Maţe Fripte e un nume creat acum vreo doi ani, când stăpânul de atunci al blonduţului i-a dat comandă să ne facă albie pe porci, pe mine şi pe Pătraru. O vreme a stat singurel, pe un blog în care s-au scris cele mai mari abjecţii despre mine, cu larga colaborare a unor colegi de-ai blonduţui:
L-am auzit la radio pe Bote, spunand cum sa NU ne imbracam vara asta. O sa-i urmez sfatul: n-o sa port nici rochie scurta, nici cizme lungi.
Mă uitam ieri la votul din Camera Deputaţilor şi mă gândeam că cei 9.500 de poliţişti care au scăpat de legea care i-ar fi lăsat fără serviciu nu sunt mai fericiţi. Oamenii sunt, pe bună dreptate, în continuare nemulţumiţi de salariile mici, de pilele pe care le au interlopii la superiorii lor şi de dotarea modestă.
Ce nu pricep eu este de ce poliţiştii nu iau singuri măsuri împotriva politicienilor care i-au dus în această situaţie. Iar cel mai usor lucru de facut este sa-i opriţi în trafic si sa le oferiti etilotestul. Va spun eu, toţi beau ceva în timpul zilei.
Ce-o să vă facă? Ce pot să vă facă?
Ieşiţi din starea asta "la câţi bani iau, să zică mersi că încă mă mai plimb pe stradă". Arătaţi-le, într-un cuvânt, că voi sunteţi legea, nu ei.
O legătură pur jurnalistică, evident. Bine, unii jurnalişti din cele trei entităţi scriu în ziarul primarului, dalkioţii le plătesc munca, iar primarul - să vezi coincidenţă -
Primul număr din ziarul Primăriei, D'ale Ploieştilor, a costat - pe surse - circa 500 de milioane de lei vechi. O sumă enormă, în condiţiile în care tiparul nu costă, pentru 60.000 de exemplare, mai mult de 200 de milioane de lei vechi iar distribuţia la toate adresele din Ploieşti, prin Poşta ROmână (cel mai ieftin furnizor al momentului), alte două sute.
"Tati, ce e Valentine's Day?" "O sărbătoare a iubiţilor". "Şi de ce zic unii băieţi că nu există?" "Pentru că sunt zgârciţi". "Da' există?" "Ca Moş Crăciun"
Din motive care-mi scapă, niște oameni insistă să publice o carte cu tâmpenii ca cele pe care le scriu pe acest blog, de vreo 7 ani. Vara asta am acceptat, iar cartea e gata. Greu! Ne-am certat pe conținut, pe ordinea titlurilor în sumar, pe fiecare titlu, pe titlul cărții, pe canalele de distribuție, pe metodele de promovare, pe lansare... Acum am început cearta pe copertă și nici eu, nici oamenii de la editură nu mai avem resursele psihice necesare. Așa că, în cel mai autentic stil românesc, ne oprim și lăsăm alți oameni să ne facă treaba. Chemăm arbitrajul. Cineva trebuie să joace rolul ONU în acest război care a făcut deja câteva miliarde de victime printre neuronii noștri. Acel cineva poți fi chiar tu.
Și-am făcut asta. Intri aici, votezi fotografia preferată și poți câștiga, prin tragere la sorți, un exemplar din cartea Tipul Din Filme Nu Există, cu tot cu autograf (deși nu pricep nici mort care-i faza cu autografele). Tot acolo e locul în care să lași un mesaj cu emailul sau cu mobilul tău, dacă vrei să afli primul când apare cartea.
UPDATE - Am ales o copertă, am terminat cartea. Si inca una. Si inca una.
Doamneloooor şi domniloooor, premiul pentru cel mai idiot titlu de presă al secolului ajunge la ziarul Libertatea. Ştirea "cum să nu faci sex săptămâna aceasta" este o capodopera, în condiţiile în care orice copil, onanist sau boşorog ştie cum să NU facă sex. Recomand autorilor de la Libertatea articolul "cum să sări în puţul liftului fără să apeşi vreun buton".
"Bogdan, nu te durea mâna să pui linkul meritat și necesar către sursă. Rușine! PS: știu că acest comentariu nu va apărea așa cum nici celelalte, în care te criticam, nu vor trece de aprobarea ta. Doar că, din păcate pentru tine, acum o iau personal!"
Ăsta e waven, probabil unul dintre puţinii bloggeri locali care pot mânca o pâine din publicitate online. Postura în care s-a pus este însă jenantă. Eu am aflat că a publicat programul abia după ce m-a certat. După aia am mai găsit programul pe două bloguri, doar unul (ploiestiul.ro) citând ca sursă waven.ro. Deci e posibil ca şi alţii să publice o informaţie, nu?
Ei bine, nu. Ce şanse are unul cu vechime în presă, în faţa unui blogger? Aţi uitat că bloggerii sunt cei mai tari oameni din lume? Că ei ştiu tot-tot, iar jurnaliştii sunt nişte proşti?
Dacă opreşti maşina şi îi faci semn să traverseze, tot nu e bine. Te va privi atent, sa vada daca nu cumva zambesti libidinos. Tu crezi ca n-o faci, dar o faci, pentru ca ori de cate ori vezi o tipă misto, ti se dezactiveaza automat functia de control facial. Si atunci se va uita urat si va porni demn si rigid, in traversare. Toata postura ei fizica va spune "nu sunt aici să-mi vezi tu fundul, în mişcare". Asta desi știe ca îl vezi. Continuarea.
Continuarea e pe https://shop.bogdanstoica.ro/
Stim cu totii ca atunci cand iti faci cont pe Facebook, nu esti pus sa dai un test de inteligenta. [Apropo: asta e chiar o idee buna pentru fundamentarea unei noi retele sociale]
Ati observat noul tip de literatura impus de Facebook? Mici povestioare cretine, cu o intriga incredibil de liniara, scrise cu picioarele.
Preferata mea este insa cea de mai jos. V-o prezint succint.
Erau pe motor, cu viteză mare, el discutând cu tâmpita din spate, care, deşi ăsta avea casca pe figură, îl auzea foarte bine. Au rămas fără frâne, el a murit şi ea a scăpat, după ce şi-a pus casca, tot în mers, timp în care s-a ţinut doar cu bucile. În spital, ea a citit în enciclopedia geto-dacă despre Jimmy Hendrix, mentosane şi baiaramele de pe vremea lui Ceaşcă, care era, după cum se ştie, un geto-dac celebru.
Ce sa mai zic? Dacă şi tu crezi aşa ceva, printează statusul meu, fă-l sul şi bagă-l în mă-ta, de retartad contagios ce eşti.
Comenteaza aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro
Ce fel de fotografii fac?
N-am facut decat de trei ori fotografie de nuntă si de două ori fotografie de botez. Mi-au iesit perfect. De fiecare data insa, placeam foarte tare oamenii prinși în eveniment, și asta a fost motivația mea. În general, refuz joburile de tipul ăsta, pentru că fotografilor de nunți li se cere să mintă prin imagini; urăsc muzica proastă iar o nuntă este un festival de muzică de căcat; nu cred că un singur fotograf poate surprinde toate momentele esențiale ale unei nunți. N-aș zice, însă, "nu" unei ceremonii inedite, în afara șabloanelor clasice, cu oameni mișto, contra unui onorariu strident, care să mă facă să uit că nu-mi plac evenimentele astea. Fotografie fashion? Am făcut, fac, deși nu e preferata mea, pentru că mă doare-n cot de modă. O iau ca pe un job și-l duc la bun sfârșit cât pot de bine, sperând de fiecare dată că o să conving fotomodela să nu stea ca un manechin de plastic în fața mea. Fotografie cu copii? Da, fără probleme. Piticii mă plac, și eu pe ei. Fotografia de familie. Da. Mă asigur însă ca familia aia e unită și de altceva decât de același nume. Fotografia de portret este una din preferatele mele. Cred sincer că și cel mai urât om din lume poate arăta bine într-o fotografie de-a mea dacă reușesc să descopăr ce anume îl umanizează. Nud/seminud/budoar. E o graniță atât de fină între frumos și vulgar, încât la un shooting d-ăsta muncești cât la două nunți. Dar îmi iese bine. O fi din cauză că nu-s nici misogin, nici obsedat sexual, nici nefutut, nici prost? Fotografia de eveniment corporate. Culmea, deși urăsc festivismul, genul ăsta de fotografie îmi iese foarte bine. Sunt curios, atent, știu să surprind unda de șoc a unui discurs sau a unui moment anume. Daca ma chemi sa fac poze la spider te bag urgent in pizda ma-tii. Fotografia de arhitectură. Mi se pare extrem de provocatoare, profesional vorbind. Câteodată obțin rezultate de care sunt foarte mândru, deși n-am acel tip de obiective. Fotografia urbană & de stradă. O fac zilnic. Eu o consider doar un antrenament, dar de multe ori obțin imagini absolut demențiale. Fotografia abstractă. Mă trezesc frecvent atras de forme și texturi, dar n-am întâlnit nici un client care să-mi ceară așa ceva. Fotografia de produs. Nu-s fan. Fac dacă trebuie, dar presupune atâta pregătire de studio și atâtea trucuri, încât încerc să scap de ea, de obicei. Fotografia de publicitate. Presupune multă editare în Photoshop, iar eu nu am nici un soft de acest fel pe calculator. Sunt de modă veche, îmi place să cred că fotografiile sunt făcute cu o cameră foto, nu cu un laptop. Imi deschid pozele cu un utilitar foto de 300 de kilobiți care știe să facă doar rotații stânga/dreapta, alb-negru și crop. Fotografia documentar & fotojurnalismul. Aș putea spune că e specializarea mea de bază, pentru că am făcut poze pentru știri timp de aproape 20 de ani. Și deși ofertele curg, nu mi-e dor de ea deloc. De cele mai multe ori, povestea pe care o spune un fotoreportaj e tristă, iar eu nu mai am chef să mă încarc pshic cu asa ceva. Fotografia de peisaj. Nu. Chiar nu. Un munte acoperit de păduri nu-mi spune cât îmi spune un singur fir de iarbă, care s-a strecurat pe lângă un capac de bere și niște moloz și se îndreaptă victorios spre soare. Fotografia subacvatică. N-am încercat decât cu telefonul. Pare foarte fun. Fotografia aeriană. Am făcut de câteva ori, de curios. Din avion sportiv și din elicopter. Sincer, nu-mi spune mare lucru.. Kit-uri foto pentru Facebook, Instagram... Aici am un avantaj față de alți fotografi, Am făcut presă, PR și publicitate și știu exact ce poate simboliza o imagine și cum să o fac să se potrivească în context.
Ce mai fac?
Dau sfaturi, în zona comunicării. Mă pricep la oameni.
Scriu pe blog cu un oarecare succes, dovadă că citești asta.
Când am timp mă murdăresc dând o nouă viață unor obiecte vechi, prăfuite.
Și-am scris niște cărți.
Mă găsiți pe facebook, instagram, sau îmi puteți scrie oricând la contact @ bogdanstoica.ro.
M-am topit azi, la serbare, cand am vazut-o pe fiica mea, la serbare, imbracata in costum popular. Nu-s un mare fan al muzicii populare, nu am nici o strachina de lut prin casa, dar azi eram in filmul ala, cu "ce misto e costumul popular romanesc".
Si uitandu-ma la alta fetita, careia maica-sa ii agatase de gat niste margele roz, de plastic, mi-am dat seama de ceva: toata lumea vorbeste de traditii, de simbolurile costumului popular, dar nimeni nu vorbeste despre salba. Salba de galbeni sau de arginti, de la gatul fetelor de maritat.
Si mi-am propus, pe loc, sa-i cumpar, fiicei mele, o salba.
Deocamdata, n-am reusit. Ciuciu salbe de vanzare, ciuciu informatii. In acest moment, salba romaneasca e mai degraba un mister decat o traditie.
Ne-am inteles, da? Daca are cineva o salba de vanzare sa ma caute.
******
UPDATE: am scris textul asta in 2011. L-am cautat in 2018, sa adaug aici, ca cineva a salvat salba romaneasca de la extinctie. O tipa si tatal ei, care au pornit proiectul Salba Mariei.
La umbra mediatică a inundaţiilor din Moldova, proprietarul Upetrom Ploieşti, Gabriel Comănescu, a făcut cea mai tare afacere din viaţa lui: a pus mâna pe zăcămintele petroliere din Marea Neagră, zăcămintele pentru care ne-am judecat cu Ucraina. Afacerea, anunţată extrem de discret de ANRM, pute, dacă e să mă întrebaţi pe mine, fost scriitor, timp de 6 ani, la ediţia română a Oil & Gas Journal. Pute rău. Vă explic pe scurt şi de ce.
Ianuarie 2009: presa vuieşte despre faptul că nemernicul de Tăriceanu a dat unei companii de care n-a auzit nimeni, Sterling Resources, zăcămintele de lângă Insula Şerpilor, adică o resursă de hidrocarburi care valorează câteva zeci de miliarde de euro. Traian Băsescu iese public în mai multe rânduri şi condamnă afacerile oneroase care au dus la "jefuirea României" de "resurse strategice de energie". Tăriceanu este ameninţat cu DNA-ul, după care asupra afacerii Sterling se lasă o tăcere de excepţie...
Iunie 2009: Sterling Resources anunţă vânzarea a 67,5% din afacerea privind exploatarea perimetrelor XIII Pelican si XV Midia către Melrose Resources. Pentru 90 milioane dolari. Da, aţi citit bine, nu 900 de milioane, nu 9 miliarde, ci un mizilic de 90 de milioane....
Cu ocazia asta aflăm şi de existenţa Melrose Resources. O companie olandeza, specializată în explorarea de petrol şi gaze, dezvoltare şi producţie, cu sediul în Edinburgh (Marea Britanie), care are operaţiuni în special în Bulgaria şi România, alaturi de GSP Petromar-ul lui Comanescu. Haios e că în prima jumătate a anului 2009, când a cumpărat cota Sterling din afacerea Insula Şerpilor, Melrose a avut venituri de 97 de milioane dolari, pe care, in mod bizar, le-au dat, integral, pe perimetrele de langa Insula Serpilor. De banii astia, consorţiul Melrose-GSP Petromar a câştigat dreptul a de exploata două perimetre de vreo 2.000 de kilometri pătraţi în detrimentul unor fraieri, ExxonMobil (SUA). Doar a doua companie petrolieră a lumii. Cum celălalt consorţiu câştigător e condus de Lukoil, să vedeţi, în maxim 10 zile, ce scandal vor declanşa americanii: pai ce-i aici? Era vorba ca Vestul si Estul sa ia fiecare cate un zacamant, nu sa ia rusii unul direct si unul indirect....
V-am spus cine este Melrose: o companie care incasează într-o jumătate de an cât cheltuieste pe protocol o companie petrolieră serioasă. Acum, hai să vedem cine este GSP Petromar Resources. O companie deţinută de Gabriel Comănescu, un fost "locotenent" de-al lui Liviu Luca, care s-a desprins de sindicalişti şi acum deţine şi Upetrom Ploieşti. Compania rulează anual în jur de 200 de milioane de euro, adică extrem de puţin pentru o exploatare petrolieră submarină, care costă de la 500 de milioane de euro în sus. Ce mai contează că nici Petromar, nici Melrose n-au bani de afacerea asta: anual, la Upetrom vine in vizita Traian Basescu. Cu sau fara motiv.
Asa ca, daca e sa ma intrebati pe mine, Basescu are patru, nu doua fete: Ioana, Elena, Melrose si GSP Petromar. Iar interesele sale personale in zona Ucrainei converg cu cele ale Rusiei. Nu ca fraierul ala de Tariceanu, care s-ar fi asociat cu americanii...
La umbra mediatică a inundaţiilor din Moldova, proprietarul Upetrom Ploieşti, Gabriel Comănescu, a făcut cea mai tare afacere din viaţa lui: a pus mâna pe zăcămintele petroliere din Marea Neagră, zăcămintele pentru care ne-am judecat cu Ucraina. Afacerea, anunţată extrem de discret de ANRM, pute, dacă e să mă întrebaţi pe mine (fost scriitor vreo 6 ani la ediţia română a Oil & Gas Journal). Pute rău. Vă explic pe scurt şi de ce.
Ianuarie 2009: presa vuieşte despre faptul că nemernicul de Tăriceanu a dat unei gratis companii de care n-a auzit nimeni, Sterling Resources, zăcămintele de lângă Insula Şerpilor, adică o resursă de hidrocarburi care valorează câteva zeci de miliarde de euro. Traian Băsescu iese public în mai multe rânduri şi condamnă afacerile oneroase care au dus la "jefuirea României" de "resurse strategice de energie". Tăriceanu este ameninţat cu DNA-ul, după care asupra afacerii Sterling se lasă o tăcere de excepţie.
Iunie 2009: Sterling Resources anunţă vânzarea a 67,5% din afacerea privind exploatarea perimetrelor XIII Pelican si XV Midia către Melrose Resources. Pentru 90 milioane dolari. Da, aţi citit bine, nu 900 de milioane, nu 9 miliarde, ci un mizilic de 90 de milioane. Cu ocazia asta aflăm şi de existenţa Melrose Resources. O companie petrolieră olandeza, cu sediul în Marea Britanie și cu operaţiuni în Bulgaria şi România, alaturi de GSP Petromar-ul lui Comanescu. Haios maxim: când a cumpărat cota Sterling din afacerea Insula Şerpilor, Melrose avea venituri totale de 97 de milioane dolari, pe care, in mod bizar, le-a dat integral pe perimetrele de langa Insula Serpilor. A meritat: cele două perimetre aveau 2.000 de kilometri pătraţi și le suflase din fața ExxonMobil (SUA), doar a doua companie petrolieră a lumii. Cum celălalt consorţiu câştigător al zăcămintelor e condus de Lukoil, să vedeţi, în maxim 10 zile, ce scandal vor declanşa americanii: pai ce-i aici? Era vorba ca Vestul si Estul sa ia fiecare cate un zăcământ, nu sa ia rușii unul direct si unul indirect.
Ați râs de Melrose, o companie care incasează cât cheltuieste pe protocol o companie petrolieră serioasă:? Stai să vezi cine e GSP Petromar Resources. O companie deţinută de Gabriel Comănescu, un fost "locotenent" de-al lui Liviu Luca, care s-a desprins de sindicalişti şi acum deţine şi Upetrom Ploieşti. Compania rulează anual în jur de 200 de milioane de euro, adică extrem de puţin pentru o exploatare petrolieră submarină, care costă de la 500 de milioane de euro în sus. Ce mai contează că nici Petromar, nici Melrose n-au bani de afacerea asta: anual, la Upetrom vine in vizita Traian Basescu. Cu sau fara motiv.
Asa ca, daca e sa ma intrebati pe mine, Basescu are patru, nu doua fete: Ioana, Elena, Melrose si GSP Petromar. Iar interesele sale personale in zona Ucrainei converg cu cele ale Rusiei. Nu ca fraierul ala de Tariceanu, care s-ar fi asociat cu americanii.
2022: Arc peste timp, cum ar zice Fuego: zăcământul s-a întors la Exxon, care l-a revândut Romgaz cu un miliard de dolari. Cel mai probabil, fiecare intermediar mic implicat în afacerea asta, adică Tăriceanu (prin Sterling) și Băsescu (prin Melrose) - și-au parcat prin Elveția între 50 și 100 de milioane de euro. Ar trebui să fim mândri de băieții ăștia. Nici Bezos, Gates sau Musk nu pot face banii ăștia de la zero.
******************************
acest text a fost scris în 2011 și updatat în 2022. dacă vrei să citești ce mai scriu azi, abonează-te pentru un newsletter zilnic pe https://bogdanstoica.substack.com
susține acest blog cumpărând
