Cine face bani din ziarul D'ale Ploieştilor vrea mai mult

Primul număr din ziarul Primăriei, D'ale Ploieştilor, a costat - pe surse - circa 500 de milioane de lei vechi. O sumă enormă, în condiţiile în care tiparul nu costă, pentru 60.000 de exemplare, mai mult de 200 de milioane de lei vechi iar distribuţia la toate adresele din Ploieşti, prin Poşta ROmână (cel mai ieftin furnizor al momentului), alte două sute.

 

Al doilea număr nu se mai distribuie la adrese. Primăria a făcut vreo 20 de standuri stradale, cum erau cele de la Adevărul de Seară, astfel că ziarul va putea fi luat de pensionari sau ţigani, cu teancul, exact ca Adevărul de Seară, şi va sfârşi în centrele de colectare a deşeurilor de hârtie.

Nu cred că Volosevici nu mai vrea să ajungă, cu mesajele lui, la ploieşteni. Cred că cine face bani din ziarul ăsta vrea mai mult. Iar luna asta, dacă bugetul asogurat de Dalkia şi Apa Nova a fost acelaşi, va câştiga mai mult. 

© 2023 Bogdan Stoica