Boccaccio + sarmale = LOVE

Nu-mi place sa scriu despre Boccaccio. Ma duc destul de des, si n-as vrea sa incep sa nu mai am loc, chiar eu, in localul care s-a aglomerat pentru ca l-am recomandat. Mai bine sa castige mai putin George si Iulia, decat sa nu ma simt eu bine (remarcati cat sunt de nobil si de altruist, da?, in preajma Craciunului)...

Despre ce mi s-a intamplat astazi la Boccaccio este insa imperios necesar sa scriu. Pe la ora unu, dupa ce am livrat regulamentar una bucata copil la scoala, trebuia sa pierd 30 de minute pana la urmatoarea intalnire, de tipul "undeva prin centru, ca nu cunosc Ploiestiul". Cum in centru nu mai parchezi nicaieri, de cand s-au apropiat sarbatorile, am decis ca Boccaccio e suficient de aproape de centru ca sa astept aici, la o cafea, langa televizor.... 

Ce cafea, ce televizor.... Cand intru, constat stupefiat ca astia aveau azi, la masa calda, sarmale. Adica, SARMALE. Nu stiu cum tratati voi subiectul asta, dar la mine, sarmalele sunt un fel de religie. Iar eu sunt un tip foarte religios. Si asa cum o baba care vede o biserica isi face trei cruci, eu, cand vad sarmale, aranjez rapid sa mananc macar zece. 

Zece au fost si azi. Cu o portie dubla de mamaliga. Cu doi ardei. La final, cand plecam, m-am intalnit cu doua prietene care traversau un moment mai neplacut, cu firma. N-am putut sa-mi astup buna dispozitie si sa rezonez cu ele, la problema. Si n-a fost vina mea, ca eu sunt destul de sensibil. Era de la sarmale. 

Ce vreau sa va spun, de fapt, este ca sarmalele de la Boccaccio sunt intr-un fel. Geniale. Bestiale. Perfecte. Marimea mea. Prea bune. Prea ca la tara...

Citeşte mai departe ...

Pizza Hut Ploiesti

N-o sa discutam despre gustul felului de mancare principal. N-are rost, pentru ca toti suntem de acord ca nici o alta pizza de Ploiesti nu se apropie, macar, la gust, de produsele Pizza Hut.

Mai bine discutam despre locatie. Despre modestia proprietarilor francizei din Ploiesti Shopping City, care i-au lasat, probabil, pe toti sa inchirieze spatii "langa scara! cat mai aproape de scara! langa cinema!", preluand apoi, ce-a mai ramas si transformand spatiul in principalul magnet al zonei de food din mall. Merita facut un spot, cu oamenii care urca scara rulanta, se uita in vitrinele KFC, Beirut, La Cucina, Chopstix, Grilandia, si apoi se aseaza la mesele Pizza Hut. 

Despre hostesele care te trateaza de parca n-ai mai fost niciodata intr-un Pizza Hut, si-ti explica ca la prosti cum poti alege intai un blat, apoi orice fel de toping doresti. 

Despre ospatarul care greseste in favoarea ta cand spune "comanda e gata in 20-25 de minute". A fost gata in 15.

Despre viteza cu care vine cineva sa "depaneze" masa pe care ai varsat un pahar de cola, si despre colegul care sare in ajutor, nechemat.

Despre faptul ca angajatii isi concentreaza atentia pe copil, daca esti cu unul. 

Despre zambetul de la final. 

Nu in ultimul rand, despre canapelele comode, cum nu sunt nici la Baneasa, dar si despre pretul produselor, cu mult mai mic decat preturile concurentei din Ploiesti. Daca gasiti o pizza marguerita cu blat pufos, medie, pe undeva, cu 13 lei, sa-mi spuneti si mie.

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

Curtea Berarilor Timisoreana

S-a deschis sâmbătă, dar n-am ajuns până azi. Şi mi-a picat faţa. Cand treci pragul înăuntru, parcă ieşi din ţară. Un pub senzaţional, cu tavanul înalt, pereţi, duşumea, mobilier din lemn şi cu două feluri de bere: Ursus şi Timişoreana. 

Eu nu prea beau bere iarna. Dar azi as fi baut cu butoiul. Sau cu halba de 0,5. Sau cu halbele alea mici, care par a fi din lemn. 

Nu stiu voi, dar mie imi place la nebunie focusarea, pentru ca duce la perfectiune. iar astia de la Curtea Berarilor Timisoreana s-au focusat la maxim pe bere. Meniul e plin de smecherii care merg cu bere, de la carnati vienezi, ciolan la coaste de porc. 

Gaselnita misto: zona "autonomilor". Un "post de lucru", cu patru "bancuri", unde bei pana cheaunesti. Nu te serveste nimeni, pentru ca nu e nevoie: iti pui halba dupa halba de la dozatorul tau de bere, prevazut cu contoar. Si e 4 lei halba de 0,5 litri. Macel, nu? Sa vezi ce se aduna deshidratatii Ploiestiului..

Alta gaselnita: Ursus nefiltrat. Asta e unicul loc in care poti sa bei asa ceva, in Prahova.

N-am fost in toalete, dar presupun ca sunt ok. Asta pentru ca tot conceptul apartine celor de la Timisoreana, care asa cum se vede din poze, tin la detalii. Mai sunt doar trei astfel de localuri in tara, in afara de cel din Ploiesti: la Timisoara (logic!), Iasi si Bucuresti. Noua luni s-au chinuit sa ia franciza cei trei proprietari ai localului, respectiv Stefan Radulescu (K'S, sau Rothmans), plus "fratii brothers ai food-ului din Ploiesti", adica Mihai Stefanescu si Radu Oprea (Urban, Vienna Cafe, Angelo D-Oro. 

Locuri: 170. Mai sunt in plan inca 130, la subsol, plus cele 200 de pe terasa. Terasa la vara, nu acum. In weekend o sa fie cu muzica live. Weekendul asta, de exemplu, e cu folk in coada. 

Rezervari: nu fiti cretini, aici nu se merge cu rezervare. Exista un numar de telefon daca vrei sa organizezi vreo petrecere. In mod absolut rarisim in Ploiesti, aici nu se organizeaza nunti, botezuri si parastase.

Unde e Curtea Berarilor Timisoreana Ploiesti? Adresa "str. Mihail Kogalniceanu nr. 52" va spune ceva? Nici mie. E fostul teatru de papusi, de langa Hotel Prahova. Sau, ca sa priceapa si politicienii, langa Double Tree by Marriot - Prahova Plazza Hotel. 

 

Citeşte mai departe ...

Paiş'pe

Am fost acum un an ultima oară în barul 14, pe la prânz. Am mâncat nişte sandwich-uri calde, pline de un parizer odios. În seara asta am ajuns iar, fără nici un chef, dar convocat de un bucureştean, după principiul "doar acolo ştiu să ajung". Am o baftă de d-ăştia....

Altceva, frate, fără "black beauties"... Singura problemă a serii a fost un echipaj de "doi plus două", ieşiţi probabil să sărbătorească ieftin nunta de argint. Vă asigur, două femei de 50 de ani, uşor luate în goarnă de nişte ginuri şi excitate probabil de fuck-ul festiv anunţat după, pot face gălăgie cât 20 de eleve de-a zecea care au trecut a unş'pea...

Nota zece pentru organizare. Cele două mucoase - o blondă şi-o brunetă de 1.50m fiecare - au făcut faţă cu brio, timp de două ore, la vreo 10 mese ocupate de vreo 30 de inşi. La fel de rapid ca la London, la fel de silenţios ca la Bulevard.

Nota 10 pentru mâncare. Bucătarul şi-a dat masterul în faţa mea livrând la masa noastră un fel de mâncare tipic unui hotel de lux şi unul - unei case de ţăran autentic. 

Nota 7 pentru nota de plată. Chiar dacă preţul mâncării este rezonabil, barul 14 se înscrie în categoria localurilor în care un fresh de portocale costă de la 10 lei în sus, o chestie pe care nu o pricep: 4 portocale, adică necesarul pentru un pahar de suc natural, costă 2 lei. Ce pula mea plătesc de încă opt lei, paiul?!

[Paranteză: localul care o să facă din freshul de portocale un produs popular, la 4-6 lei, o să dea lovitura în Ploieşti.!]

Per total, barul 14 e ok. Ok să mergi să bei 10 beri, în gaşcă de 10 inşi, nu să te chinui să discuţi despre dezvoltare online.

Citeşte mai departe ...

KFC - mai degraba la pachet....

Nu ştiu care a fost primul pe pământ, McDonald's sau KFC, dar acum, mie ultimul mi se pare fiţa proastă a primului. Cred că nu e loc mai bun în care poţi să explici cum ajung extensiile de brand să slăbească forţa acestuia. Nu e ca la Mc: vită, pui, brânză. Mă uit la mine: nu ştiu nici măcar un singur nume de meniu KFC; cer ori aripioare picante, ori cutia aia cu aripioare şi cartofi. Nu ştiu ce sunt Crispy, şi n-am idee ce înseamnă Variety. 

Pentru unii care s-au branduit în România ca nişte rebeli ai fast-food-ului, având cele mai bune aripioare picante din lume, şi care au pus presiune pe zeci de mii de românce să-şi încerce propria reţetă, cei de la KFC arată ca nişte foşti rockeri spectaculoşi, ajunşi acum producători muzicali, la costum. Au vreo 10 sau 12 feluri de mâncare, combinate în vreo 7 meniuri, şi încearcă să ascundă faptul că vând bucăţi din aceeaşi găină, ambalată diferit. Şi e aiurea: dacă vreau varietate aleg un restaurant, mi se pare culmea snobismului să încerci să creezi din mine un consumator sofisticat de fast-food... 

În rarele ocazii când mănânc "keiefsiuri", prefer să iau la pachet, din cauza mirosului. Din punctul ăsta de vedere, la KFC este ca la orice restaurant de gara, intri mirosind a duş şi ieşi duhnind ca o subţioară de gospodină în preziua Paştelui. Culmea, din tavan se zgâiesc la tine vreo 6 guri de ventilare, nefolosite. Wtf?!

Sunt şi alte rele la KFC: lipsa şerveţelelor umede (de ce mama dracului trebuie să le ceri, până acum un an erau incluse), toaleta mereu înfundată, mesele unsuroase, terasa mereu ocupată de intelectualii de la Selket şi BGS, cu ale lor glume sonore. Să nu uit cafeaua: parcă e trecută printr-o cârpă îmbibată în ceva amar...

Ce merge bine la KFC: personalul. Fetele se mişcă rapid, nu te f*t la cap cu "poate nu ştii că vrei să asculţi 4 minute de meniuri", mesele lăsate ocupate de retardaţi sunt eliberate rapid, găseşti ziare şi reviste de citit, muzica e friendly iar clientela - mai mişto decât la McDonald's. Cea mai importantă calitate: poţi mânca ceva în 7-8 minute, de când intri pe uşă şi până ieşi. 

Una peste alta, KFC îmi trezeşte nostalgii: îmi aduc aminte cum plecam cu trenul la Bucureşti, la nişte aripioare picante în Romană şi la nişte beri complicate peste drum, la Grădiniţă, plimbare din care reveneam peste două zile, din trenul de Sinaia, cu gândul la aripioarele picante de la KFC...

memories with KFC? www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

Cinema City - scump, dom'ne, scump

E exact ca in cinematografele din Bucuresti. Fotolii comode, in care zaci perfect, si daca nu-ti pasa de film. Sala abrupta, astfel incat un copil vede bine si daca o matahala a nimerit pe scaunul din fata lui. Personalul este amabil si omniprezent, mai putin un bitch de 3.450 de kilograme, care a urlat la o angajata din zona de food ca daca mai pune capacul gresit la cola, va fi ultima ei zi aici. Le-am scris celor de la Cinema City: poate daca ii anunt ca descreierata aia face asa de fata cu clientii, azi va fi ultima ei zi in companie.  

Revin la cinema-ul de la Mall. E reconfortant sa ai de ales intre 12 filme. E neplacut sa ma pui sa cumpar ochelari 3D. Poate am unii marfa, de-acasa. Poate vreau doar sa-i port, nu sa-i detin. Sau poate vreau sa dau ăia trei lei pe un corn cu E-uri de la Paul...

Singurul lucru de criticat, pe bune, la Cinema City Ploiesti este zona de exit. Cand se termina filmul, esti indrumat pe niste scari care dau intr-un hol exact ca-n Matrix: pereti terni si usi metalice, gri. Prima usa pe care am deschis-o dadea pe peretele din spate al Mall-ului, spre scarile de incendiu, cu podeaua din grilaj, si nu mi-a placut sa-mi vad copilul cum priveste ingrozit la cei 10 metri de sub talpi. A doua usa dadea intr-o camera tehnica. Abia dupa capatul nordic al holului am gasit indicatorul "inapoi in mall".

M-am desumflat si cu preturile: 20 de lei, cu tot cu ochelarii 3D. Deci, mai scump ca la cinema Premiera, cinema 3D si cinema Twins, desi nu platesc chirie, ca cei de acolo. Alte preturi: o portie de popcorn, una de nachos si un ice tea au costat 25 de lei. Scump. Adica, nu merita. Va vine sa credeti ca tot atat am platit, o ora mai devreme, la Pizza Hut, pe niste chestii absolut delicioase? 65 de lei un film, in doi, la mall? Pai faci asta in centru, si mananci la KFC...

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

Curtea Berarilor Timisoreana (iar!)

De data asta, am fost unul dintre clienti, nu ca data trecuta. Si nu e rau deloc. Un pic de frig, dar cica e normal cand ai o instalatie gigant care scoate fumul din local (de fapt, nu era atat de frig, dar n-am baut alcool). Iar mancarea e un pic buna, daca ai habar ce comanzi. De exemplu, pastele cu parmezan n-au prea avut parmezan. Pastele cu nume cu M erau picante ca pentru mine, desi nu le comandasem eu. Tocana mea vieneza (adica fara sos, inteleg eu), putea fi servita si unui copil caruia ii faci trecerea la "alimentatia diversificata", atat erau de fragezi si de bine facuti si cartofii, si carnea de vita. Ce vreau sa spun este ca daca ne trecea prin cap sa rotim comenzile intre noi, am fi primit fiecare exact ce-a dorit. Plus maioneza, in loc de smantana, si care, pana la urma, a fost aproape la fel de buna.

In schimb, cand vine nota de plata, uiti de micile probleme. 90 de lei pentru patru portii de mancare si sase bauturi reprezinta un cost incredibil de mic pentru centrul Ploiestiului, in conditiile in care am fost intr-un local in care si lingurile sunt noi-noutze, nemaivorbind despre aspectul general, care este de nota 10.

Astept cu nerabdare ca patronii sa nu umple peretii de televizoare date pe meciuri, asa cum gresit le-a sugerat un cretin, joi seara. Fara meciuri si, implicit, fara urlete dezarticulate, Curtea Berarilor Timisoreana o sa fie o berarie si pentru cei ca mine. 

Si sa nu uit: sa se cumpere un clopot, va rog. Cunoscatorii stiu de ce.

Citeşte mai departe ...

Prostii nu investesc in KFC. Poate oamenii de afaceri...

Restaurantul KFC din Ploiesti Shopping City a fost realizat cu o investitie de 300 000 euro. Pentru primul an de functionare cifra de afaceri preconizata este de 850.000 de euro.

In 2011, KFC Romania a cheltuit 34 de milioane de euro si a incasat 39. Profitul net a fost de 3,5 milioane euro, adica 8%. KFC-ul din Ploiesti Shopping City va rula, cu siguranta, un milion de euro. Ceea ce inseamna ca investitia se va amortiza in trei ani. E perfect: in 10 ani, ai sansa sa faci un profit de un milion de euro.

Ei bine, va vine sa credeti ca americanii n-au gasit usor un roman dispus sa preia franciza KFC din Ploiesti Shopping City? Motivul: in Romania, daca dispui de cateva sute de mii de euro si faci un profit de doar un milion de euro in 10 ani, esti prost.

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

Dacă o să fac sex vreodată într-o toaletă, vreau să fie aia de la Hard Rock Cafe

"Lăsaţi patronii de restaurante să vină la mine", ar trebui să scrie pe firma Hard Rock Cafe, sub un Iisus în geacă motor, cu un Jack într-o mână şi o costiţă de porc în cealaltă. Sigur, ar fi ceva probleme cu Patriarhia, cu ortodocşii-amatori de pe Facebook, dar ar fi şi efecte pozitive: arta iconoclastică românească ar ieşi de sub culorile sumbre ale ortodoxiei, iar sfinţii ar deveni cool pentru o întreagă generaţie. Sau nu?

Revin. HRC este un local în care ajungi, de la Gara de Sud din Ploieşti, în cam tot atât timp cât îţi ia să te duci la DaVinci 3 şi să găseşti un loc de parcare şi o masă liberă. Un local în care eşti întâmpinat la uşă de cineva care nu numără membrii grupului, ci întreabă câţi o să vină până la final. Aici nu trebuie să te scuzi ospătarului că vrei întâi să te pişi, şi abia apoi să-l priveşti în ochi, pentru că îţi face el sugestia asta, dacă te vede agitat, cu un relaxant: "nu vreţi să vă spălaţi pe mâini?".

Ba da, dar după ce mă piş..... Şi aici e locul nimerit să discutăm despre toalete. Vreau să spun că dacă o să fac sex vreodată într-o toaletă, vreau să fie aia de la Hard Rock. Mă întind eu pe jos, am încredere...

Back in: mesele, scaunele, sosierele, tacâmurile - de top. Cuţitul taie, furculiţa înţeapă, sosiera nu dă pe-afară, oricât ai fi de neîndemânatic. Scaunele nu fac zgomot dacă eşti vreun nevolnic care nu le poate ridica, şi le târşâi. Zici că atunci când au inventat conceptul, au adus o sută de timizi şi gafeori şi le-au studiat comportamentul, astfel că acum nu există posibilitatea practică să te faci de căcat.

Mâncarea nu se poate clasifica. N-am mâncat nicăieri ce are la Hard Rock Cafe. Se simte o influenţă din partea KFC şi McDonald's, dar ce vreţi, frate, asta e mâncarea tradiţională în SUA, ăştia nu făceau sarmale... Oricum, e o influenţă pozitivă. E ca şi cum lui Lili Sandu i-ai pune ochii lui Megan Fox, sau lui Beyonce abdomenul lui Nicole Scherzinger (ce de artiste ştiu, incredibil, deşi habar n-am ce cântă!!!). Ce e foarte mişto e că HRC nu schimbă standardele şi reţetele. Ce-am mâncat acum doi ani, la lansare, avea şi acum.

Preţurile... Hai să spunem că nu e momentul să discutăm despre asta. Lăsaţi aşa, insist. Ei bine, dacă insistaţi şi voi, fie: aproape dublu faţă de London House, cel mai scump local din Ploiesti. Nenorocitul ăla de hamburger e 25 de lei doar pentru că e la farfurie. Iar cu banii daţi pe două cocktail-uri cumperi lejer o sticlă de cinzano, un kil de lămâi şi un set de sticle de Bacardi Breeze. Asta dacă nu eşti genul care cumpără "la băieţi" două baxuri de bere Neumarkt la doi litri şi nişte lichior de vişine Kuzomdi pentru fete, "să bea şi ele cu noi", de la nonstop.

Cu muzica e o problemă la Hard Rock Cafe. Ciudaţii ăştia de americani nu agreează monştri sacri locali ca Adrian Enache, Florin Salam sau Bambi. Nu tată, aici asculţi indi, grunge, metal light şi hard fm. Iar de auzit se aude impecabil: în timp ce urechile tale fac sex cu o chitară, ficatul îţi numără relaxat başii...

Scuze pentru desele referiri la sex, sunt un pic ne. Si mergeţi cu încredere la Hard Rock Cafe, dar luaţi minim o sută de lei de om, plus banii de benzină...

UPDATE 1 - Am fost si in 2013. Si-a fost perfect din nou...

UPDATE 2 - poza e facuta in 2014

 

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

Vienna Cafe

O să râdeţi, dar eu mă simt la Vienna Cafe exact ca în cantina din unitatea militară unde am făcut armata. Motive sunt două: 1. E foarte greu să nu mănânci ceva, deşi ai venit pentru o cafea şi o discuţie; 2. Ştiu pe toată lumea: da, chiar şi pe cei pe care nu-i cunosc personal, tot îi ştiu după moacă, pentru că le-am văzut moaca pe Facebook.

Relaţionarea din mintea mea e pozitivă: cantina este, pentru orice soldat, singurul loc în care nu rişti să auzi, din senin, comanda "Culcat!" Aşa şi la Vienna Cafe: nu risc să dau peste antipatici, deci mă duc cu plăcere.

Pe fond, asta e şmecheria Vienna Cafe. E de departe cel mai monden loc de luat masa al Ploieştiului. Localul are noroc, statutul ăsta i se potriveşte. Şi numele e ok, chiar dacă e al treilea local din Ploieşti numit aşa. Da, nu vă încruntaţi, mini-pub-urile din benzinăriile OMV se numesc tot Vienna Cafe. Sau nu v-aţi uitat niciodată pe geamuri?!

Vienna Cafe are de departe cea mai mişto terasă din oraş, făcută - culmea! - pe locul celei mai frumoase foste terase din Ploieşti, Merry parcă se numea, nu? Nu mă aştept să mă aprobaţi, probabil mulţi dintre voi erau, pe vremea aia, doar un licăr de interes în ochii a doi străini care beau un suc la mese alăturate...

Despre interior nu mă pronunţ, pentru că am auzit un arhitect vorbind despre el. Pot să vă asigur însă că Vienna Cafe nu e doar "mişto decorat", ci făcut într-un stil care apare în manuale şi e făcut bine. Nu ştiu nimic despre zona de restaurant, pentru că, paradoxal, n-am mâncat niciodată acolo; numai în bar sau la separeu. 

Mâncarea de la Vienna Cafe e fără cusur. Eu, posesorul celui mai needucat stomac din lume, sunt capabil să mănânc aproape orice de acolo. Ţin minte că am mâncat o dată, spre propria-mi stupefacţie, ceva cu conopidă, deşi consider asta, lângă porumb şi sfeclă, un furaj bun doar pentru vaci. Ştie bucătarul ăla...

În plus, şi la Vienna Cafe a apărut "afordable menu", costă 19 lei şi include trei feluri de mâncare. Cu un leu mai puţin ca la Bulevard, cu doi lei mai mult decât costă nenorocita aia de ciorbă de la Casa Prahoveană şi cu 10 lei mai puţin decât spanacul de lux de la London House. Apropo, spanacul de la Vienna Cafe e mai bun...

Sigur, n-ajunge să ai 20 de lei ca să te rupi în figuri la Vienna Cafe, la prânz. Localul impune tot atât cât clienţii obişinuiţi ai locului: o droaie de oameni de afaceri, baschetbaliştii de la Asesoft, plus cea mai mare cantitate de expaţi văzută vreodată într-un local din Ploieşti. De fapt, aşa s-a branduit Vienna Cafe ca local tare în Ploieşti: făcând cunoştinţă străinilor cu bucătăria românească. Cine a văzut vreodată un japonez beat muci zâmbind unei bucăţi de pastramă de oaie ştie la ce mă refer..

Am scris mai sus "baschetbalişti", deci v-aţi prins că Vienna Cafe e plin de fete: puştoaice de liceu, foste şi actuale wannabe... Curvetul de lux nu vine la prânz, ci seara; din nou, o deosebire faţă de London: proxeneţii lipsesc.

Singura mea problemă la Vienna Cafe e cu toaleta: mereu o găsesc plină de pătrăţele de hîrtie igienică aruncate peste tot, ca un confetti gigant. Vrea cineva să-mi transmită un mesaj, sau care-i faza? :))) Pentru că, să ştiţi, nu mă cac prin cârciumi niciodată, pentru că nici una nu pune cărţi sau ziare în wc-uri...

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica