N-aveti 50 de bani? Nu, tampitule, sunt schimbas valutar de bancnote pe monezi!

Eu n-am niciodata maruntis in buzunare. Am in cotiera masinii cateva monezi, pentru carucioarele de la hipermarket. Alte monezi stau acasa, intr-un soi de cos, alaturi de carti de vizita, brichete, memory-stick-uri si alte tampenii. Cand termin banii, sau cand sunt prea multe monezi, le folosesc sa-mi iau tigari, de la magazinul de langa bloc. Si de fiecare data, fetele ma primesc bine: au nevoie de maruntis.

Fetele de la Vebo nu mi-au cerut niciodata maruntis. Nici la Lidl nu se intampla. Probabil am parte de absolvente ale Academiei de Vanzari cu Casa de Marcat, unde cursurile costa zeci de mii de euro, sume pe care gigantii de la Cora, MegaImage,  Carrefour sau Petrom nu si le permit. Asa se face ca, daca ajung prin locurile astea sa cumpar ceva, in doua cazuri din trei ma bucur de unul dintre urmatoarele dialoguri:

Miloaga

Ea: - Face X lei si 50 de bani. N-aveti 50 de bani?

Eu: - Nu.

Ea: - Si eu cum va dau rest? Ioana, imi dai si mie marunt? Nici tu n-ai? Mai cumparati ceva, va rog, chiar n-am sa va dau rest....

Eu: - (in gand) Nu vreau, frate, sa mai cumpar nimic. Sa-mi bag picioarele in magazinul vostru, unde trebuie sa cumpar ce vreti voi!  (sonor) - Rotunjiti, nu-i nici o problema".

Suspicioasa

Ea: - Face X lei si 20 de bani. Douazeci de bani, va rog.

Eu: - N-am.

Ea: - Mai cautati, poate gasiti.

Eu: - N-am.

Ea: - Sigur?

Eu: - (in gand) Ia cauta-ma tu in buzunar. Mai jos. Mai la dreapta. Asaaaaaa.... (sonor) Sigur.

Ea: - O sa va dau niste pliculete de ness, n-am ce sa fac...

Cretinul

De departe, cel mai fabulos dialog il ai cu casierii fara creier. Casierul de la Cora, din Afi, de sambata, m-a cucerit complet: 

El: - X lei si 10 bani. Nu vreti si o napolitana Joe, la un leu si douazeci, sa rotunjim?

Eu: - (in gand) Cum sa rotunjim, cretinule?  La treizeci?! Dai restul rotunjit in secunde, gatul ma-tii de idiot... (sonor) Nu.

El: Bine. Uitati restul!

Si tot asa. Unii au marunt, dar n-ai tu fata de el. Altii au marunt, dar au target la vandut napolitane, ness, agrafe, brichete, braduti de masina. Cei mai haiosi sunt insa cei care nu te cred ca n-ai marunt. Esti, cum ar veni, un escroc. Un fel de schimbas valutar de maruntis. 

-------------------

- monedă, cu sensul de valută, are pluralul monede;

- monedă, cu sensul de ban de metal, are pluralul monezi;

[comenteaza aici, daca ai ceva de comentat: www.facebook.com/bogdanstoica.ro]

 

© 2023 Bogdan Stoica