Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 530

idei gratis, pentru primarul Ploiestiului - taximetristi la lopata

Cat de greu o fi sa introduci intr-o hotarare de consiliu local fraza "taximetristii sunt obligati sa-si deszapezeasca statiile"?

Sau sa-i amendati si acum, chiar daca fraza lipseste, pentru ca blocheaza traficul cu tupeu?

Nu e greu deloc. Sigur, primaria aia e plina, mai ales la serviciul Mobilitate, de de vanduti pe doi lei patronilor de la Index, Lodias, Galaxy, etc. Sunti presurile pe care se sterg ei cand s-au murdarit de cacat pe talpi. 

Citeşte mai departe ...

De ce n-au jucat băieței de patru ani in Fight Club? Pentru că povestea n-ar fi fost credibilă.

Daca ai o teava sparta in mai multe locuri in baie nu cumva te repezi sa astupi intai gaura cea mai mare? Daca te ataca patru tipi, la club, si unul dintre ei are o sabie, nu cumva incerci sa ramai atent mai mult la el? Daca copilul iti spune ca si-a rupt ultimii pantofi dar si ca isi doreste si un ghiozdan nou, nu vei cumpara intai pantofii? Ba da. Puneti intrebarile astea oricator oameni vreti, veti primi doar acest raspuns. E de bun simt, e logic si normal sa actionezi dand prioritate urgentelor.

Si acum, raspundeti la urmatoarea intrebare: ce cauta ANAF la magazine mici, carciumi, chioscuri, cand marea evaziune se face din cereale, carburanti, lemn si flori?

• Alergati, ma, cu masinile alea pe care scrie ANAF, toate cisternele intalnite pe drumuri. O sa vedeti cat de putine dintre ele contin benzina sau motorina cu acte in regula.
• Mergeti si inconjurati silozurile de cereale. O sa vedeti cata marfa e acolo si cata apare si in acte.
• Duceti-va la toate fabricile de mobila din Romania si faceti evidenta furnizorilor de lemn, apoi cautati-i, si-o sa dati, in spatele lor, de cei care taie fara mila padurile Romaniei.
• Mergeti in vama, si numarati TIR-urile de flori care intra in tara. In vama de la frontiera, nu in biroul vamal de la Bucuresti, pentru ca nu ajung toate remorcile alea imense la Bucuresti. Sau nu stiati ca, intr-un buchet de cinci trandafiri doar unul e fiscalizat?

Ce v-a casunat pe comercianti, chiar nu pricep. Va luati de amaratul cu un magazin la un parter de bloc, care vinde “pe nașpa” doua lazi de bere proasta pe zi? Ce credeti ca face cu milionul ala, cumpara pe burse actiuni la banci si afecteaza cursul de schimb al leului? Nu, nene, plateste meditatiile copilului, medicamentele bunicii, intretinerea. Sau il vreti falit, la cozi la ajutorul de somaj, cantina de ajutor social, sa va goleasca bugetul si mai abitir decat acum?

Credeti ca o carciuma cu 6 mese, inchisa de voi, mai are sanse sa-si revina, dupa o luna de inchidere fortata? Si credeti cumva ca amaratul ala n-o sa vanda la negru marfa, ca sa nu i se strice in frigider? Va inselati. Trei sferturi din firmele Romaniei traiesc ruland banii pe luna trecuta, nu mai mult. Intrerupeti acest ritm al respiratiei lor si veti avea alte cateva zeci de mii de cadavre fiscal, care va vor trage planul de incasari in jos, nu in sus.

Sau, daca aveti voi informatii ca in comert se afla esenta evaziunii din Romania, mergeti, va rog, in Cora, Kaufland, Carrefour, Metro, Selgros, Billa, Profi, Penny, Auchan, etc (daca am scapat vreun brand de retail, scuze). La cate preturi diferite sunt pe raft fata de ce platesti la casa de marcat, la cata carne de cal se afla in caserolele de carne de mici, la cate fructe mucegaite au raportat romanii la ANPC, sigur veti gasi si trei monezi de-un ban in plus, intr-una din cele cateva sute de case de marcat. Inchideti-i p-aia, daca aveti curaj.

Nu e corect sa va luati numai de cei mici, prosti, amarati, care n-au bani de o casa de avocatura specializata in contabilitate, care nu au net sa se tina la curent cu toate modificarile aduse codului fiscal, si care n-au la cine sa apeleze cand veniti si le dati amenzi mai mari decat valoarea marfii din magazine. E ca si cum m-as duce eu in curtea unei gradinite, sa provoc băiețeii de patru ani la o bătaie cu pumnii, ca in Fight Club.

Mergeți in cartierele rău famate ale business-ului românesc. Benzină, grâu, lemn, flori. Și când terminați cu ăștia, luați-I si pe cei mici în vizor. Asa e corect.

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Am gasit cel mai bun actionar majoritar pentru Petrolul

Adamescu, Negoita, Tiriac, Iancu. Astea sunt numele vehiculate, in aceste zile, ca fiind posibili viitori actionari majoritari ai FC Petrolul. Iar actionarii actuali zic ca dau clubul gratis, daca noul proprietar isi asuma datoriile la ANAF.

 Trei milioane de euro, nu? Pai atata da Primaria pe an echipei, basca cele 20 de milioane date pe stadionul facut la standarde UEFA ca sa retrogradeze baietii astia. Pai decat sa arunci cu banii pe geam, nu-i mai bine sa pui mana pe ceva, concret?

 Eu, daca as fi primar al Ploiestiului, as gasi calea legala sa platesc datoria la ANAF si as prelua echipa, ca actionar majoritar. Bani sunt: e de ajuns sa nu mai dai lucrari de asfaltare umflate la Coni si la Cast, sa nu mai spargi banii pe beculete de Craciunul viitor si sa dai afara mancatorii-cretini de profit de la Hale si Piete, ca sa obtii banii astia. 

 Asta ar fi Pasul 1.

 La Pasul 2, as crea o noua firma, la care eu vin, ca aport la capitalul social, cu stadionul plus licenta: 17 milioane de euro. De pe aceasta pozitie, as ceda oricarui investitor, pentru 7 milioane de euro in trei ani, 49% din firma, drepturi de a angaja ce antrenor vrea si drepturile asupra jucatorilor. El va face bani din jucatori, drepturi de televizare, publicitate; eu, ca primarie, din bilete si inchirierea stadionului. El face 10 milioane in 5 ani, eu fac maxim 3, dar nu mai conteaza, pentru ca am si stadion, si echipa, si bani de dat, dupa aia, la Cast si Coni.

 Pai sa vezi atunci, la Pasul 3, ce borduri pun....

Citeşte mai departe ...

Programul Prima Baie

Nu eram in bani cand am renovat casa alor mei. Si, cand le-am facut baia, in fosta camara, am vrut sa vad cat de jos pot sa cobor, cu costurile. Si-am descoperit, de exemplu, ca poti cumpara o chiuveta, o cada de dus si un set de scaun+vas de wc cu doar vreo suta de euro. Ca, periodic, comerciantii baga la oferta gresie la doar 15 lei metrul patrat, si ca poti gasi, daca renunti la garantia calitatii, seturi de baterii de chiuveta si de dus sub 150 de lei setul. 

Pana la urma, mi-am revenit cu banii si am facut o baie chiar ok. Dar n-am uitat de descoperirea facuta: ca poti cumpara ce-ti trebuie, pentru amenajarea unei bai intr-o incapere a casei, si cu doar 300 de euro. 

N-ar fi o baie de revista. N-ar fi o baie completa, pentru ca mai sunt destule costuri cu apa, canalizarea, apa calda, tevi, racorduri, oglinda, lumina, etc. Dar ar fi o baie functionala. Cei 300 de euro ar fi suficienti pentru un proiect politic national, care se poate numi foarte bine Programul Prima Baie.

Sunt 3,4 milioane locuinte care nu au o baie in Romania, nu numai in sate, ci si in orase. Si unde gasiti o astfel de casa, sa fiti siguri ca in ea locuiesc fie niste copii care nu arata foarte bine, fie niste adolescenti jenati sa primeasca musafiri, fie niste adulti care put de-ti muta nasul cand nimeresti langa ei, in autobuz. 

3,4 milioane locuinte x 300 de euro = 1 miliard de euro. Pare foarte mult, nu? Dar daca te adresezi doar celor care:

  • - au o singura locuinta
  • - au sub 40 de ani
  • - au cel putin un copil
  • - au serviciu
  • - nu au datorii la fiscul local
  • - nu au savarsit infractiuni

ramai cu un target de cateva sute de mii de romani care merita sa faca baie si in alta parte decat in lighean. Si toata asta te costa sub o suta de milioane de euro. Cam cat s-a cheltuit in plus, la Arena Nationala.

Ce mi-a venit cu baia? Pai, baia te transforma. Te face sa-ti indragesti caminul. Te ajuta sa te relaxezi, dupa o zi grea. Te face mai aratos, in public. Esti mai sanatos. Plus ca o parte din bani se vor intoarce la buget.

- din cresterea consumului de sapun, sampon, produse de curatenie, pasta de dinti, hartie igienica, halate, prosoape, papuci;

- din scaderea cheltuielilor medicale cu combaterea bolilor produse de lipsa de igiena;

- din dorinta beneficiarilor de a renova si alte camere?

Cu fiecare roman care are o baie, avem un cetatean care apreciaza mai bine curatenia, care se poarta mai frumos, care are mai mult succes, se integreaza mai usor si care va fi tentat sa produca mai mult. O sa vrea nu doar o baie, ci o baie misto. O sa vrea si un tapet prin casa, si parchet d-ala misto, si draperii, si termo-sistem.... 

In plus, ar fi primul program cu adevarat national, din cate stiu eu. Nu ca:

  • Laptele si Cornul, care este doar o porcarie socialista. Alimentele alea ar trebui date doar la cererea parintilor. Unii copii nu le mananca, pentru ca parintii idioti le-au spus ca o sa para saraci. Altii, ca fii-mea, s-au saturat, pur si simplu, de corn si lapte, zilnic. Ca sa va convingeti cat de mare este rata reala de refuz, uitati-va intr-o clasa, din orice scoala, si-o o sa vedeti ca acum exista doua cosuri de gunoi: unul pentru hartii, unul pentru lapte si corn.
  • Programul Rabla, care e facut sa sustina dealerii auto, nu populatia. Adica vreau un Ford de  17.000 de euro si ma impiedic in 30 de milioane de lei vechi? Hai sa fim seriosi, da? 
  • Programul Un Computer de 200 de Euro, care nu serveste scopului dorit. Intrebati la Flanco: beneficiarii cauta computere de 200 de euro in configuratii pentru jocuri, nimeni nu testeaza CD-uri educationale pe ele.
  • Programul Prima Casa, care e prea restrictiv si prea subfinantat ca sa fie popular.

Mi-ar placea foarte tare ca vreun candidat politic sa lanseze un program ca cel enuntat in titlu. Sau altceva, similar. Un program de subventionare a placilor dentare, pentru pensionari; sau a ochelarilor de vedere pentru copiii sub 14 ani. Un program de verificat glicemia, gratuit, intregii populatii de varsta scolara. Sisteme de alarmare, ieftine, pentru populatia din zonele izolate ale tarii. Sterilizarea unui animal de companie pe an. Lista de idei poate continua la infinit.

Important e sa fie ceva concret, cu larga adresabilitate, nu ceva pentru o companie multinationala sau pentru vreo gasca de infractori pititi prin ministere. De astea suntem satui.

linkuri spre chestii mișto
bijuterii   branduri   cărți   ponturi   upcycling   vintage

iar dacă uneori ai chef să asculți în loc să citești, abonează-te la canalul meu de youtube
banner y
Citeşte mai departe ...

De ce este Korani o sunca proasta

Cat sunt eu de bun in bucatarie, am invatat cu mare greutate o reteta sofisticata, specifica restaurantelor de inalta clasa de pe tot mapamondul: eggs & bacon.

Am pus egg-surile in tigaie si bacon-ul pe *XXX si, evident, m-am apucat sa spal vase. Chiuveta, langa aragaz. Brusc, sunca incepe sa traga in mine cu bilute incinse de grasime. Rabd una, doua, ca poate merit, cine stie pe cine am mai suparat weekend-ul asta, dar sunca a inceput sa traga in rafale.

Normal, mi-am inchis chackrele si am rostit mantra de protectie: Baga-mi-as in sunca ma'tii, cu mortii ma'tii. Nici un efect. Si exact, dar exact cand ma chinuiam sa citesc invers pe ambalajul de pe masa cine dracu' produce sunca exploziva, am fost atacat de o feliuta sinucigasa. A sarit din tigaie, mi s-a lipit de picior, cred ca avea 70 de grade, si a cazut pe podea. 

Acum, dupa ce m-am calmat si mi-am devorat dusmanul, conform unui foarte bun obicei din Noua Zeelanda, ma gandesc ca nu e asa rau, din punct de vedere profesional, ce s-a intamplat. Stirile cu mancarea ce isi ataca cumparatorii se vor citi, si e genul de subiect in care nu vom ramane in urma colegilor din Vest din cauza decalajului tehnologic. Oamenii vor cumpara camere de supraveghere speciale pentru bucatarie, cu vedere prin abur si fum, dupa caz. Scolile de auto-aparare vor avea sectiuni de lupta impotriva mancarii agresive. Va spun, nu exclud o carte cu titlul: "Dusmanul din bucatarie - Cum poti gestiona cu succes 10 situatii de criza". 

* - [tigaia aia cu denivelari pe fund - habar n-am cum se numeste]

Comentezi? Fa-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

O idee pentru Primaria Ploiesti - freze de zapada

Ploiesteanul Adrian N a cumparat la firma o freza de deszapezire Husqvarna, pe care a platit 16.000 de lei (sub 4.000 de euro). Si-a deszapezit dupa fiecare ninsoare curtea firmei, in suprafata de 6.000 de metri patrati. "Cred ca am folosit-o cam doua ore pe zi, dar acum la mine se vede asfaltul. Si-a scos toti banii, pentru ca avem confort si oamenii sunt in siguranta", spune el. Exploatarea frezei l-a costat cam 0,01 euro pe metrul patrat, in conditiile in care, daca ar fi apelat la o firma de profil, ar fi platit peste 0,2 euro pe metrul patrat. Mai simplu: a platit o suta de euro in loc de o mie doua sute.

Freza de zapada poate fi utilizata atat in domeniul casnic, cat si semiprofesional. Freza ajuta la deszapezirea curtilor, aleilor, trotuarelor si a drumurilor laturalnice. Freza de zapada este usor de utilizat, putand fi folosita chiar si in conditiile depunerii unui strat gros de zapada. Nu este nici scumpa: preturile oscileaza intre 100 si 8.000 de euro. Internetul ofera o gama variata de freze de deszapezire: de la freze Texas, de 100-8000 de euro pana la sculele profesionale de la Husqvarna sau Honda, care degajeaza pana la 30 de tone pe ora. Unele sunt electrice, cu autonomie, reincarcabile la priza, iar altele sunt pe benzina.

Ploiestiul are un buget anual de 100-120 de milioane de euro, din care se aloca, in fiecare iarna, pana la doua milioane de euro doar pe deszapezire. Freze de tipul celor de mai sus, cu performante medii, pot fi cumparate cu un discount semnificativ daca achizitia se face prin SEAP, intr-o cantitate mare. Se poate ajunge ca doua sute de mii de euro, adica 0,17% din bugetul orasului, sa ajunga pentru achizitia a 100 de freze de deszapezire care sa intre in dotarea SGU sau chiar a asociatiilor de proprietari care-si asuma participarea la planul de deszapezire.

Si gradinitele, scolile, spitalele, institutiile din Ploiesti, bancile, farmaciile, isi pot cumpara astfel de echipamente, iar Primaria le poate stimula oferind reduceri la plata impozitelor locale. Un amanunt deloc de neglijat: folosirea lor nu presupune nici eforturi fizice mari, nici abilitati tehnice deosebite. Cele mai multe se manevreaza la fel ca o masina de tuns iarba.

Ganditi-va cum ar fi fost ca iarna aceasta, Ploiestiul sa fi beneficiat de aportul a cateva sute de freze de deszapezire: nici o alee de bloc sau trotuar n-ar fi ramas inzapezita; nici o parcare n-ar fi aratat ca un cimitir profanat, iar Rosal s-ar fi putut ocupa linistit de carosabil...

Va reamintesc: 0,17% din bugetul orasului. Primaria plateste, intr-un an, cu mult mai mult pe factura la telefoane....

Citeşte mai departe ...

idei gratis - cum oprim fumatul in randul minorilor

Citesc un sondaj si ma trec fiorii. In Romania, 65% dintre adolescentii sub 16 ani fumeaza. Trei sferturi dintre ei cred ca vor avea de suferit abia de la doua pachete in sus pe zi. WTF?!

Cum de fumeaza? Pai, pe patronii de magazine ii doare fix in pula pe legea care interzice vanzarea de tigari minorilor. Asa ca ar trebui sa schimbam ceva, daca mai vrem sa avem macar o generatie de adulti fara nicotina in plamani.

Fie alegem modelul "vânzătorii solicită cumpărătorilor să le arate cartea de identitate pentru a demonstra ca sunt majori", fie modelul "tobacco card ce este eliberat celor care se declara fumatori si au peste 18 ani si fara de care nu poti cumpăra țigări.

Altfel am pus-o.

Citeşte mai departe ...

Când sunt oprite camerele video dintr-un club

În general, camerele sunt pornite, pentru că înregistrările valorează o groază de bani pe piaţa neagră. Detectivii particulari, nevestele înşelate şi proxeneţii sunt cei mai populari cumpărători de astfel de înregistrări, asta ca să nu discutăm despre varianta în care chiar proprietarul clubului execută diverse şantaje mici şi profitabile. Camere sunt oprite în trei situaţii: 

  1. 1. în club se află un personaj din ierarhia superioară a lumii interlope, eventual căutat sau urmărit general.
  2. 2. cineva vrea "să-l ardă" pe un rival
  3. 3. se consumă, cu ştiinţa proprietarului localului, substanţe interzise.

Toate cele trei situaţii se petrec cu acordul proprietarului clubului. În cazul de la Giurgiu, poliţia ar trebui să-l cheme la audieri serioase pe proprietarul clubului în care baschetbalistul american a fost omorât. 

Citeşte mai departe ...

IDEI GRATIS - Scoateti minorii din saloanele de bronzat

Daca as fi parlamentar, as scrie o initiativa legislativa de interzicere a accesului minorilor în saloanele de bronzare artificială. Chiar anul asta, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut publică o recomandare de interzicere a accesului minorilor în saloanele de bronzare artificială, pe baza unor studii care arată că persoanele care se bronzează artificial la solar înainte de 35 de ani au un risc cu 75% mai mare de a dezvolta melanom, cancerul de piele cu cea mai mare rată de mortalitate din lume.

UPDATE:

Textul de mai sus e scris in septembrie 2011. 2011!! 

Octombrie 2015: Ministerul Sanatatii se gandeste sa interzica accesul minorilor la solar.

Tot e bine.... Prin 2020 o sa fie gata, sunt sigur...

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica