Baumax

V-am zis că l-am cunoscut personal pe patronul Baumax? E un neamț la vreo 40 de ani, la a treia generație de vândut scule, scânduri și tufișuri, care a mâncat doar decență, de când era mic. Hobby-ul acestui tip este fotografia, și imi spunea jenat că are un aparat scump, de două mii de euro! Același papagal, după standardele unui patron român, a donat un milion de euro unei case de copii din Ploiești. Da, am scris suma corectă: un milion de euro. 

Pentru Martin Essl, folosirea sexului în marketingul Baumax nu exista, acum doi ani. De-aia au reclamele Baumax un nene mic și simpatic, pe post de expert. "intreaba-l pe Baumax" inseamnă "noi, familia Essl, vindem scule, scânduri și tufișuri de doua sute de ani. Suntem oameni seriosi, nu te pacalim"

Uitându-mă însă la cracii de pe pliantul Baumax pe luna asta, realizez că la Baumax Romania a fost numit, în sfârșit, un manager roman. Unul care știe cum bălim ca proștii la tipe. Unul care ar bea cu noi coniac Unirea, numai să cumpărăm ceva, să facă și el targetul. Un băiat considerat asset pe vremurile astea, și care are mână liberă, inclusiv la încălcat tradiții. El spune acestor chestii: "modernizarea companiei".

Așa că aștept, in pliantul din mai, o brunetă în costum de baie, și in iunie - niște țâțe mari, cu tot cu sfârcuri.

Eventual, o colaborare a Baumax cu FHM, pentru un calendar, cu 12 tipe mișto, m-ar face să-mi reevaluez ciocanul. Și chiar să-mi mai cumpăr unul! 

Comenteaza aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Mai multe din această categorie: « vrum-vrum... N-ai nici un merit, coane. »
© 2023 Bogdan Stoica