ce-am învățat și încet-început au început să câștige concursuri. Amandoi au intrat la Conservator! Unul dintre ei a intrat cu nota 10, la canto clasic. Știi de când nu s-a mai intrat cu zece, acolo? Din 2005".

Al doilea lucru bun a fost Ramona. Soția. "Am cunoscut-o într-un moment în care căsătoria nu mă interesa absolut deloc dar am cerut-o la două luni după ce am cunoscut-o. Dincolo de ce simt pentru ea, Ramona mi-a fost cel mai bun sfătuitor și sprijin, tot timpul. Am avut și câteva momente mai grele, era să renunț la muzică, și, probabil, fără ea, aș fi făcut-o. Dar a fost acolo, tot timpul..."

"Ramona era contabilă la o firmă mare și câștiga foarte bine când a rămas în concediul de îngrijire a copilului. Când cei doi ani s-au terminat, și trebuia să reînceapă munca, ne-am dat seama că nici eu, nici ea nu voiam să facă asta, ni s-a părut mai important să rămână lângă Natalia. Mie îmi venise ideea Art Academy, ea visa sa lucreze pentru ea... Am făcut-o, deși riscam periculos, pentru că în caz de eșec, periclitam grav veniturile familiei. Dar, ca orice lucru pe care îl fac cu ea, Art Academy ne-a ieșit foarte bine. Să te duci s-o vezi, aici are și ea biroul firmei de contabilitate"

 

M-am dus. Lucra, atât cât se poate lucra cu o fetiță adorabilă în birou....

 

Dincolo de treaba ei, Ramona se ocupă de hârtiile Art Academy, îl ajută pe Robert la curățenie, stă de vorbă cu părinții cursanților... Când lucrează la ale ei, e ajutată de Natalia. Care ștampilează tot ce-i pică în mână... 

 

Am mai dat o tură prin săli. George Frâncu începuse ora de actorie. Era o distracție nebună în camera aia...

 

Altă serie de balerine mici-mici-mici începuse ora. Una din ele venise și cu diadema de prințesă...

 

Și la pian era altcineva... "Avem trei profesori de pian, fiecare cu metoda lui, pentru că fiecare cursant e diferit. Avem și adulți la cursurile de pian.."

 

În camera vecină, un fost elev al Liceului de Artă, ajuns profesor, preda chitară unei fetițe blonde, cu ochi albaștri. Nu mult mai înaltă decât chitara.. 

"Suntem aproape full. Cred că o să facem liste de așteptare, pentru că în fiecare zi vine sau sună cineva. Vin și cântăreți recunoscuți, pentru lecții de canto clasic. Toți vin atrași de rezultate, copiii de la Art Academy câștigă concursuri după concursuri, am avut semifinaliști la Vocea României, la Românii au Talent... Și sezonul ăsta avem trei cursanți care au semnat deja cu Pro-ul. Deja ne gândim la o extindere, am vrea să ducem Art Academy și în alte orașe, fie ca rețea, fie ca franciză".

Deci discutăm despre bani...Nu prea am cu cine. Robert, Ramona și Natalia locuiesc încă la două camere, la bloc, toți banii au fost băgați în Art Academy. "Aș putea să fac mult mai mulți bani decât acum. Aș putea să aduc profesori ieftini de canto, care n-au făcut canto, cum mai sunt prin oraș. Aș putea să nu țin cont de aptitudinile copilului, și să le iau părinților banii pe cursuri la infinit, fie că progresează, fie că nu. Dar nu asta este ideea. Nu asta vreau. Eu vreau să facem performanță aici, și după ce o obținem, vrem să-i ajutăm pe cursanții noștri să-și asigura venituri din muzică. Dacă lucrurile merg bine, probabil că Art Academy va face trupe, probabil va asigura și servicii de impresiat... Eu, însă, voi face doar muzică, de premiul 1 sau de marele premiu. Sunt atât de sigur că metodele noastre sunt bune, încât și dacă-mi iei tot acum, o sa fac tot asta. Uite, exemplu: ne întâlnim la concursuri cu elevi de la Dinu Lipatti, din București. Eu am o bază de selecție de 5-6 elevi, ei aleg între 50-70 de elevi. Și câștigăm noi", spune Robert.

Pe Robert Marcaș îl puteți găsi la 0743 144 244 sau aici. Școala lui, Art Academy Ploiești, are sediul pe strada Neagoe Basarab nr. 43. Listele de cursuri și de profesori sunt pe art-academy.ro iar like-urile se pot da pe, as usual, pe facebook

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica