22 februarie 2024 - Blues Cafe Ploiesti

Azi am vești foarte bune pentru mine și destul de bune pentru tine. Blues Cafe, cafeneaua mea preferată, de la parterul Hotelului Central, în care nu mă duceam aproape niciodată, mi-a făcut ieri un cadou la care nici nu visam.

ca1

O terasă. Discretă, pentru că s-a vrut ceva stradal franțuzesc, cu mese și scaune mici, care pot fi așezate în mai multe feluri și/sau strânse rapid în caz de nevoie. Azi, de exemplu, n-am fost mulți cei care am stat acolo, pentru că era destul de frig. Dar dacă mâine se adună mai mulți amatori de toscanele la cafea, o să vezi mai multe mese.

ca2

 

Mă bucur tare de locul ăsta în mai multe feluri decât crezi. În primul rând pentru că sunt incapabil să mă bucur pe bune de o cafea dacă nu fumez, iar ăsta a fost motivul pentru care am ajuns rar la Blues Cafe. În al doilea rând pentru că locul ăsta este foarte bun pentru fotografia de stradă, vezi sute de metri de peisaj urban în trei direcții. Iar în al treilea rând pentru că sunt un dobitoc sentimental și mă bucură gândul că Ploieștiul are din nou o terasă la kilometrul zero al orașului.

ca3

 

În caz că nu știai: fiecare oraș are un centru, un punct din care sunt calculate în mod tradițional distanțele rutiere. Cel mai cunoscut este cel din Roma, milliarium aureum, mai cunoscut sub numele „toate drumurile duc la Roma”. La Ploiești kilometrul zero este în mijlocul intersecției marcată cu roșu pe harta de mai sus. Blues Cafe e fix pe colțul de nord-vest. Mai central de atât nu se poate.

ca4

 

Îți recomand Blues Cafe și dacă nu ești fumător. Interiorul o să ți se pară spectaculos dacă ești fan lemn vechi, canapele din piele, scaune de bar și lumină prin jaluzele.

ca5

 

În cafenea e și un pian, la care poți să-ți faci selfie-uri sau să cânți. Cafeaua este de la Julius Meinl (eu o pun peste Lavazza, Costa Nespresso. Iar în vitrina rotativă ai prăjituri brutal de gustoase, preparate ca acasă, fără prafuri de muci făcute prin rafinării alimentare. Găsești zilnic eclere (până în prânz, ca să fii sigur), iar dacă n-am trecut eu pe acolo, o să găsești și plăcintă cu mere.

ca6

 

Am fost atât de bucuros că acum am unde, încât eu i-am propus lui Paul (managerul) să facem promoția cu voucherele Kolectionarul.ro pe care le poți primi de fiecare dată când comanzi o cafea la Blues Cafe. O sută unsprezece vouchere te așteaptă..

 

Și atât pentru azi. Cel mai probabil, o lungă perioadă de timp o să vezi în la mine streetphoto cât cuprinde, pentru că acum am un punct de stație de excepție fix în buricul târgului.

---------------------------------------------------------------------

ALte informații - în newsletterul Viața fără Proști, care ajunge zilnic la niște mii de oameni inteligenți și mișto. Abonează-te.

© 2023 Bogdan Stoica