Basescu, terenurile si tata

Dom' presedinte, cu tot respectul, dar mă uit la toată povestea asta cu terenurile de la Nana si ceva nu se leaga. Nu seamana cu nimic din ce stiu eu despre oamenii care vor sa-si traiasca batranetile linistiti. 

Cel mai bun exemplu: tata. Un ţăran mutat cu serviciul la Ploiesti, unde a gasit si una bucata femeie cu care s-a insurat si a facut patru copii. Toata vieţulica lui a rămas, însă, un ţăran aşa cum tu o să fii un marinar ajuns presedinte. Când avea timp, tata dadea o fugă la ţară, unde avea via, pomii, porumbul. Fugeam si noi după el, obligaţi. băga-mi-aş picioarele în ea de agricultură! Ştii ce nasol e să asculţi Metallica şi să te pună tata să culegi vreo 10 feluri de fructe si legume?!

Băi nene, şi să vezi şmecherie: când s-a pensionat, tata s-a lăsat de agricultura serioasa. A stiut tot timpul cat de solicitant era acest hobby. Asa ca a vândut ce avea, şi şi-a văzut de ale lui. Mai simţea dorul de agricultură, şi atunci se ducea la vecinu' care avea o grădină de vreo 400 de metri pătraţi, unde răscolea pământul ca un maniac, sau îşi lua vinul şi radioul şi se relaxa sub un pom. Asta era ideea centrală, da? Pe el, agricultura îl relaxa. 

Semanai cu tata. Nu eşti ţăran, insa. Tu eşti un marinar pur-sânge, se vede după tupeu, după cât ţii la băutură, după cum îţi curg balele după femei, după modul în care conduci. Când te-am auzit, anul trecut, că-ţi iei nevasta şi pleci cu barca după ce termini cu mandatul de preşedinte, te-am înţeles la fix. Erai ca tata!

Şi anul ăsta ai dat cu mucii în fasole. Nu, că tu vrei să cultivi roşii, castraveţi, cartofi, porumb, pe sute de hectare. Băi, mă laşi?! Cum să cred aşa ceva?! Cine dracu a mai văzut marinari la sapă?! De fapt, cine a mai vazut marinari care prefera intinderi vaste de pamant?

De-aia mi se pare mai posibil ca ce faci tu să fie doar o şmecherie marinărească. Mă gândesc că ai cumpărat pământul ăla doar pentru a specula preţul, pentru că la anul se va permite străinilor să cumpere terenuri agricole. Iei acum ieftin, vinzi la anul scump, plăteşti creditul şi cu diferenţa îţi cumperi barca aia, cu care să navighezi, alături de nevastă. 

Ce nu pricep eu: de ce n-ai zis aşa din prima? Să fi ieşit la televizor, spunând "vreau o barcă mare, şi nu mi-o permit, aşa că fac o mangleală cu terenuri, să pic pe sumă', era perfect.

Ce, noi nu facem la fel?

Citeşte mai departe ...

Ai sapte motive sa nu mai cultivi rosii, bai domnule presedinte

Bai domnu' presedinte, te-am vazut, in seara asta, la tv, mandru nevoie mare, ca de trei ani nu mai dai bani pe rosii. Pai, asta inseamna ca incalci legea. Si guvernul Boc, si guvernul Ponta au scris norme legale pentru d-astia ca tine. Stiu si de ce au facut-o: voua politicienilor nu va plac oamenii autonomi. Cum adica sa-ti produci singur, si sa nu stai cu mana intinsa o data la patru ani, cand vine politicianul sa-ti cumpere votul? Trebuie sa fii sarac, prost si dependent, nu sa spui "am de toate, mars in pula mea cu sacosa ta cu tot".

Asa se face, bai domnule presedinte Basescu, ca, potrivit legii, buna-proasta cum e ea, cultivand rosii de capul tau, esti in afara legii. Nu unul mare, recunosc. Dar cei care fac ce faci tu sunt urmariti de sistem cu mare atentie. Uite cum argumenteaza statul roman cand se ia de unul ca tine:

1. Distrugi piata produselor din sectorul agricol - asa zice Ministerul Agriculturii, referindu-se la micii legumicultori. Daca tu nu cultivai rosii, doamna Maria le cumpara de la piata, sau de la supermarket, cu bon fiscal.

2. Mentii un grad ridicat al evaziunii fiscale in domeniul vanzarii produselor agricole, cu preponderenta la legume si fructe proaspete - asta e zisa de FMI. Cand produci rosii si le mananci, alaturi de familie, stii ce faci, bai domnu' presedinte? Le valorifici "in conditii improprii, pe canale comerciale necontrolabile, care eludeaza legislatia fiscala, creeaza concurenta neloiala si disfunctionalitati ale fluxului de marfa catre populatie, cu implicatii asupra pretului produselor“.

3. Nu ai acte, bai baiatule, pe rosiile alea! Daca nu le-ai cultivat bine? Daca te otravesti, si ne lasi fara presedinte? Ai certificat de producator? Pai ce, tu crezi ca produci ce vrea muschiul tau, cand vrea muschiul tau? Exista acte, care spun ca daca vrei sa cultivi o singura ceapa, ai nevoie de un 'document care "confirma capacitatea detinatorului de a desfasura o activitate economica in sectorul agricol“. Ca urmare, pana le obtii, te rog sa prezinti, intr-o conferinta de presa, potrivit legii, "informatii si date privind denumirea produselor si suprafata de teren exploatata, productiile estimate a fi obtinute, productiile estimate a fi destinate comercializarii". Pun pariu ca nici macar n-ai declarat suprafata aia de teren agricol din curte....

4. Nu ai o atestare profesionala. Pai ce, crezi ca poti sa cultivi rosii fara sa faci scoala de rosiori? Potrivit legii, chiar si micii legumicultori trebuie sa dobandeasca in prealabil o „atestare profesionala", de la "structuri asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultura, constituite conform legii“. 

5. Nu ai platit impozit pe venit pentru rosiile alea. Nu stiu daca ai idee, dar Romania tine foarte mult, in urma discutiilor cu FMI, la impozitarea veniturilor obtinute de micii legumicultori. Trebuie sa-ti iei un carnet, care se depune periodic, la "primaria unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale care a emis carnetul“. Aceasta are obligatia de a "comunica organelor fiscale din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, trimestrial, informatii cu privire la beneficiarii carnetelor emise, precum si datele cuprinse in acestea“. 

6. Introduci, in bucataria unei institutii alimente care nu provin din surse sigure. Conform legislatiei sanitar-veterinare, RAPPS, institutia care te gazduieste si te hraneste trebuia sa-ti solicite, tie, producatorul de rosii, "buletine de analiza eliberate de laboratoare acreditate, pentru produsele proaspete pe care le pun in vanzare pentru consumul uman". Nu poti sa pui in salata presedintelui Romaniei niste rosii cultivate aiurea, intelegi?

7. Nu ai analizele necesare sa duci rosiile in bucatarie. Potrivit legii, personalul de transport si depozitare a produselor alimentare - asta esti tu, cand vii din solar si te duci la bucatarie, trebuie sa faca anual un examen clinic general si dermatologic si un examen radiologic pulmonar, rezultatele acestor examene fiind apoi trecute in carnetul de sanatate. Ai asa ceva? Sigur ca nu!

Cam asta e. Stiu ca suna absurd. Dar daca un nene de la Mizil face ce faci tu, se trezeste cu oamenii Primariei si Fiscului pe cap. Asa ca fa bine: ori renunti la rosii, ori intri in legalitate. 

P.S. - Inca ceva: nu te mai da "horticultor". Nu e gresit, in DEX scrie ca este o "persoană care se ocupă cu horticultura. – "stiință agronomică care se ocupă cu studiul cultivării pomilor, legumelor, florilor, precum și cu aspectul estetic al arhitecturii parcurilor". Tu nu studiezi, tu practici. Esti doar legumicultor. Cultivator de legume?

--------------

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marti ca are câteva straturi cu legume acolo unde locuieşte. "Sunt trei ani de când nu am mai cumpărat roşii, castraveţi, ardei, ardei iute, dovlecei, pentru că, acolo unde locuiesc, am pus câteva straturi mici, cu legumele astea şi e o plăcere extraordinară ca dimineaţa, înainte de micul dejun, să te duci să îţi iei roşiile, ardeii, să îţi faci salata de roşii. ", a spus Băsescu, prezent la Centenarul Societății Române a Horticultorilor, organizat la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica