vă prezint "friends - varianta Ploiești". La Colțul cu Flori.

"Trage-l cu un băț, cu ceva, și aia e, că altceva nu ai ce să mai găsești iar eu n-am timp să vin să-ți descui clădirea", mi-a spus omul la telefon. Eram în fața fostului cinematograf Scala, chiar lângă Casa Modei, iar prin geamurile prăfuite și sparte ale ușii se vedea un poster imens cu Ștefan Mihăilescu Brăila. Sunasem la numărul de telefon de pe bannerul cu "de închiriat" și l-am sunat pe proprietar, rugându-l să mă lase să dau o tură prin clădirea atât de frumoasă și de bine ascunsă în centrul Ploieștiului. M-a refuzat, iar eu n-am putut să scot posterul, prin geamul spart, am reușit doar să-l rup...Clădirea Casa Modei, din spatele Palatului Administrativ, ascunde perfect cinematograful Scala, deși e mare păcat. Ăla e cinematograful care trebuia salvat, pentru că funcționa într-o clădire frumoasă și avea o grădină de vară, unde pe vremuri rulau filme. Din păcate, ca niște români buni ce suntem, ne-am căcat în potențialul nostru și la capitolul "cinematografie", acum Ploieștiul are închise toate cinematografele vechi și mișto, deși câtea sunt antebelice.

Fix acolo, în miniparcarea aia de lângă Casa Modei și din fața cinematografului Scala, este Colțul cu Flori. Nu e o denumire oficială, ci una care definește una dintre cele mai mișto povești de business pe care le-am văzut în ultimii ani. L'Atelier des Fleurs și Chic Fleuriste sunt două firme, cu sediile învecinate, având aceeași adresă (strada General Moșoiu nr. 3). Despre Chic Fleuriste am mai scris. Îi aparține Laurei Drăghici, o fostă directoare de bancă, în prezent unul dintre foarte puținii artiști fleuristi ai României. N-aveam de unde să știu, în aprilie, că Laura se va împrieteni atât de bine cu Cristina, de la L'Atelier des Fleurs și care e o tipă la fel de mișto. Ea a deschis florăria în spațiul învecinat. Și dacă Laura face bijuterii din flori și decoruri florale pentru evenimente, plus aranjamente florale permanente pentru sedii de firme, la Cristina găsești și buchetare, și cadouri făcute din flori, și aranjamente pentru mese festive, nunți, botezuri... 

În general, patronii a două firme care fac cam același lucru și au sediile apropiate ajung să se ia de gât și să se îngroape reciproc dând prețurile jos. E cumva normal, economia României tușește, banii sunt puțini, concurența e acerbă iar clientul mai face foarte greu diferența altfel decât pe preț. După logica asta, Cristina și Laura trebuiau să se ia de păr. Ei bine, n-au făcut-o. S-au împrietenit, își beau cafeaua împreună, se vizitează reciproc, se ajută cu clienții, și-i trimit una altora și chiar colaborează la proiecte mari.

Povestea Laurei, tipa din banking care a trecut la businessul la flori, e aici. Cristina vine din alt film. După o facultate de management, a făcut comerț în mai multe domenii. Anul trecut a intrat în afacerile cu flori anul trecut, iar L'Atelier des Fleurs este singura florărie a orașului care are o cameră frigorifică, unde buchetele și aranjamentele sunt păstrate în condiții optime. Cristina a rămas și acum, la un an distanță de debut, îndrăgostită de aceleași flori care-i plac dintotdeauna, bujorul și anemona, și le recomandă tuturor. Și chiar dacă numărul clienților mari a scăzut, afacerea merge bine, pentru că tot mai multă lume vine să cumpere buchete sau cutii cu flori de la L'Atelier des Fleurs. 

Trec des prin zona colțului cu flori și după trei-patru "Cristina e la Laura" și "Laura e la Cristina", am concluzionat că n-am mai văzut niciodată așa ceva și că dacă vreau să promovez ceva cool, prietenia asta atât de mișto este subiectul perfect. Așa că luni, 17.10, la ora 17.10, vă aștept la Colțul cu Flori cu cartea Tipul din filme nu există. Adică și la Chic Fleuriste, și la L'Atelier des Fleurs. Cartea o să fie în ambele spații, pentru cei care n-au cumpărat-o și o vor, iar eu o să stau afară, la măsuța la care cele două prietene pun țara la cale în fiecare zi și unde vă aștept și cu cărți cumpărate deja, dar nesemnate. Dincolo de mine și de cartea mea, vă invit să aruncați o privire prin florăria din stânga și prin atelierul de artă floristică din dreapta și să stați de vorbă cu Cristina și Laura. O să vă placă. 

Precizare - M-au încurcat la maxim vremea din ultimile zile, dar și angajații unei firme care au făcut zob trotuarul din zonă în căutarea unei conducte, așa că nu vă pot oferi fotografii mișto cu fetele și cu afacerile lor. Revin. Până la momentul ăla, vă aștept la 17.10/17.10. La Colțul cu Flori.

*următoarea întâlnire e aici.

Citeşte mai departe ...

#cutelefonul fotografie de produs

Fetele de la L'Atelier des Fleurs s-au dus la un concurs cu fotografia asta, facuta, cu telefonul, in cel mai simplu mod posibil: am luat un spider cu sigla firmei, l-am asezat pe jos, am pus peste el un buchet de flori...

cut19

si gata. Mai uita-te o data la fotografia de sus.

Citeşte mai departe ...

Ghidul rătăcitului prin Ploiești

Sa zicem ca trebuie să ajungi în Ploiești, pentru câteva zile, cu afaceri, sau pentru câteva luni, cu treabă. Habar n-ai de nimic, ai doar câteva referințe, de la amici din oraș, dar nici unul nu știe pulsul orașului la zi. Cauți pe facebook, citești două trei articole de pe net și nu ajungi la nici o concluzie. Ți-ar fi de folos cineva care știe toate localurile, tot ce s-a deschis, unde e cool și unde nu.

Adică eu.

Pe bune, jumătate din viața mea, mai ales in cursul săptămânii, se desfășoară în localuri. De 10 ani lucrez de acasa sau din locul indicat de client, iar întâlnirile pe tema joburilor de presă/fotografie/imagine sunt tinute, în 99% din cazuri, în diverse locuri publice. Nu pe o bancă în parc, deși nu mi se pare atât de stupid pe cât arată. Și nici acasă, pentru că nu vreau să transmit semnale aiurea. În cafenele, baruri, restaurante și alte locuri în care poți discuta cu un om. Astfel, m-am țepuit oriunde a fost nevoie și am descoperit toate locurile mișto ale orașului. Așa că întreabă-mă fără frică unde să te duci prin Ploiești

De fapt, nu mă mai întreba, că îți explic eu, în mare. În ordine alfabetică, că altfel nu-mi iese...

A

about me

B

ballroom. Cea mai frumoasă sală de evenimente din Ploiesti nu e in Ploiesti, ci la Bucov, la Pik Elegance. Cu etaj/balcon interior, balustrade, lumini cool, e extrem de cinematica, am făcut niște cadre acolo de senzație. Sali misto mai gasesti la Sky (Paulesti) si la Lacul Verde (Targsor).

biliard? Cea mai bună alegere e Sky Play. Arată senzațional, mesele-s bune, lumina e perfectă, muzica ok, personal mișto.

bistro-uri? Epic Pub, unde am mâncat cu plăcere până și hamburger, adică ceva ce nu înghit cu drag decât la Hard Rock Cafe. 

bowling? Sa mor daca stiu, n-am mai jucat de 5 ani.

C

Cafenele? Depinde pe unde ai treaba. In centru, recomand cafeaua de la 5togo. In zona de nord a orasului du-te la Tutti Caffe, din Ploiești Shopping City, unde cafeaua e de la una dintre cele mai bune din oras. 

Cluburi? Nu recomand nici unul. Mai toate sunt pline de interlopi si wannabe de interlopi. N-am ajuns niciodata treaz intr-un club, ca nu-mi place să urle o boxă la mine si sa nu ma inteleg cu ai mei, dar anșeeea, dacă suntem in grup si ne îmbătăm atât de tare încât să credem că în cluburi vom gasi si fute ceva nou, ajung cu băeții în Sky. Nu futem nimic, bineînțeles, că fetele de club nu fut boșorogi betivi ca noi, dar senzația aia ca am putea ca sa futem e foarte mișto, suntem ca niste copii in ajun de Craciun....

Cofetării? Aici chiar suferim grav, n-am ce să-ți recomand, ca nu prea mananc deserturi in oras, cu exceptia momentelor in care imi aduc aminte de deserturile copilariei, de la Orizont.

Cosmetica & shit? La Michelle, clar. Am fost cu o tipa care se epila acolo si pot sa va asigur ca situatia de la fata locului era impecabila.

Curățătorie? 
Rineea Clean e tata lor, chiar dacă Irina e mamă...

D

Dans, muzica, arte vizuale? Te muti ceva mai mult timp in oras si esti si cu copiii? Du-te la Robert, care are o megașcoală de muzică, sau la Georgiana de la Clever Children Ploiești.

Dinți? Te doare măseaua? Ia cu Officedent, de departe cei mai șmecheri, mari și cool doctori de dinti din oraș. 

E

Organizezi un eveniment aici, sau ai de gestionat o campanie locala de presa? Apelează tot la mine dacă vrei o imagine corectă a presei locale și a resurselor reale de promovare, pentru ca au ăștia niște harfe, te împachetează în minciuni de nu te vezi.... Plus ca vorbesti cu cel mai citit tip din oras...

F

fitness? Sala care-mi place mie e aia de la Afi Ploiesti, are inclusiv un semiteren de baschet si pistă de alergare, nu trebuie să te joci de-a hamsterul, pe bandă. Dar nu ma duc acolo, ca e departe de mine, ar insemna sa tai orasul in doua. 

Pentru flori, buchete si alte cacaturi romantice care impresioneaza pizdele mișto recomand Colțul cu Flori.

cauti un fotograf? Moa. Și dacă nu te pot ajuta eu, pentru că unele chestii mă disperă și nu le fac, știu bine comunitatea foto locală și-ți pot recomanda cea mai bună variantă.

G

greu sa gasesc ceva cu G

H

hoteluri? Nu-mi iau cazare în Ploiești, pentru că aici locuiesc, dar am frecventat, pentru ședințe foto și diverse, două hoteluri: Central, cu o poziție fabuloasă, și Pik Elegance, mai discret, ca e hacana, nu central. Vi le recomand pe amândouă fara sa stiu exact cum sunt serviciile. 

I

idiot mai mare ca mine, in raport cu femeile, nu exista.

J

jurnal de Ghena este prima carte scrisa de o pisica din Ploiesti. Se gaseste doar AICI.

K

kolectionarul.ro n-are nici o treaba cu Ploiestiul, dar imi place maxim.

L

faci frecvent cumparaturi de legume/fructe, ca veganu' si vegetarianu'? Ia cu carte, de la Aprozărești, George chiar își alege furnizorii cu grijă, iar tot ce-am mancat de la el a avut gust.

M

muia este un lucru foarte bun daca-l face o tipa care stie bine sa faca asta

N

n-am chef sa scriu nimic cu N

O

o data am gasit 50 de lei in parcul de la Sala Sporturilor. Du-te si pe acolo, poate gasesti si tu.

P

piscine? Vara, outdoor - mergeți la Sky. Indoor - mergeți la Pik Elegance, unde e singura piscină din oraș cu apa sterilizată cu sare, nu cu clor. Deci nu te ustură ochii de la apa, nici în cur de bani. Un plus important: piscina se deschide la 6 dimineata.

pizde? Te rog eu, nu fute escorte de pe net sau fete recomandate de taximetriști. Nu ieși la agățat beat ca boul, că o să dai peste o membră a Lotului Național de Boli Venerice. Avem fete mișto, dar e destul de greu să le fuți în aceeași zi în care le cunoști, ca nu suntem toți niște scriitori de mare excepție [:)))))]. Construiește o relație, nesimțitule, că fetele bune de pula nu sunt simple bucăți de carne, au și ele suflet. Sau, mai bine, adu cu tine o spectaculoasă de-aia de Capitală. 

R

restaurante? Aici n-am să fac un top, pentru că nu-s un cunoscător d-ăla extrafin, iar gusturile nu se discuta. În ordine alfabetică, după criteriul "locuri în care poți să te duci la masă cu un expat fără să-ți faci țara de râs", iti recomand Doma Urban Bistro, Lacul Verde Resort si Sky Cuisine. Pentru mâncare bună zi de zi, sau pentru mese în grupuri mari, fără să-ți rupi buzunarele, du-te la Berbec sau la Orizont

S

cauti un spa misto? Caută pe navigație Sky Blue Hotel. Acolo e un spa de senzație. 

T

turism, adica? Ai ceva timp liber? Vorbește cu Mihaela, sau du-te la Gradina Botanica Bucov, Muzeul Ceasului, Muzeul de Arta.

U

sunt pasionat la maxim deupcycling. daca vrei, te invat si pe tine cum s-o faci.

V

veterinar? Dacă ești cu hamsterul după tine, ca Dragnea, du-te la asta mică.

Z

zalte chestii pe care e bine sa le stii:

  • Lasă-ti mașina la hotel si mergi cu taxi-ul, pentru că Ploieștiul e un oraș sistematizat aiurea, nici un ne-localnic nu se descurcă. La orice firmă de taxi ai suna, ai grijă însă să ceri un taxi curat și cu aer condiționat. Crede-mă, sunt cereri justificate.
  • Relaxează-te, ca nu ești în comuna primitivă. Suntem normali, prietenoși, ești cumva acasă, 15% din populația Ploieștiului învață sau muncește în București. De-aia ni se spune Sectorul 7 si sigur suntem mai cool decât Sectorul 5. Apropo: știai că noi ajungem mai repede la Arcul de Triumf decât jumătate dintre bucureșteni?
  • Daca ti-a casunat pe cartile mele, sau le vrei sa le daruiesti cuiva cu autograf si dedicatie, lasa-mi, cu o zi inainte, un mesaj AICI si a doua zi vei gasi cartile personalizate cum vrea muschiu' tau la cafeneaua 5togo Ploiesti.
  • Aceeasi procedura se aplica si daca vrei ceva din chestiile astea.
 

Revin, dacă-mi mai aduc aminte de ceva important. Have fun.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica