Casa Ploiesteană

"Ne vedem acolo unde ne-am văzut ultima oară, da?". Da... Ce dracu' să faci dacă ăla cu care te vezi ştie să ajungă la o singură cârciumă din Ploieşti? Te duci, deşi ultima oară ai spus că e ultima oară când calci pe acolo. Şi m-am dus...

M-am dus în timp. Casa Ploiesteana lângă Konaque) arată exact la fel ca acum un an. Acelaşi decor emo, cu tente folclorice. Totul e pastelat şi şters, în tonuri sumbre, de zici că Tokia Hotel e de fapt o doină muntenească reorchestrată. Ospătăriţa întăreşte impresia: gravă, aparent autoritară, dar fără să fie în stare să răspundă la întrebarea "ce ciorbă poţi să aduci în trei minute?".

Câştigătoarea a fost "de văcuţă". Un bou bătrân, probabil, aţos ca o gumă proastă. Anul ăsta, doar la Casa Ploiesteană am gustat un fel de mâncare pe care alte localuri l-au abandonat: ciorba de orice. Se face o ciorbă cu toate zarzavaturile, în care se adaugă, în funcţie de preferinţa clientului, carne de porc, pui, viţă sau perişoare. Ce mi se zvârcolea mie prin ciorba călduţă (apropo: ciorba se serveşte doar fierbinte) era prea negru ca să fie proaspăt şi prea tare ca să nu fi venit direct din congelator. 

Fata a mai pus lângă ciorbă un ardei neusturat, un păhărel de 4 mililitri de smântână şi două chifle obosite. La cum arăta masa mea, merita o tăbliţă cu numele "natură veche cu dobitoc".

Eu, adică dobitocul, am mâncat "tabloul", dar ce pana mea era să fac până venea ăsta al meu?! Am cerut şi nota, să uit. Micuţa a înţeles la fel de prost: mi-a cerut 17,9 lei. Probabil moaca mea spunea tot, pentru că a spus "v-am pus şi apa minerală".

Eeee? Mai poţi să zici ceva?

Eu n-am putut. Şi e ultima oară când m-am dus la Casa Ploiesteană.