Cu lacrimile inghetate pe obraz

Aura Ion si Adrian Iovan au murit degeaba. Credeam, ca prostul, ca dupa accidentul de avion din Apuseni, Romania o sa-si puna la punct procedurile de salvare. In istoria noastra recenta asa s-a intamplat: facem proceduri numai dupa ce o tragedie este bine acoperita in media, iar populatia reactioneaza violent. Si-am crezut ca dupa povestea din Apuseni, lucrurile o sa organizeze un pic.

De unde, nene… ISU Romania a lovit din nou. N-o sa uit niciodata imaginile alea cu barca gonflabila un pic desumflata, care inainta cu viteza melcului, propulsata doar de vasle, la 20 de minute dupa ce strigatele de ajutor ale celor din elicopterul prabusit incetasera.

Si acum aud doar scuze. Ca barca aia este doar pentru sezonul estival. Ca pompierii au ajuns cat au putut de repede. Ca era prea mult mal in lac si de-aia nu s-au putut desfasura salvatorii.

Asa, si ce? Ce-ar trebui sa inteleg din asta? Ca situatia va ramane asa? Ca daca pic intr-un lac iarna, ar fi bine sa rezist in apa inghetata mai mult de 30 de minute, indiferent daca pot sau nu? Ca daca e mal in apa, e bine nici sa nu mai strig dupa ajutor? Sau, mai simplu, sa-mi fac cruce, sa-mi aprind bricheta langa cap si sa ma odihnesc in pace?

Se pare ca da. De fapt, Romania nu are servicii de interventii in caz de urgenta. Avem o institutie care spune ca se ocupa cu asa ceva, dar atat. Din punct de vedere practic, suntem in pom, si pomul in aer.

Eu, de exemplu, locuiesc intr-un oras cu 200.000 de locuitori. In orasul meu, pompierii au doar doua masini cu scara care poate ajunge la inaltimi mai mari de 25 de metri, desi in oras sunt vreo 200 de blocuri cu mai mult de 8 etaje. Avem un mall atat de mare, incat daca are loc un incendiu in mijlocul lui, pompierii nu au cum sa ajunga acolo. Si sunt sigur ca daca iau la intrebari autoritatile, voi primi explicatii si scuze cat cuprinde.

Scuze au primit si parintii Aurei Ion, pustoaica aia de nici 25 de ani, pe care au gasit-o in Apuseni moarta de frig, cu lacrimile inghetate pe obraz. Habar n-am nici acum la ce temperatura ingheata lacrimile, sau cat de tare trebuie sa te doara, ca atunci cand mori sa mai ai puterea sa plangi.

Solutii? Nu. ISU nu poate deveni performant fara investitii in dotari si in pregatirea oamenilor. Iar investitiile de care este nevoie sunt mari, pentru ca de 20 de ani se freaca duda si se fura bani in domeniul asta, ca in toate celelalte. In acest moment, e mai ieftin pentru guvernanti sa murim prosteste, exact ca Aura Ion: cu lacrimile inghetate pe obraz. 

Citeşte mai departe ...

Ray Sports

Mi-am luat vesta. De-aia umflata, ca o geaca de iarna fara maneci. M-am luat dupa un amic, care are cam acelasi stil de viata ca mine: 50% din zi la volan, 50% in interioare bine incalzite. Ideea a fost foarte buna, o vesta de-asta e ca o geaca pe care n-o simti, sau ca un pulover peste care nu trebuie sa porti nimic, daca nu e ger cu minus, pentru ca - secretul anului! - nu ne e frig la brate aproape niciodata.

Vesta de la Ray Sports n-a fost o idee la fel de buna. De doua sute de lei, cat a costat, am primit o chestie careia i-a cedat un buzunar in nici o saptamana. L-am cusut personal, in military style (pentru hipsteri - am facut armata) si acum e in stare foarte buna. Nu si celalalt buzunar, pe care estimez ca o sa-l (re)cos saptamana viitoare.

Azi, facand curat in portbagaj, am dat si de rucsacul Nike cumparat de la Ray Sports. Cam paliu si ala in cusaturi, tinand cont ca in el stau, de un an, doar niste slapi si un prosop. 

Sincer, nu cred ca Nike face rucsaci care se descos rapid. Nici ca o vesta de 200 de lei (nu stiu marca, dar are un D intersectat cu un C pe eticheta) se vinde cu optiunea "Vrei sa-ti redescoperi latura feminina? Coase-i chiar tu buzunarele!".  Pe de alta parte, nu sunt expert, n-am pastrat bonurile fiscale, si nici n-am chef sa fac pe OPC-ul cu astia.

N-o sa va spun ca la Ray Sports sunt fake-uri. Nici sa nu va cumparati nimic de acolo, niciodata. Eu insa cred ca ... si  o n-o sa imi mai ... nimic.  

Citeşte mai departe ...

Nici nu știu pe cine să injur: pe ăia de la Luxten sau pe ăia de la SGU?

Str. Țesătorilor, Ploiești. O stradă uitată fără canalizare și asfalt de primar, care n-a uitat însă, în 2008, să se ducă personal pe strada aia și să promită că le su le face strada ca un păhărel, oamenilor, dacă-l aleg.

Strada are o nouă problemă veche: iluminatul. Un stalp, cel de la nr. 20, are becul ars de ... chiar, ia ghiciți de când? De ieri? Din octombrie, de la furtuna aia? Nu. De opt luni. OPT.

Știți cum ce seamănă o stradă plină de gropi și de noroi, iarna, dacă nu este și iluminată? Cu porțiunea de grohotiș de pe Jepii Mici. Am un amic care și-a rupt un picior, acolo.

Acum opt luni, serviciul de iluminat public aparținea Luxten. Acum aparține SGU. De aici, confuzia din titlu.

[comenteaza aici, daca ai ceva de comentat: www.facebook.com/bogdanstoica.ro]

Citeşte mai departe ...

Bădescu, te face pe tine o ȚARA LUI MOȘ CRĂCIUN, la anu'?

Am un amic care si-a dus copiii in Laponia, in Tara lui Mos Craciun. Copiii s-au intors fericiti, dar omu' a ramas socat de mercantilitatea finlandezilor. 200 de euro plimbarea cu sania trasa de husky, prin padure. Casa lui Mos Craciun e un cotet prefabricat, din lemn, decorat cu ghirlande de brad artificial. Un minut ai voie sa stai in el. Nu si sa faci poze: e 90 de euro bucata, o primesti pe stick. Fabrica de jucarii a lui Mos Craciun e un fort militar, pe care un intreprinzator il inchiriaza trei luni pe an de la armata finlandeza si-l decoreaza cu meshuri si beculete. Cu toate astea, n-au cum sa nu lasi acolo minim 1.000 de euro de persoana (cazare, mancare, servicii). Si se sta la coada!

Duminica am fost cu M la Parcul Bucov. Este, ca si vara, cel mai frumos loc de agreement din apropierea Ploiestiului. Si, tot ca vara, e exploatat la 10% din potential. Situatia e identica la Sala Sporturilor din Ploiesti.

Cum ar fi, primarule, sa faci iarna, la Parcul Bucov sau la Sala Sporturilor, pentru ca dotarile sunt relativ similare, tara lui Mos Craciun? Sa imbraci tot personalul parcului in spiridusi? Sa pui ghirlande luminoase ca in centrul orasului? Sa ne plimbi copiii cu niste sanii, trase de reni (cai, da?)? Sa obligi proprietarii teraselor sa deschida si iarna, cu vin fiert, muzica populara si colinde? Sa faci un patinoar, pe lac? Sa muti acolo Oraselul Copiilor? Sa ridici si tu un cotet de casa, in padure, in care sa ne ducem copiii sa-l vada pe Mos cum trebaluieste, cum sorteaza jucariile, sau, chiar sa le daruiasca cate ceva, adus de noi, pe furis? Sa facem vanatori de comori, cursuri de catarare sau trasee prin copaci? Sa ne dam copiii pe un derdelus?

Ar fi foarte misto, iti spun eu. Si ieftin. Si aducator de profit. 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica